Hotel Cosmos. Poezie românească SF – Coordinator V. Leac [fragmente]

Specia Gersa

de

 

criterii

pentru un bărbat din specia Gersa

(înalt, zodia leu, obișnuit cu succesul)

singurul criteriu al adevărului e sexul.

pentru că aici e toată inima lui:

o întindere de 17 cm la capătul căreia te așteaptă

aprinzîndu-și țigara.

știi bine: pentru cineva ca el (impulsiv, trecut de 40,

mare fan black sea)

adevărul vine de la corp.

și corpul nu minte niciodată:

dacă tu ești cea care generează întinderea,

tu ești singura care vei putea s-o străbați.

17 cm nu e drum lung, efortul n-a fost niciodată în zadar.

du-te pînă la capăt: acolo unde-i aprinsă țigara un bărbat înalt (specia Gersa, obișnuit cu succesul)

îți va întinde, înflorită, inima sa.

 

fata Gersa

 

noaptea merg la laborator

trec prin saloane pustii pe holuri fără lumină ajung la microscopul galben

e acolo o fată tristă

întinsă mereu sub microscop

o privesc nestingherit  pînă apare cafeaua

ştiu că suferă că nu fumează că-i plac lalelele

e splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână

cu inima artificială sclipindu-i la gît

m-am îndrăgostit din prima

chiar dacă, focalizînd, am observat  necunoscuți

întinzîndu-se la dreapta ei

jignind-o

într-o dimineață m-a văzut acolo o asistentă care-a început imediat să sufle în trompetă

era o fată urâţică din specia Gersa

avea şi ea nevoile ei

am ajutat-o cum am putut

era însă de nemulţumit

voia musai acolo sub microscop

nu mai aveam substanţe dar am îmbrâncit-o


cel mai tare poem pornografic al generaţiei mele

 

cînd a strigat prima dată toţi cei din restaurant au crezut că doamna Gersa

a văzut un şoarece ţîşnind de sub chiuvetă. zîmbind au continuat să-şi mănînce friptura

şi au continuat să vorbească

despre şansa lor.

dar era iulie şi-n luna aceasta eu sunt aproape desfigurat de plăcere.

într-atît de desfigurat încît penisul meu,

atît de sigur pe sine-n alte dăţi,

nu-şi mai găseşte locul nicăieri pe toată întinderea mea.

în toată luna iulie penisul meu dispare, şi eu, fîstîcindu-mă,

trebuie să-i spun femeii mele că-ntr-o astfel de lună

penisul meu intră în sine

pentru o lungă şi anevoioasă meditaţie.

cînd de fapt imediat ce începe iulie

penisul meu se cuibăreşte de unul singur îndărătul sexului doamnei Gersa.

e aici un loc vechi, încăpător şi plin de cultură, un loc, cum s-ar spune,

plin ochi de linişte şi verdeaţă.

numai aici, numai şi numai aici

penisul meu are conştiinţa împăcată.

leneveşte ca un sultan. are parte de zile întregi de somn.

uneori însă doamna asta face nişte mişcări stranii :

poate din întîmplare, poate din neatenţie

îşi atinge sînii aşa, pe furiş

ba chiar îşi trece scurt limba peste caninul ei aurit

şi-atunci nimeni nu-mi mai poate opri penisul:

lung şi drept ca o cizmă de lux ţîşneşte la aer şi face asta atît de rapid

încît doamnei Gersa nu apucă să-i  tremure nici măcar celulita.

numai ce vede dînsa între picioarele ei, spînzurînd ca un spînzurat

un penis adult şi atît de sigur pe sine

şi imediat, icnind, cu palmele sale atît de uscate

îl împinge repede-repede înapoi,

dar penisul hop! în afară şi doamna hop! înapoi

şi hop! în afară şi hop! şi hop! şi hop!

şi doamna cu palmele tot mai uscate

şi cu strigătele rare şi moi

cum numai ale dînsei pot fi.

şi tot aşa în toată luna iulie.

iar atunci, la restaurant, doamna Gersa era la baie

şi tocmai îşi înfăşurase cu mişcări iuţi fusta în jurul burţii

cînd ca o rază de soare penisul ţîşni dintre picioarele ei

şi se clătină zdravăn de cîteva ori

şi ca o rază de soare îi pătă mînecile descheiate ale cămăşii



Quasar Casino

de

Mi-au amputat limba și mi-au cusut alta la loc.

