François Weyergans la Serile FILIT: Când începi să scrii, constați că mintea produce mai întâi idei stupide

Timpul se scurge după reguli proprii, la FILIT. Am ajuns marți seară, s-a făcut brusc sâmbătă, am făcut slalom printre evenimente pe care am reușit să le prind printre picături și evenimente pe care le-am ratat, ajungând, în sfârșit la un moment interesant, pe care l-am așteptat toată săptămâna: întâlnirea între Cristian Tudor Popescu și scriitorul belgian François Weyergans, laureat al premiului literar Goncourt, pe scena Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, discuție moderată de Cătălin Sava (TVR). Cu un François Weyergans rezervat, care își alege cuvintele cu grijă, și un Cristian Tudor Popescu imprevizibil, care se transformă în omul-orchestră în contextul potrivit, seara se anunța interesantă. Ne-am strâns cuminți, am umplut Sala Mare a teatrului, pregătiți de festin.

Discuția, punctată discret de două momente de lectură din volumele semnate de scriitorul belgian, s-a plimbat elegant între literatură Serile filit 4 Serile filit 4bisși cinematografie, ambele ocupații deloc străine pentru cei doi invitați, filmologul Cristian Tudor Popescu și regizorul François Weyergans. Întrebați dacă destinul este un factor demn de luat în considerare în ceea ce privește modul în care și-au ales carierele, invitații au evitat răspunsuri plate, previzibile pentru întrebările-umbrelă asemeni celei de mai sus. După răspunsul-poveste al lui Weyergans – ”prima mea dorință a fost să fiu papă. Mi-am dat seama că e foarte greu, am hotărât să merg pe lună, dar am realizat că și asta e greu. Prima mea compunere a fost o carte poștală către bunica”, răspunsul lui Cristian Tudor Popescu, referitor la cariera de jurnalist, a readus cu oarecare brutalitate publicul în realitatea unei Românii a lucrurilor care nu merg bine și în care gazetăria e o breaslă care are nevoie urgentă de o schimbare: ”am fost târât de o femeie, la propriu, în meseria asta, pe holurile Casei Scânteii. De ce am devenit gazetar? Mi s-a părut imposibil să mai stau și să scriu cu ceaiuri sau alte lichide în față, așa cum făceam înainte de 89, ca scriitor. Meseria de scriitor nu presupune să te mânjești cu sânge, noroi și rahat, cum este meseria de jurnalist.

Serile filit 4Un moment interesant și demn de reținut, mai ales pentru cei ce nu și-au luat încă inima în dinți să debuteze literar, este cel referitor la blocajele scriitorului, la dificultatea de a începe un text nou, de a construi un nou univers narativ. Despre raportul cu actul de scriere în sine, Cristian Tudor Popescu povestea cu patos: ”Am avut o mare problemă cu actul de a scrie – l-am considerat profund nebărbăbătesc. Un bărbat adevărat muncește, transpiră, face copii, mănâncă ciolan cu fasole, nu scrie. Această operație e posibilă dacă în tine există ceva slab, vulnerabil, nu vreau să zic feminin. Dacă te apuci să scrii, apare altă problemă. Până când creezi regia paginii, ai o problemă cu tine însuți, încerci să îți găsești tonul adevărat în raport cu tine. Capacitatea oricui de a se minți este uriașă. Primul reflex al creierului este de a pune măști, deși ești singur cu tine”, aducând astfel în discuție miza autenticității, a sincerității autorului, nu în raport cu cititorii, ci cu oglinda propriei conștiințe. Sinceritatea este doar una dintre problemele scriitorului, în actul de creație. S-a discutat și despre chestiunea literaturii care s-a mai scris, rostul actului literar și construirea unei proze. Redau acest pasaj, pentru că l-am perceput ca pe o bună recomandare:

A scrie nu e deloc ușor. Proza e mai dificilă; întâi vin poeții, dar toată lumea ratează poemele mai devreme sau mai târziu si se intoarce la proză. […] Trebuie să ajungi la o proză care să pară simplă, dar e foarte greu să pari simplu. Când începi să scrii, constați că creierul omenesc produce mai întâi idei stupide. De fiecare dată, visez de la început să scriu 5 pagini minunate, care să figureze în toate antologiile. După aceea, te trezești că ai scris 2 fraze, 5 pagini, fără mare interes la început, dar trebuie să accepți asta pentru că acolo se află nucleu creației viitoare. Ne liniștim gândindu-ne că literatura trebuie să continue să existe. Oricât de nedemni am fi trebuie să continuăm literatura cât suntem în viața. Spun asta pentru că ne aflăm la un festival de literatură (zâmbește discret). E reconfortant să te bazezi pe literatura care a existat înainte. Nu cred că mai există geniu în stare pură. E reconfortant să știi că au scris și alții.

Literatură și cinematografie, romane ecranizabile și scenarii deghizate în romane slabe, cum să îți alegi numele personajelor, influența cinematografiei ruse asupra cinematografiei franceze, ce mai face cinematografia românească și cât de comuniști erau cineaștii ruși ai anilor ’20. Între impetuosul Cristian Tudor Popescu și echilibratul François Weyergans, am asistat la un excelent schimb de puncte de vedere și experiențe, printre care se strecurau episoade savuroase, de tipul celui în care Cristian Tudor Popescu povestește cum a primit lecții referitoare la cum trebuie să își aleagă numele personajelor: ”dacă scrii un roman cu astfel de personaj (n.ed. Baltazar  Constatinescu) și ai grijă să menționezi numele de câte ori poți, vei aduna o coală editorială în plus – înainte de 89 se plătea la coală editorială, cel mai bine la Ed. Militară”.

Întâlnirea de aseară, de la Teatrul Național, a fost genul de eveniment memorabil, la care îți petreci o oră și jumătate absorbit de discuție, fără a simți vreo secundă nevoia de a interveni. E drept, publicul părea vag intimidat de prezența invitaților, iar întrebările din sală au lipsit cu desăvârșite. Cu certitudine, dezbaterea de aseară a fost una memorabilă atât pentru literatură, cât și pentru indicațiile cinematografice prețioase. Aș fi vrut, poate, ca întrebările să fie alese ceva mai înțelept, să fie mai puțin plate (unele de-a dreptul lipsite de sens – ”ce trebuie să facă un scriitor român pentru a obține un premiu Goncourt?” în condițiile în care un simplu google search e suficient pentru a afla că Prix Goncourt este specific literaturii de limbă franceză). Pe de altă parte, rafinamentul se vede atunci când interlocutorul știe să evite platitudinile și să ofere răspunsuri elegante, în situații nu foarte generoase din acest punct de vedere.

Mai avem ziua a 5-a a FILIT și ne întoarcem acasă. Am făcut un milion de lucruri în câteva zile și am strâns o poveste. Mai avem multe de spus. Enjoy FILIT!

A.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Banciu

Andreea Banciu
Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.