„Augustus” de John Williams

„Scriitorul american John Williams și cei patru «uriași» ai săi”. Un titlu potrivit pentru o cronică, nu? Mă refer la cele patru romane ale sale: Nothing but the Night (1948), Butcher’s Crossing (1960), Stoner (1965), Augustus (1972), prin care se remarcă în literatura universală. După ce încheie serviciul militar în aviația Statelor Unite, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, se va dedica Literelor, înscriindu-se la Universitatea din Denver. Alegerea se dovedește a fi una inspirată, căci viitorul absolvent are ocazia de a face o călătorie de documentare în Italia, care va sta la baza romanului Augustus.

Încep prin a vă spune despre Augustus că a fost premiat cu National Book Award for Fiction, în 1973. Romanul, bineînțeles! Privit altfel, da, este vorba despre acel Augustus:  Octavius Augustus Cezar, împărat roman. Autorul adoptă forma epistolară și rescrie viața împăratului printr-o serie de scrisori ai căror expeditori și destinatari sunt personaje care au rămas în istoria lumii: , , , , ș.a.

Cu fiecare scrisoare în care este prezentat un raport oficial despre starea armatelor, o declarație a vreunui spion sau o mărturisire a unui prieten ori membru al familiei, se recompune imaginea lui Augustus, din anii săi de tinerețe până la bătrânețe. Acesta urcă pe tron cu planuri mari și moștenește o Romă sfâșiată de conflicte și ambiții. Subestimat în privința capacității sale de a conduce o națiune atât de puternică și de a deține puterea absolută (la doar 19 ani!), Octavius reușește să se impună și să instaureze o stare de pace necesară după atâtea frământări.

Lectura acestui roman te ține cu sufletul la gură. Fiecare scrisoare vine cu ceva nou. Când este vorba despre o cucerire sau o pierdere a unui teritoriu, când despre alianțe sau trădări, căsătorii din interes, adultere. Practic, din sânul misiunii militare, cititorul este purtat în sânul familiei ori în mijlocul unui complot. Singurul interes este acela de a sacrifica totul pentru binele Romei (cu sau fără ghilimele, după cum îl înțelege fiecare!).

Mi-a reținut atenția, în acest sens, fiica lui Octavius, Iulia, care, din iubire pentru tatăl ei, alege Roma în locul propriei fericiri. Asta înseamnă căsnicii din interes și o tinerețe spulberată sub greutatea ambițiilor sociale și politice ale familiei. Totuși, dorințele ei nu pot fi cu totul înăbușite de interese, iar Iulia va ajunge protagonista unor amantlâcuri care provoacă rumoare în rândul cunoscuților și nu numai. Rătăcind printre plăceri, ea va cunoaște, într-un târziu, iubirea adevărată. Mult prea târziu, însă, pentru a se bucura de ea…

Iată și câteva rânduri din jurnalul Iuliei:

În viața mea am avut trei soți și nu l-am iubit pe nici unul… Ieri-dimineață am scris aceste cuvinte fără să știu ce vreau să spun și de atunci mă tot gândesc ce ar putea însemna. Nu știu ce înseamnă. (…) Nu am cunoscut dragostea decât târziu în viață, când nu-mi mai era la îndemână. Tinerețea e neștiutoare și pasiunea ei e abstractă.

La prima vedere, stilul epistolar și detaliile de natură istorică sau filosofică ale scrierii nu lasă loc pentru romantisme sau pitoresc. Cu toate acestea, cel din urmă apare ca un element surprinzător și revigorant…

Dincolo de fereastra mea stâncile, sumbre și cenușii chiar și în soarele strălucitor al după-amiezii, se prăvălesc abrupt spre mare. (…) Până și oceanul, care de obicei foșnește pe nisip, e tăcut. Soarele amiezii dogorește pe stânci, care absorb căldura și o împrăștie înapoi în aer (…)

Aș putea vorbi despre senzația pe care astfel de imagini o trezesc, despre cât de departe vă poate purta imaginația citind aceste rânduri, însă nu vreau să vă stric plăcerea de a savura voi înșivă lectura unor fragmente similare…

