Mi-a fost și îmi este foarte greu să pot vorbi despre cartea lui Blaine Harden – Evadare din lagărul 14. E nevoie de o anumită transă a spiritului ca s-o poți pătrunde și a vizualiza cinematic în minte toate acele imagini scrise. Nu e o carte pe care s-o poți citi în metrou sau în timp ce faci cafeaua. Pentru că, brusc, începi să fii recunoscător pentru faptul că ai cafea și ai unde dormi. Despre Blaine Harden se scrie că este jurnalist, a colaborat cu Times Magazine, The New York Times și Washington Post. Interesul său despre oameni și societățile defavorizate a luat naștere cu prima sa carte publicată, Africa: Dispatches from a Fragile Continent. Publicarea cărții mai sus numite i-a adus lui Harden premiul literar francez Grand Prix de la Biographie Politique. Cu siguranță, target-ul cărții n-a fost acest premiu, ci un semnal de alarmă pentru autoritățile din întreaga lume cu privire la atrocitățile care se petrec încă în Coreea de Nord. Câteva organizații naționale, inclusiv O.N.U s-au sesizat, însă tirada regimului comunist nord-coreean a susținut vehement că lucrurile care se întâmplă în interiorul ei nu sunt greșite și nici demne de acuzat. Aceste afirmații, plus multe alte manifeste de-a dreptul nesimțite din partea regimului nord-coreean a stârnit revoltă și dezgust în rândul tinerilor care s-au implicat în asociațiile al căror scop era ”reîndreptarea” foștilor deținuți politici, tratarea acestora prin metode psihiatrice, tratamente și chiar metode de reeducare.
Deviza nord-coreenilor este că armata face regulile, armata stăpânește în întregime manipularea populației, astfel că oamenii care au fost închiși acolo, în lagărele de muncă, s-au întrebat în cele mai multe cazuri: cu ce au greșit ? Pretextul sub care atâtea suflete au fost decimate și stinse a fost sistemul comunist care a marșat prin mecanismul ”culpabilității prin asociere”, și însemna depistarea unui membru al familiei, vinovat ori pentru nemulțumirea actelor ”Iubitului” conducător, Kim Jong-il, ori pentru că îndrăznise să vorbească cu alți oameni despre politică. Pentru coreenii din Nord, nu există alte partide politice, exista doar Kim Jong-il și cultul personalității acestuia. Știm cu toți reportajele din Coreea în 2011, la moartea ”marelui erou al neamului”, în care sute de coreeni își izbeau țeasta de pământ ca semn al regretului că ”binefăcătorul” a trecut spre alte zări. Logistica acestor acte de segregare umană, prin manifestarea forțată a populației de a jeli moartea unui dictator mi se pare extrem de abuzivă. De asemenea, este de remarcat faptul că, sub dinastia Kim, Coreea de Nord s-a aflat într-un declin continuu, falimentând astfel nivelul de trai al populației sale.
Evadare din lagărul 14 este povestea vieții lui Shin, care s-a născut într-un asemenea lagăr de muncă. Tatăl său a fost închis acolo pentru că doi frați ai lui au fugit în China. Shin a fost conceput în închisoare, devenindu-i casă, familie și mai cumplit, natură. N-a cunoscut valorea umană și nici cum se prețuiește, n-a cunoscut nici căldura maternă și nici mâna protectoare care ar fi trebuit să-l îmbărbăteze. Shin a crescut singur, printre ceilalalți prizonieri. Copiii erau învățați să se spioneze unii pe ceilalți, să pârască atunci când era cazul și să bată cu o cruzime animalică pe cei care se abăteau regulilor. Shin, complet străin de ceea ce însemnau principii, legalitate, moralitate, își trădează mama, dezvăluind planul acesteia de evadare. Mama îi este spânzurată sub proprii ochi, iar sentimentul de culpabilitate și imaginea aceasta terifiantă îi vor chinui nopțile când va fi evadat. Supus la nenumărate practici sălbatice și tratând mizeria ca o stare de fapt stabilită dintotdeauna, Shin nu și-a pus vreodată problema existenței unei alte lumi, dincolo de uriașul gard al lagărului. Foamea, și nu nevoia de libertate (aceasta și alte simțuri fuseseră anihilate încă din fașă) îl împinge să evadeze, bolnav, infectat, subnutrit până la oase, și reușește să ajungă, la 26 de ani, în China.
Ajungând în lumea reală și luat sub aripa asociațiilor pentru ajutorul celor eliberați sau evadați din lagăre, pentru Shin a început un alt iad. Conform interviurilor, nu avea expresii ale feței, nu se bucura, nu plângea, îi era teamă de orice atingere și de orice om care îl băga în seamă. Shin nu avea idee de existența gadgeturilor sau că există alt fel de mâncare decât ce mâncase el timp de 20 de ani: ciorbă de varză cu terci. Scos din ”uterul” în care s-a născut și a crescut atâta timp, lui Shin i-a fost oribil de greu să se adapteze ritmului lumii. Un lucru extrem de înfricoșător este că astfel de locuri există încă în secolul 21 și putem numi Coreea de Nord un fel de națiune aflată încă în Evul Mediu precoce. Paravanul mediatic pe care regimul comunist îl atârnă în continuare trebuie îndepărtat, datorită confesiunii lui Shin prin intermediul cărții lui Harden; propaganda ”binelui” național cu care acest regim extincționist ajunge să își slugărească națiunea trebuie oprit, altfel se va ajunge în epoca de piatră – acesta este mesajul lui Shin, care militează împotriva abuzurilor umane din întreaga lume.
Autor: Blaine Harden
Editura: Corint
ISBN: 978-973-135-756-0
Număr pagini: 240
An apariție: 2013
Traducător: Adriana Ciorbaru
Preț estimativ: 27.50 RON
sursa foto