În cap, goarne japoneze, ceva ce e beyond. Mă simt ca pacientul

trezit din comă care a învățat să vorbească limba pentru a doua

oară.

Inhalez din balonul cu heliu și spun „vă iubesc” pe vocea aia

pițigăiată. În capul meu, jingle-ul mașinii de înghețată.

Sunetul se sparge în milioane de cioburi cînd ricoșează de pe

peretele cauciucat al timpanului. Toți să fie fericiți! Cu toții să fim

scutiți de neputință! Fie ca toți să se îngrijească de binele celuilalt!

Fie ca nimeni să nu aibă parte de întristare!

În vid, totul pare mai elegant. Mai frumos decît atunci cînd îl umplem cu volburi călduțe în timp ce vorbim.

Ce vrei să spui? Că ești geloasă pe păsări, pe robotul din

Terminator? Vrei, deci, să zbori sau să alergi printre mașinile

cuprinse de flăcări?

Ochii mei se autocorectează, văd scena următoare.

Autocorrectul mă-sii, benzi rulante idioate. Răceala lucrurilor din jur e atît de exactă, atît de nemiloasă,

încât simți că atunci cînd te sustragi din peisaj, o să lași în

mulaj în aer, un gol în formă umană.



Porcii

de Ștefan Manasia

 

motoare pe hidrocarburi folii din aluminiu

tije metalice tablă şi sticlă şuruburi şi cuie

e tot ce văd & aud

sub cerul ca zeghea

unui ocnaș din Insula Diavolului.

poate că nu mai există vegetaţie, nici măcar arbori pietrificaţi, nici magazine cu fructe

deservite  de roboţi Made in Vietnam.

dacă mă ridic din patul pe care

l-ai acoperit atît de frumos pentru mine

şi-n care tot ascult Slowdive și Pygmy Lush, dacă mă apropii de fereastra dinspre est,

o să văd străzile

traversate de păianjeni mutanţi.

unii lasă puncte albastre, alţii dîre magenta unii sînt aproape imponderabili și pale

de vînt îi izbesc peste muchia

balconului de unde-i privesc.

şi tu nu mai vii și ei nu mă văd

ca și cum milioane de ani înainte

ar fi rezolvat sclavia digestiei și muzeele lor

ar fi ticsite cu umanoizi liofilizaţi

aranjaţi pe planșe de mărimea Olandei: ansambluri evocînd ultimele lupte de stradă

autoimolarea bonzilor tibetani

şedinţele de masturbat public dintr-un hangar japonez

pelerinajul spre Santiago de Compostela

mitingul de aseară din faţa Guvernului

la care un tip care-mi seamănă a purtat

o pancartă galben fosforescent

scrisă cu marker roz:

PORCII


colibiţa

 

trece lacul liniștit pe sub ponton. spre mal sînt două insuliţe.

bistriţenii savurează panorama de aici. și camioanele mistuie

șoseaua încet,

cum ai mînca o prăjitură rumenită: întotdeauna dinspre margine.

insuliţele-s împădurite excesiv, abia zărești stîncile care le susţin.

sînt yachturi, canoe și hidrobiciclete. cuplul din O vară cu Monika

ar putea mînia burghezii la Colibiţa, prădînd casele de vacanţă,

grădinile,

aprinzîndu-și primusul în ochiul adăpostit al unei stînci.

ar prepara cafea neagră, cum îţi place și ţie.

ar investiga golfurile neumblate și pontoanele kitsch.

dar ei ar trebui să fie deja în altă dimensiune, cît burghezii

înfrumuseţează

natura aici. Harry și Monika ar căuta apoi rădăcinile uscate,

ierburile înalte, păiușul, sălbăticia. curcubeul alb-negru.

peștii obezi cu boturile mici. în dimensiunea lor nu mai există poezie.

trece lacul liniștit pe sub ponton, iar Monika și Harry simt

cum ar călări spinarea unei reptile. muntele intră acum într-un nor,

cintezele – în rămuriș, soarele – în epiderma erotizată.

în dimensiunea lor nu mai există nici poemul acesta. nici eu. nici tu.

nici tricoul meu verde. nici pantalonii tăi verzi. doar viespea pe care am văzut-o amîndoi, Irina, levitînd ca un elicopter

între umerii noştri, există şi acolo, şi aici.



Fragment din „Hotel Cosmos.

Coordinator

Editura FrACTalia, 2019

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.