BookLand transformă Resita

Caravana BookLand își continuă traseul și ajunge la Reșița, în Centrul Comercial Victoria, în perioada 15 -20 mai. De marți până duminică, în intervalul 9:00 – 20:00, reșițenii sunt așteptați la cea mai distractivă întâlnire culturală, cu cel mai avangardist, dinamic, cult, cool și prietenos târg de carte din România. BookLand nu vine cu mâna goală, ci cu multe oferte, tombole și promoții, la peste 9000 de volume, de la cele peste 70 de edituri participante.

“Se spune despre cărti că sunt ‹cărăusii civilizatiei›. Cred cu tărie că fără acestea am fi mai săraci, din punct de vedere spiritual. Sperând că împreună vom lăsa o amprentă asupra cetătenilor din Resita, societatea comercială CODA SERV S.R.L a fost deosebit de bucuroasă să se alăture Caravanei BookLand în misiunea sa de a aduce cultura aproape de oameni. Dorim să le oferim resitenilor, atunci când vin în Centrul Comercial Victoria, nu doar bunuri materiale, ci si putină hrană spirituală, de care au la fel de multă nevoie. Asteptăm cu nerăbdare începerea târgului si le multumim organizatorilor BookLand că au adăugat si Resita în traseul lor national!” ne-a spus Viorel Deca, managerul Centrului Comercial Victoria.

BookLand transformă Resita într-un adevărat centru cultural

Alături de literatură, BookLand promovează arta în toate formele ei! Astfel, pictorii reșițeni Cristea Mircioane și Petru Comisarschi îsi vor expune lucrările în cadrul BookLand, pe toată durata caravanei.

Îi așteptăm și pe tineri la BookLand să vină să ne bucure cu talentul lor. Miercuri, 16 mai, de la ora 17.30, dl. profesor Eduard Aelenei, de la Liceul de Artă „Sabin Pauta” din Reșița, va susține un moment de muzică clasică, alături de elevii săi. Iar copiii de la secția de pictură a Palatului Copiilor din Reșița, împreună cu d-na profesoară Dorina Bobeică, vor participa la o sesiune de pictură, joi, 17 mai, de la ora 17.30.

„Fiecare oras este o nouă provocare pentru echipa BookLand. Oriunde ne ducem încercăm să le insuflăm oamenilor dragostea de carte, dar si pasiunea pentru cultură si frumos. Asteptăm cu nerăbdare să cunoastem publicul resitean si promitem că nimeni nu va fi dezamăgit de experienta BookLand!” declară Mihaela Petrovan, inițiatorul proiectului BookLand

“BookLand vine acolo unde oamenii sunt deja. Nu-i cheamă, ci îi urmează!”

Te asteptăm cu drag să-ti iei portia de cultură! Povestea continuă.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.