O lume întreagă se creionează în fața noastră, a cititorilor. O națiune ce trece prin transformări la fel cum al ei cârmuitor devine tot mai înțelept, în timp. Octavius cel plin de ambiții ajunge doar o figură palidă când bătrânețea îl copleșește, încetul cu încetul. Același om poartă diferite măști, iar Timpul, barbarul de care nimeni nu poate scăpa, i le dă jos, una câte una. Așa că vine un moment în care, mai mult ca niciodată, se privește pe sine. Cu admirație, cu sinceritate, cu regret, cu îngăduință? Lectura lui Augustus vă poate răspunde cel mai bine la întrebare…

Dincolo de scrisori menite să aducă vești împăratului, scrisori în care nu pot trece cu vederea precizia detaliilor, sunt și reflecții ale acestuia asupra unor subiecte precum: viața de conducător și de cap al familiei, societatea romană, legi, moravuri, boală. Îndrăznesc să afirm că romanul își are chintesența în chiar ultimele gânduri așternute pe hârtie de către Octavius. Omul se detașează, parcă, de împărat și privește înapoi, spre un trecut pe care îl observă și îl analizează. Bătrânul Octavius îl privește, prin ochii sufletului purtat în atâtea lupte, pe tânărul Octavius. Și nu doar atât! Privește Roma în însăși devenirea ei. Și omul, în tot acest vârtej de evenimente care îl iau prin surprindere și, uneori, îl urcă pe culmile puterii, alteori, îl coboară în bezna disperării.

Omul este, de fapt, adevăratul personaj (împărat, supus, tată, soție, fiică, aliat, dușman) care „joacă” în diferite secvențe: lupta pentru putere, obținerea unor profituri, căsnicii aranjate, legături extraconjugale, iubire, erotism, petreceri luxoase, întruniri secrete, călătorii, exil. Toate acestea dispuse cu dibăcie de în romanul epistolar Augustus. Și îmi vine în minte celebrul proverb Toate drumurile duc la Roma ce rezumă, în cel mai cuprinzător mod, acțiunile personajelor romanului.

O lectură provocatoare, nu-i așa?


Titlu: Augustus
Traducere: Ariadna Ponta
Autor: John Williams
Editura: Polirom, București
ISBN: 978-973-46-6518-1
An apariţie: 2017
Număr de pagini: 337


Scriitor, editor şi profesor universitar, John Edward Williams s-a născut în 1922 în Clarksville, Texas. S-a înrolat în aviaţia Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, petrecînd doi ani şi jumătate în China, Birmania şi India. La sfîrşitul războiului, se înscrie la Universitatea din Denver. Debutează în 1948 cu romanul Nothing But the Night, urmat de volumul de poeme The Broken Landscape (1949). În 1960 îi apare al doilea roman, Butcher’s Crossing, o frescă a vieţii din Kansasul anilor 1870. În 1963, graţie unei burse Rockefeller, face o călătorie de documentare în Italia, călătorie care va sta la baza romanului său din 1972, Augustus. În 1965 îi apare romanul Stoner, povestea vieţii unui profesor imaginar de la Universitatea din Missouri. Intrat în atenţia publicului după aproape jumătate de secol, romanul devine fenomen editorial internaţional, traducerea în limba franceză fiind semnată de celebra scriitoare Anna Gavalda. Romanul Augustus, care înfăţişează Roma din timpul împăratului Octavian Augustus, a primit prestigiosul National Book Award for Fiction, ex aequo cu Chimera de John Barth. John Williams a murit în 1994, înainte de a termina manuscrisul romanului The Sleep of Reason.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Adelina Sorescu

Adelina Sorescu
Este profesor de franceză/engleză, posesoare a unei prezențe de spirit considerată drept „originală”. Îi place să creadă că aventura cunoașterii este un zâmbet larg și frumos ascuns în paginile cărților. Dorința de a-l descoperi mereu sub o altă „pălărie” o îndeamnă să citească, să scrie recenzii, să observe, să-și imagineze...