Elisabeta Balok este premiată de Curtea Veche Publishing

Tragerea la sorți aleatoare din totalul de respondenți care au completat chestionarul și au răspuns complet la întreg sondajul „Ce fel de cititor ești?”, o decide câștigătoare astăzi pe… Elisabeta Balok.

Îi transmitem felicitările noastre și-i dorim lectură plăcută, pentru că așa cum am promis, sprijiniți de editurile partenere, premiem implicarea și curajul respondenților cu cărți – că doar despre ele povestește Revista SemneBune.

Setul de cărți (5 titluri) este oferit de această dată de Curtea Veche Publishing.

 

Psihologia minciunii. Speranţa de a vindeca răul uman

Autor: M. Scott Peck

O carte tulburătoare, fascinantă, ce redeschide vechea discuţie despre esenţa răului uman. Deşi de-a lungul timpului această problematică a fost dezbătută mai degrabă de filozofie şi religie, avem acum o altă abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabilă deschidere interdisciplinară. Un tur de orizont asupra naturii umane, un dialog deschis între psihologie şi religie. Cazurile clinice prezentate aici, manifestări ale răului în viaţa cotidiană, deşi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiză psihiatrică atentă refuză să se înscrie în categoriile standard ale psihologiei sau psihiatriei.

Minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, cât şi o cauză a răului.

Deşi oamenii consideră în general că psihoterapia şi exorcismul sunt lucruri complet diferite, Scott Peck ne demonstrează că amândouă sunt nişte procese psihoterapeutice, atât ca metodă, cât şi ca rezultat. Diferenţa majoră dintre cele două constă în faptul că în cazul psihoterapiei există o libertate totală, pacientul putând să încheie şedinţa oricând doreşte. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul exorcizării. În acest caz, pacientul se află la discreţia celui care conduce şedinţa şi nu poate să întrerupă singur procesul de exorcizare, ceea ce îl poate transforma într-o victimă, pentru că exorcismul este până la urmă un război spiritual.

La limita dintre ştiinţă şi religie, Psihologia minciunii îi oferă cititorului o nouă perspectivă asupra unor subiecte controversate, iar în final îi poate schimba chiar viziunea asupra vieţii.

 

Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală  

Autor: Eckhart Tolle

 

Putem privi această carte ca pe o provocare: imaginea pe care o dăm acum realităţii este într-adevăr şi cea mai adecvată, adevărul ultim despre noi înşine? Ştim cine suntem, care este puterea noastră reală şi în ce rezidă ea?

Însă ea este, de fapt, o călătorie spirituală în care să depăşim locurile comune ale gândirii cotidiene. Cea mai înrădăcinată prejudecată este aceea că suntem totuna cu mintea noastră. Într-adevăr, mintea poate fi un instrument extraordinar, dar în acelaşi timp este principala sursă a anxietăţii noastre. Cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji legate de viitor, mintea ne macină personalitatea, liniştea, potenţialul şi ne împiedică dezvoltarea spiritului.

Mulţi dintre noi vor descoperi că obstacolul cel mai mare în calea acestei dezvoltări îl reprezintă relaţiile noastre cu ceilalţi, mai ales relaţiile intime.

Urmând lumina călăuzitoare a acestei lecturi, putem ajunge la comuniunea reală cu ceilalţi. Ne putem descoperi sinele autentic, complet şi perfect. Putem deveni noi înşine, stăpâni pe forţa noastră spirituală reală – dacă ne abandonăm momentului prezent.

 

Anul Regelui

Autor: Principele Radu al României

 

Semnat de ASR Principele Radu al României, albumul este o prezentare amplă a vieţii Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi.

ASR Principele Radu al României scrie într-un stil cald şi apropiat, volumul având astfel nu numai valoare documentară şi istorică, ci şi un stil accesibil şi uşor de parcurs. Anul Regelui dovedeşte între coperţile sale că Familia Regală nu numai că nu a stat în loc, ci dimpotrivă, este foarte actuală şi prezentă în vieţile noastre şi în istoria de zi cu zi a României.

Anul Regelui este structurat în patru capitole care poartă numele anotimpurilor şi în care puteţi descoperi cum se desfăşoară un an în Familia Regală, care sunt preocupările Regelui Mihai I şi care sunt activităţile în care Majestatea Sa este implicat. În tot acest timp, textul este completat de fotografii inspirate, unele recente, altele mai vechi, din arhiva Familiei Regale.

Albumul încearcă să dărâme barierele de protocol şi rigoare impuse de statutul regal şi să arate lumea ascunsă între copertine şi perdele grele. Cartea răspunde curiozităţii oricărui om care doreşte să afle mai multe despre Familia Regală. Sunt descrise în amănunt diferitele evenimente la care iau parte membri ai Familiei Regale a României, de la vizite externe, oficiale sau nu, până la întâlniri economice sau de lucru, de la jubilee, aniversări şi ceremonii, la momente intime, petrecute între prieteni şi rude. În finalul cărţii există şi câteva secţiuni de interes pentru publicul larg, precum un arbore genealogic, o listă a persoanelor care au primit decoraţii regale sau o prezentare amănunţită a etichetei ce se cuvine a fi respectată în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

Volumul este un omagiu adus Majestăţii Sale, fiind al doilea proiect de acest gen realizat de editura Curtea Veche şi Casa Regală a României, după lansarea CD-ului cu volum Muzica Regelui.

