Sociopoesis in Bucuresti

Schimbarea în cea mai mare lectură de poezie din istorie

Pentru un al doilea an, are loc o mişcare globală care dă glas problemelor locale prin muzică, artă, fotografie, poezie, mimă şi alte arte. Bucureştiul este, din nou, pe harta evenimentelor din cadrul mişcării „100 de mii de poeţi pentru schimbare”.

 

La Bucureşti se reformulează puterea prin poezie

Anul acesta, ziua aleasă pentru evenimentul 100 de mii de poeţi pentru schimbare este 29 septembrie. Nu mai puţin de 800 de evenimente sunt programate în 115 ţări din toată lumea. La Bucureşti, mai mulţi poeţi se întâlnesc sâmbătă în Energiea pub (str Brezoianu 4) de la ora 17.00 pentru o după amiază cu titlul „Poezie live: Reformularea puterii”. Evenimentul este prefaţat de o prezentare a proiectului „Scriitori despre Autism” al asociaţiei ATCA, un demers care a inclus fotografie de Alex Conu şi participarea unor copii cu tulburări din spectrul autist ca şi a scriitorilor Ana Maria Sandu, Claudiu Komartin şi Răzvan Ţupa. Proiectul s-a desfăşurat în această primăvară cu sprijinul site-ului Dilema Veche.

 

Versuri pe ecran

Printre poeţii care vor citi pentru schimbare în Bucureşti se numără autori care abia au publicat primele cărţi (Silvia Grădinaru, Radu Niţescu, tausance) sau câştigători ai premiilor de poezie din ultimii ani (Adrian Diniş, Iulia Militaru) dar şi autori mai puţin cunoscuţi publicului larg (Cristian Cotarcea, Anca Bucur).

„Am căutat autori care au texte legate de problema puterii, fie că vorbim despre o putere politică, socială sau familială” afirmă poetul Răzvan Ţupa, care a gestionat evenimentul de la Bucureşti. „Anul acesta vom avea, din nou, proiecţii video, Eliza Nicolăină venind cu nişte clipuri de tipografie cinetică absolut surprinzătoare, chiar şi pentru cei care îi ştiu poezia. Regizorul Dorel Mihăilă a reuşit să găsească formule expresive pentru variantele video ale poemelor. În afara poeţilor pe care deja i-am anunţat, la eveniment au promis că vor veni şi autori ca Gelu Diaconu, George Tei, Corina Bernic, Livia Ştefan sau Peter Sragher şi Floarea Ţuţuianu. Din partea Fabricii de literatură (fdl.ro), Victor Potra se ocupă de transmiterea în direct a evenimentului în mediul onine (http://www.ustream.tv/channel/fdl-ro-live)” a încheiat Ţupa.

Energiea pub, locul de desfăşurare al evenimentului bucureştean a fost la începutul secolului XX o tipografie şi la intrare pot fi văzute câteva cărţi tipărite aici în primele decenii de după 1900.

 

Un proiect arhivat de Stanford University

„Lipsa de adăposturi, încălzirea globală, educaţia, rasismul şi cenzura sunt atacate prin concerte, lecturi, conferinţe, ateliere, flash mobs şi alte evenimente” anunţă în acest an Michael Rothenberg, unul dintre fondatorii proiectului internaţional. Acesta a conceput şi anul acesta apelul prin care poeţii din toată lumea erau invitaţi să organizeze pe 29 septembrie un eveniment public de poezie dedicat schimbării (sociale, politice, economice etc.). Ca şi anul trecut, materialele legate de evenimentele din fiecare ţară sunt arhivate la Universitatea Stanford din California. De altfel, universitatea americană este cea care a acreditat „100 de mii de poeţi pentru schimbare”  drept „cea mai mare lectură de poezie din istorie”.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2691

Comentarii

  1. Dorina spune:

    Arhitectul

    Baiat inalt la varsta lui
    un cap mai sus de toti vecinii
    priveste rar pe unde calca
    are un drum imaginar

    Pe drumul pe care si-l creaza
    cu fiecare pas calcat
    isi pune flori si cate-un caine
    si pietricele pe asfalt
    are si musuroi de cartite
    si-o vulpe si-o aseaza-n drum
    si fuge acum de-un roi de albine
    pentru ca a dat foc
    si iese fum
    si se opreste des
    sa isi croiasca drumul sau
    prin multe buruieni ivite
    sa mute masinile de pe trotuar
    sa poata cu role sa se plimbe

    Drumul ocoleste scoala
    ca stie ca nu aici invata el
    ca el nu e la fel
    ci special
    doar el
    si drumul sau


    cu drag, pt atca
    http://asociatiatca.ro/