Despre Marc Levy aflăm pe coperta a IV-a a cărții că este cel mai bine vândut scriitor francez din toate timpurile, informație cu atât mai hilară cu cât autorul romanului În altă viață a devenit cunoscut publicului cititor doar de vreo 10-12 ani. Totuși, ținând cont de faptul că romanul Și dacă e adevărat a fost regizat de Steven Spielberg, lucrurile se pot schimba.
Nu avem de a face cu un roman rău, însă ceea ce deranjează sunt tonele de clișee cu care ne bombardează Levy prin vocea unora sau altora dintre personajele sale.
Mâine dimineață, când ai să te trezești, fii atent la primul chip care o să-ți vină în minte, dacă este același cu al persoanei la care te gândeai pe când adormeai, atunci vei afla răspunsul la întrebarea care te chinuiește. (p.139)
Romanul are în schimb o poveste destul de incitantă pe alocuri. Avem trei personaje principale, toate preocupate de pictură. Jonathan este expert, Clara este proprietara unei galerii, în timp ce Peter se ocupă de licitații. Romanul se desfășoară în mai multe locuri,(BostonUS, Londra, Florența, Paris), toate indiciile mergând pe urmele pictorului rus Vladimir Radskin, un personaj inventat și care nu a apucat să beneficieze de glorie în timpul vieții. Cei trei tocmai acest lucru încearcă să facă folosidu-se de câteva tertipuri destul de uzitate, dar folosite cu o mână de narator sigură: călătoria în timp, sufletele pereche și un pigment ale cărui proprietăți par a nu fi cunoscute nici măcar de chimiștii specializați în artele plastice.
Jonathan se gândi la acela al unui bătrân pictor rus care începuse să-l bântuie într-o duminică ploioasă, când tatăl său îl dusese la muzeu. În marea sală cu un tavan imens, o pânză a lui Vladimir Radskin pusese stăpânire pe el. (p.33)
Faptul că autorul reușește să îl prezinte pe acest misterios pictor rus emigrat în Marea Britanie într-un mod atât de veridic, m-a făcut să caut referințe pe internet. Și cred că aici este miza romanului, pictorul inventat poate oricând să stea în hainele unui impressionist din secolul al XIX-lea.
Radskin își pictase ultimele pânze în odaia lui, din care sănătatea nu-i îngăduia să iasă. Acolo a și murit la vâîrsta de șaizeci și doi de ani. Două portrete mari ale lui Sir Edward Langton, într-unul în picioare, în celălalt așezat în spatele unui birou de acaju, îl reprezentau pe acest colecționar și negustor care îl luase pe Vladimir Radskin sub aripa lui oblăduitoare. (p.22)
Pentru a-i da pictorului rus gloria pe care nu a avut-o în timpul vieții, Jonathan și Clara trăiesc o poveste de dragoste în timp, încercând să afle detalii despre ultimul tablou al lui Radskin, tablou învăluit într-un mister demn de un roman polițist de bună calitate. Lor li se opun Anna, logodnica lui Jonathan, o pictoriță mediocră și mama acesteia, un fel de femeie cu ceva expertiză în ocultism.
Jonathan și Clara se priviră. Era pentru prima oară când se ghiceau unul pe celălalt în inexplicabilele lor vertije. (…) Dimpotrivă, cu mâinile tot înlănțuite, trupurile lor păreau fără de vârstă. (p.148)
Totuși, modul în care alege Marc Levy să termine povestea celor doi este cel puțin facilă. Aș spune, cuprins încă de febra Jocurilor Olimpice, că finalul că este ca o săritură la gimnastică cu cel puțin două țopăituri la aterizare.
La intrarea în bar se adunase o mulțime zgomotoasă. Jonathan presupune că transmiterea în reluarea unui meci de baseball probabil că atrăgea mai multă lume decât putea să-ncapă în locul cu pricina. Apoi, auzi o în spate o sirenă. O ambulanțăse apropia. (…) Clara era întinsă, în nesimțite, pe jos lângă tejghea, barmanulul făcea vânt cu un prosop. (p.221)
Autor: Marc Levy
Titlu: În altă viață
editura: Trei
anul: 2011 (ediţia originală 2004)
nr. de pag.: 238
preţ: 15 lei (ediția de chioșc cu Gazeta Sporturilor)
traducător: Aliza Ardeleanu
–
sursa foto aici.