Specia Gersa
de Dan Coman
criterii
pentru un bărbat din specia Gersa
(înalt, zodia leu, obișnuit cu succesul)
singurul criteriu al adevărului e sexul.
pentru că aici e toată inima lui:
o întindere de 17 cm la capătul căreia te așteaptă
aprinzîndu-și țigara.
știi bine: pentru cineva ca el (impulsiv, trecut de 40,
mare fan black sea)
adevărul vine de la corp.
și corpul nu minte niciodată:
dacă tu ești cea care generează întinderea,
tu ești singura care vei putea s-o străbați.
17 cm nu e drum lung, efortul n-a fost niciodată în zadar.
du-te pînă la capăt: acolo unde-i aprinsă țigara un bărbat înalt (specia Gersa, obișnuit cu succesul)
îți va întinde, înflorită, inima sa.
fata Gersa
noaptea merg la laborator
trec prin saloane pustii pe holuri fără lumină ajung la microscopul galben
e acolo o fată tristă
întinsă mereu sub microscop
o privesc nestingherit pînă apare cafeaua
ştiu că suferă că nu fumează că-i plac lalelele
e splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
cu inima artificială sclipindu-i la gît
m-am îndrăgostit din prima
chiar dacă, focalizînd, am observat necunoscuți
întinzîndu-se la dreapta ei
jignind-o
într-o dimineață m-a văzut acolo o asistentă care-a început imediat să sufle în trompetă
era o fată urâţică din specia Gersa
avea şi ea nevoile ei
am ajutat-o cum am putut
era însă de nemulţumit
voia musai acolo sub microscop
nu mai aveam substanţe dar am îmbrâncit-o
cel mai tare poem pornografic al generaţiei mele
cînd a strigat prima dată toţi cei din restaurant au crezut că doamna Gersa
a văzut un şoarece ţîşnind de sub chiuvetă. zîmbind au continuat să-şi mănînce friptura
şi au continuat să vorbească
despre şansa lor.
dar era iulie şi-n luna aceasta eu sunt aproape desfigurat de plăcere.
într-atît de desfigurat încît penisul meu,
atît de sigur pe sine-n alte dăţi,
nu-şi mai găseşte locul nicăieri pe toată întinderea mea.
în toată luna iulie penisul meu dispare, şi eu, fîstîcindu-mă,
trebuie să-i spun femeii mele că-ntr-o astfel de lună
penisul meu intră în sine
pentru o lungă şi anevoioasă meditaţie.
cînd de fapt imediat ce începe iulie
penisul meu se cuibăreşte de unul singur îndărătul sexului doamnei Gersa.
e aici un loc vechi, încăpător şi plin de cultură, un loc, cum s-ar spune,
plin ochi de linişte şi verdeaţă.
numai aici, numai şi numai aici
penisul meu are conştiinţa împăcată.
leneveşte ca un sultan. are parte de zile întregi de somn.
uneori însă doamna asta face nişte mişcări stranii :
poate din întîmplare, poate din neatenţie
îşi atinge sînii aşa, pe furiş
ba chiar îşi trece scurt limba peste caninul ei aurit
şi-atunci nimeni nu-mi mai poate opri penisul:
lung şi drept ca o cizmă de lux ţîşneşte la aer şi face asta atît de rapid
încît doamnei Gersa nu apucă să-i tremure nici măcar celulita.
numai ce vede dînsa între picioarele ei, spînzurînd ca un spînzurat
un penis adult şi atît de sigur pe sine
şi imediat, icnind, cu palmele sale atît de uscate
îl împinge repede-repede înapoi,
dar penisul hop! în afară şi doamna hop! înapoi
şi hop! în afară şi hop! şi hop! şi hop!
şi doamna cu palmele tot mai uscate
şi cu strigătele rare şi moi
cum numai ale dînsei pot fi.
şi tot aşa în toată luna iulie.
iar atunci, la restaurant, doamna Gersa era la baie
şi tocmai îşi înfăşurase cu mişcări iuţi fusta în jurul burţii
cînd ca o rază de soare penisul ţîşni dintre picioarele ei
şi se clătină zdravăn de cîteva ori
şi ca o rază de soare îi pătă mînecile descheiate ale cămăşii
Quasar Casino
de Gabi Eftimie
Mi-au amputat limba și mi-au cusut alta la loc.
