Vernisajul expoziției „Spațiul” la MȚR

Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 16 2022, de la ora 16:00, la vernisajul expoziției Spațiul, a artistului plastic Vladimir Păun-Vrapciu.

Viziunea expoziției Spațiul începe în a patruzeci şi una zi de închidere totală în spațiul interior al locuinței mele din București, ca urmare a restricțiilor impuse de autorități din cauza pandemiei.

Acesta a fost momentul în care spiritul uman a început să dezvolte ideea de a găsi o soluție prin care ar putea proteja corpul uman de un pericol nevăzut. Un sentiment de panică, urmat de un sentiment de autoapărare şi autoprotecţie.

Formele create, prezentate în expoziția Spațiul, s-au născut în mintea mea ca o viziune a unei forme organice ce va putea asigura protecția sufletului uman, pentru ca acesta să poată circula liber, în vederea redescoperirii spațiilor pierdute din univers, ce au rămas încă de descoperit.

Dintotdeauna spiritul uman a avut o dorința nestăvilită de cucerire a spațiului, indiferent de forma lui terestră sau spațială.

Spațiul terestru a fost o provocare continuă încă din cele mai vechi timpuri, acesta fiind cucerit prin războaie conduse de conducători neînfricați precum Alexandru cel Mare, Attila conducător al hunilor sau Iulius Cezar în Imperiul Roman etc.

Nevoia de cunoaștere şi descoperire a spațiului terestru a făcut ca spiritul uman să meargă mai departe şi să traverseze oceanele, așa cum a făcut Cristofor Columb descoperind un spațiu terestru extrem de important pentru omenire cum este continentul american.

Spiritul şi corpul uman au atins o distanță inimaginabilă în cucerirea spațiului prin cosmonauți precum Iuri Gagarin din URSS (primul om în spațiu) și Neil Armstrong din USA (primul om care ajunge pe lună). (Vladimir Păun-Vrapciu)

Vladimir Păun-Vrapciu (n.1976) este arhitect și artist plastic.


Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până pe 27 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

Lasă un semn

Comentariu

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 4.984 de abonați.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.