 

Jubileul Regelui

Autor: Ioan-Luca Vlad, Daniel Anghelescu

 

Albumul Jubileul Regelui este o retrospectivă în cuvinte și imagini a ansamblului de evenimente derulate public, în România, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către Majestatea Sa Regele Mihai I. Aniversarea Majestății Sale a fost marcată printr-o serie de manifestări care au antrenat nu doar Familia Regală şi unele dintre familiile domnitoare din Europa şi din lume, dar şi întreaga societate românească.

Invitaţia adresată Regelui de a vorbi în faţa Parlamentului României, convocat în Şedinţă solemnă, a însemnat reluarea unei tradiţii care fusese întreruptă brutal de regimul comunist şi reintrarea într-o normalitate pe care românii păreau că au uitat-o.

Autorii volumului sunt amândoi tineri. Ioan-Luca Vlad, avocat al Baroului din București și consilier juridic al Familiei Regale, a creionat semnificația jubileului, parcurgând cei nouăzeci de ani ai țării și ai dinastiei din timpul vieții Regelui Mihai. Daniel Angelescu, fotograf al Familiei Regale, a fost martorul multor evenimente ale Casei Regale, din ultimii patru ani.

„Editura Curtea Veche are meritul de a fi adus, atât de prompt, o mărturie editorială a acestui eveniment nepereche din prezentul și din istoria României. Un moment de reflecție asupra devenirii noastre ca națiune, în ultimele nouă decenii, asupra virtuților, slăbiciunilor, mersului pe loc, dar și asupra extraordinarelor lucruri pe care românii au reușit să le realizeze, ca societate și individual, în acest aproape un secol din istoria noastră.” (ASR Principele Radu al României)

 

 

Convorbiri cu Petru Dumitriu

Autor: Eugen Simion

 

Petru Dumitriu (1924–2002) a fost un prozator şi eseist ce a cunoscut o consacrare rapidă în timpul regimului comunist, find chiar numit în fruntea revistei „Viaţa românească“ şi a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă. În 1960 se decide să nu-şi sacrifice cariera de intelectual şi scriitor şi, aflat într-o călătorie în străinătate, reuşeşte să treacă în Berlinul de Vest. De aici înainte, traversând mai multe crize de identitate, se va considera exilat şi îşi va construi o identitate nouă, de scriitor european, cu opere precum romanul „Les amours singuliers” sau eseurile „Au Dieu inconnu” și „Je n’ai d’autre bonheur que toi”. Din 1991 încearcă să-şi reconstruiască personalitatea de prozator român în ţară cu „Euridice. 8 proze” şi cu „Proprietatea şi posesiunea”.

Volumul Convorbiri cu Petru Dumitriu reprezintă transcrierea conversațiilor pe care Eugen Simion le-a purtat cu autorul romanului „Cronică de familie” în două împrejurări. Prima întâlnire a avut loc la sfârșitul lunii martie a anului 1993 la Metz, unde Petru Dumitriu își petrecuse o mare parte din exil. Cea de-a doua întâlnire a vut loc în 1996 la Strasbourg.

Volumul cuprinde, de asemenea, corespondența dintre cei doi scriitori. Printre subiectele abordate se numără viața și activitatea scriitorului în timpul regimului comunist, căsătoria cu Henriette Yvone Stahl, relația cu divinitatea, România după revoluția din 1989 și multe altele.

Un subiect important, cărora cei doi i-au acordat mai multe pagini, este exilul care l-a marcat profund pe Dumitriu. De altfel, însuși Eugen Simion susține că volumul cuprinde „Convorbirile mele cu acest mare prozator incomod, care în februarie 1960 cere azil politic în Occident și trăiește, timp de patruzeci de ani, într-un dublu exil: un exil în interiorul exilului românesc (care nu-l acceptă) și un exil în raport cu țara sa de origine, care nici ea nu-l iartă”.

 

__

Reamintim tuturor participanților la sondaj că nu este obligatorie completarea paginii cu date personale, dar completând această pagină, puteți câștiga un set de cărți (5 titluri diferite), oferite de editurile partenere la această campanie.

Săptămânal, tragem la sorți un câștigător căruia îi oferim cărți, pentru uz intelectual, de la una dintre editurile partenere sondajului, pentru că dorim să recompensăm implicarea și sinceritatea respondenților.

La sfârșitul campaniei de sondare a publicului cititor din România, vom trage la sorți doi cititori norocoși, din totalul de respondenți, pe care îi vom recompensa cu un cititor de cărți electronice – ebook reader – de la partenerul BOOKbyte, iar de la prietenii noștri de la ELKOTech Romania, sponsorul principal al proiectului, vom oferi marele premiu, o Tabletă-PC.

Împrăștie vestea, invită la sondaj!

 

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.