În cap, goarne japoneze, ceva ce e beyond. Mă simt ca pacientul
trezit din comă care a învățat să vorbească limba pentru a doua
oară.
Inhalez din balonul cu heliu și spun „vă iubesc” pe vocea aia
pițigăiată. În capul meu, jingle-ul mașinii de înghețată.
Sunetul se sparge în milioane de cioburi cînd ricoșează de pe
peretele cauciucat al timpanului. Toți să fie fericiți! Cu toții să fim
scutiți de neputință! Fie ca toți să se îngrijească de binele celuilalt!
Fie ca nimeni să nu aibă parte de întristare!
În vid, totul pare mai elegant. Mai frumos decît atunci cînd îl umplem cu volburi călduțe în timp ce vorbim.
Ce vrei să spui? Că ești geloasă pe păsări, pe robotul din
Terminator? Vrei, deci, să zbori sau să alergi printre mașinile
cuprinse de flăcări?
Ochii mei se autocorectează, văd scena următoare.
Autocorrectul mă-sii, benzi rulante idioate. Răceala lucrurilor din jur e atît de exactă, atît de nemiloasă,
încât simți că atunci cînd te sustragi din peisaj, o să lași în
mulaj în aer, un gol în formă umană.
Porcii
de Ștefan Manasia
motoare pe hidrocarburi folii din aluminiu
tije metalice tablă şi sticlă şuruburi şi cuie
e tot ce văd & aud
sub cerul ca zeghea
unui ocnaș din Insula Diavolului.
poate că nu mai există vegetaţie, nici măcar arbori pietrificaţi, nici magazine cu fructe
deservite de roboţi Made in Vietnam.
dacă mă ridic din patul pe care
l-ai acoperit atît de frumos pentru mine
şi-n care tot ascult Slowdive și Pygmy Lush, dacă mă apropii de fereastra dinspre est,
o să văd străzile
traversate de păianjeni mutanţi.
unii lasă puncte albastre, alţii dîre magenta unii sînt aproape imponderabili și pale
de vînt îi izbesc peste muchia
balconului de unde-i privesc.
şi tu nu mai vii și ei nu mă văd
ca și cum milioane de ani înainte
ar fi rezolvat sclavia digestiei și muzeele lor
ar fi ticsite cu umanoizi liofilizaţi
aranjaţi pe planșe de mărimea Olandei: ansambluri evocînd ultimele lupte de stradă
autoimolarea bonzilor tibetani
şedinţele de masturbat public dintr-un hangar japonez
pelerinajul spre Santiago de Compostela
mitingul de aseară din faţa Guvernului
la care un tip care-mi seamănă a purtat
o pancartă galben fosforescent
scrisă cu marker roz:
PORCII
colibiţa
trece lacul liniștit pe sub ponton. spre mal sînt două insuliţe.
bistriţenii savurează panorama de aici. și camioanele mistuie
șoseaua încet,
cum ai mînca o prăjitură rumenită: întotdeauna dinspre margine.
insuliţele-s împădurite excesiv, abia zărești stîncile care le susţin.
sînt yachturi, canoe și hidrobiciclete. cuplul din O vară cu Monika
ar putea mînia burghezii la Colibiţa, prădînd casele de vacanţă,
grădinile,
aprinzîndu-și primusul în ochiul adăpostit al unei stînci.
ar prepara cafea neagră, cum îţi place și ţie.
ar investiga golfurile neumblate și pontoanele kitsch.
dar ei ar trebui să fie deja în altă dimensiune, cît burghezii
înfrumuseţează
natura aici. Harry și Monika ar căuta apoi rădăcinile uscate,
ierburile înalte, păiușul, sălbăticia. curcubeul alb-negru.
peștii obezi cu boturile mici. în dimensiunea lor nu mai există poezie.
trece lacul liniștit pe sub ponton, iar Monika și Harry simt
cum ar călări spinarea unei reptile. muntele intră acum într-un nor,
cintezele – în rămuriș, soarele – în epiderma erotizată.
în dimensiunea lor nu mai există nici poemul acesta. nici eu. nici tu.
nici tricoul meu verde. nici pantalonii tăi verzi. doar viespea pe care am văzut-o amîndoi, Irina, levitînd ca un elicopter
între umerii noştri, există şi acolo, şi aici.
Fragment din „Hotel Cosmos. Poezie românească SF”
Coordinator V. Leac
Editura FrACTalia, 2019
