H. Murakami nominalizat la Man Asian Literary Prize

Pe lista celor 12 scriitori nominalizati la Man Asian Literary Prize se afla si Haruki Murakami, cel mai important scriitor japonez al momentului, cu cel mai recent roman al sau, 1Q84, o carte vinduta in tiraje impresionante in intreaga lume si primita cu entuziasm de criticii de pretutindeni: „Haruki Murakami s-a instalat la conducerea literaturii japoneze: directa, cinica, stilizata pina la detalii de mare finete, aflata la intrepatrunderea dintre cyberpunk, postmodernism si detective fiction, proza sa straluceste prin detasare inteleapta si stil ireverentios.” (Los Angeles Times Magazine) / „Fantastic, misterios, captivant, romanul lui Murakami este o lume a inchipuirilor creata parca de un condei kafkian.” (The Philadelphia Inquirer) / „Pe fundalul anului 1Q84, al Sinfoniettei lui Janáček, Murakami construieste un roman ca un labirint. 1Q84 se sprijina pe realitatile unei Japonii contemporane acordate la evenimentele din lumea intreaga, dar si pe iluziile unei lumi fantastice. Cititorul, daca reuseste sa dezlege puzzle-ul, poate sa aleaga intre povestea funambulesca a dislexicei Fukaeri si sovaielile epic-etice ale lui Tengo.” (The Japan Times).

Aparut in excelenta traducere a Iulianei Oprina si a lui Florin Oprina, 1Q84 poate fi citit ca o poveste de dragoste, dar in acelasi timp este o meditatie asupra fanatismului si asupra violentei pe care acesta o provoaca. Nu in ultimul rind, 1Q84 ridica o intrebare asupra existentei libertatii, indiferent de formele ei de expresie.
O tinara coboara pe scara de urgenta a unei autostrazi suspendate. Intentioneaza sa ucida un om. In alta parte a metropolei, un profesor de matematica e de acord sa rescrie romanul unei fete dislexice. Fara s-o stie, cei doi se cauta, iar actiunile lor declanseaza o adevarata avalansa de evenimente, pentru ca la Murakami povestile simple nu sint niciodata simple. In spatele realitatii banale se ascund intotdeauna tenebre periculoase, iar trecutul nu se lasa nici rescris, nici uitat cu usurinta. Tinara ucigasa si profesorul de matematica descopera treptat ca au stirnit din umbra forte colosale care ameninta insusi destinul lumii.

Fondat in 2007, The Man Asian Literary Prize recompenseaza cel mai bun roman al unui scriitor asiatic, scris direct in limba engleza sau aparut in traducere. Valoarea premiului este de 30.000 de dolari, ce revin autorului, si de inca 5000, pentru traducator (daca este cazul).

„M-am hotarat sa nu urmez nici o miscare literara, nici o ideologie, nici un –ism. Toate m-au dezamagit.” (Haruki Murakami)


Haruki Murakami s-a nascut in 1949. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Experienta de proprietar al unui bar din Tokio in care se cinta jazz (reflectata in romanul sau din 1992, La sud de granita, la vest de soare; Polirom, 2003, 2004) si cea de traducator al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote si Raymond Carver isi vor spune cuvintul in formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un tinut amagitor, lipsit parca de suflet si suflu, al carui spirit stravechi pare sa fi disparut aproape in intregime. Primul sau roman, Asculta cum cinta vintul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Automatul 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma; Polirom, 2003, 2005). In 1987 publica Padurea norvegiana (Polirom, 2002, 2004), bestseller international, tradus in numeroase limbi si vindut in peste patru milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio si spiritul japonez (1997; Polirom, 2008) si romanele La capatul lumii si in tara aspra a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki; Polirom, 2005), Dans dans dans (1988; Polirom, 2004, 2006), Cronica pasarii-arc (1994, nominalizat la prestigiosul IM PAC Dublin Literary Award; Polirom, 2004), Iubita mea, Sputnik (1999; Polirom, 2004), Kafka pe malul marii (2002; Polirom, 2006) si In noapte (2004; Polirom, 2007), precum si volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disparut (1993; Polirom, 2005), Dupa cutremur (2000; Polirom, 2006), Salcia oarba, fata adormita (2006; Polirom, 2007) si Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (2007; Polirom, 2009).

• Alaturi de Haruki Murakami, cel mai important scriitor japonez al momentului, pe lista nominalizatilor se afla, de asemenea, si scriitorul chinez Yan Lianke, din opera caruia, in cadrul colectiei „Biblioteca Polirom”, a fost tradus cu succes volumul In slujba poporului – o parodie savuroasa si subversiva a cultului personalitatii in timpul Revolutiei Culturale, interzisa in China pe motivul ca „este insultatoare la adresa lui Mao Zedong si a armatei si la limita pornografiei”.
a publicat in traducere primele doua volume din 1Q84 la inceputul acestei veri. Cel de-al treilea volum va intra in librarii la inceputul lui ianuarie 2012.
Cartile lui Haruki Murakami aparute in limba romana la Polirom, aici.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.