primăvară
ca o cortină de soare aş cădea
peste tine,
când pielea ţi-ar fi scrijelită
ca pereţii blocurilor vechi,
în care amanţii se iubesc
cu perdelele trase.
aş vrea să fie noapte mereu
să-mi spui poveşti
la lumina sufletului,
te-aş îmbrăţişa cu toate sunetele
unui pian prăfuit
şi aş naşte din tine primăvara.
taie-mi gleznele bucăţele
şi înmugureşte lângă mine,
priveşte-mă pe întuneric,
ghicindu-mi şoaptele cu vârful
degetului;
aş vrea să-mi torni tăcerea
în câteva grame de regrete,
am face cu siguranţă
cea mai amară cafea din lume,
aşa cum o beau oamenii singuri
în balcoane unde
nu e niciodată primăvară.
vorbeşte-mi, vorbeşte-mi mult
ca şi când s-ar scurge tot sângele
din cuvintele tale;
spune-mi despre zgârieturi
şi vânătăi şi tot felul de aluniţe
scrie poveşti cu bătăi sacadate
de inimi în hibernare,
de când lumea.
am face dragoste ca vântul şi
rufele umede,
ca două mâini împreunate
într-un singur buzunar,
ca două crengi de copac,
ar înflori muguri din noi.
privind îmbrăţişaţi sfârşitul lumii
de dincolo de fereastră,
la noi ar veni primăvara.
–
Ioana Stanciu, câștigătoare a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Poezie, ediția I, 2010.