Scris pe trup – Jeanette Winterson

Ultima lectură din mi-a amintit că sentimentele nu prea au gen și că oamenii simt tot felul de emoții în tot felul de momente. Scris pe trup, romanul lui , apărut în 2008 (și din nou în 2017) la editura Humanitas Fiction, este despre o poveste veche de când lumea și nouă de fiecare dată când se înfiripă o iubire.

Un bărbat și o femeie trăiesc o iubire nedreaptă, în care ea poate să-i fie doar pe jumătate, iar el se minte că nu e atât de importantă. Întâlnirile lor sunt ca ploile de vară, scurte, intense, aromate și revigorante, apăsătoare ca un fular prea gros care-ți acoperă fața și savuroase ca o glumă pe care o știu doar doi. Imaginile și le conturează unul celuilalt din gesturi, zâmbete și intonații mai mult decât din informații punctuale despre ce fac, de unde sunt și ce vor găti diseară. Se poartă ca doi îndrăgostiți cărora nu le stă nimic în cale, dar își acceptă statutul de amanți ca pe oricare altul, vorbind despre soțul ei ca despre un amic.

Scris pe trup e un cod secret vizibil doar într-o anumită lumină; acolo sunt acumulările de-o viață. (…) Niciodată n-am dezvăluit prea mult, n-am spus toată povestea. Nu știam că Louise are mâini care pot citi. M-a tradus, recreându-mă în propria ei carte. (p.105)

Dacă ar fi să scoatem firul narativ, am rămâne cu o poveste știută din multe alte cărți, din viețile noastre sau ale altora: un bărbat îndrăgostit de o femeie care nu e a lui, femeie pe care, inevitabil, o pierde. La asta se adaugă un subiect dramatic mai degrabă modern: boala incurabilă a femeii, care devine pretext (sau, poate, motiv întemeiat) de depărtare și suferință pentru amândoi. Mi-au atras atenția descrierea unei încăperi și tentația de a fura nimicuri folosite de iubită (aș fi zis că e mai degrabă o ciudățenie de comportament, dacă n-aș fi găsit-o, mult mai prezentă, și în Muzeul Inocenței al lui Pamuk), pe care însuși personajul o conștientizează, critic, fără a se putea abține din a-și însuși câte ceva.

Reduse la niște schițe, personajele (puține și intense, dense) sunt arhetipuri de istorisire modernă: iubitul îndurerat, niciodată complet fericit; femeia dorită, misterioasă și de necuprins; adjuvantul (aici, soțul femeii) înțelegător și altruist, martor neclintit al nedreptăților care i se întâmplă. Am regăsit, după multă vreme, o perspectivă masculină compusă de un autor femeie care funcționează fără să te jeneze pe la cusături – povestea curge frumos, nici prea feminină, dar nici prea masculină, lucru ce-i permite autoarei să o spună oricui (n-aș vrea să mă acuzați de stereotipii de gen, dar întâlnesc frecvent perspective ale genului opus care sunt prea romantizate sau prea dezbrăcate de orice sentiment, în funcție de ce ne închipuim despre celălalt).

Dacă vă e dor de o poveste caldă și tristă sau dacă aveți nevoie să știți că nu sunteți singurii care au trăit tristeți fără capăt, s-ar putea să aveți nevoie de volumul acesta. construiește un personaj care vă povestește seara, la un ceai, sau prin telefon de cine-știe-unde despre cum i se schimbă sufletul în jurul femeii aceleia pe care o iubește cel mai mult. O să uitați că e ficțiune (poate chiar nu e!…), o să uitați că sunteți într-un metrou aglomerat sau într-un tren zgomotos și o să rămâneți cu un gust de piersică pe degete, dulce și fin, dar ușor de pierdut.


Titlu: Scris pe trup
Autor: Jeanette Winterson
Editură: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Traducător: Vali Florescu (eng)
Apariție: 2008, 2017
ISBN: 978-606-779-151-8

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andra Pavel

Andra Pavel
Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.