Hârtia. O elegie de Ian Sansom este o istorie culturală a celui mai iubit și la îndemână material de care omenirea are mereu urgentă nevoie. Fie că suntem la birou, la un examen sau în atelierul de creație, ce avem în comun cu toții e faptul că suntem omnivori ai hârtiei – un fapt paradoxal, am zice – întrucât odată cu tehnologia nu am diminuat cantitatea necesară de hârtie, ci i-am crescut potențialul. Scriem pe laptop, dar imediat printăm ciorne. O listă subiectivă și fără pretenția de a fi exhaustivă ne arată diferitele ei utilizări: cartela de metrou, ziarul, zmeul de hârtie, origami, coifuri de festival, afișe, paravane de hârtie japoneze, tapetul, facturi, jocuri, mobilier etc. Dar oare putem să redăm cu adevărat toate utilizările acestui material?
Cartea lui Ian Sansom este „un muzeu personal al hârtiei” sau un muzeu imaginar, cum ar spune Malraux, pe care îl și citează. Dincolo de evidenta ținută de manifest, întrucât nu e o „istorie culturală” ad litteram, după definiția de manual, Sansom pleacă de la ideea că avem suficiente istorii ale scrisului și cărții, cu care cartea de față are legătură tangențial. De aceea, muzeul său imaginar este despre atașamentul oamenilor față de hârtie, despre cum este fetișizată hârtia, despre paradoxurile și ironiile ei și, contrar așteptărilor, mai puțin despre un mesaj ecologic, deși nu lipsește cu desăvârșire. Astfel, un istoric cultural ca Ian Sansom ne atrage atenția asupra faptului că hârtia are atât utilizări prozaice dintre cele mai diverse în toate epocile și timpurile, fiind „chintesența materialelor create de om”, cât și utilizări sacre, la care vom reveni.
Așadar, în funcție de epoca în care ne situăm, hârtia devine un personaj de bildungsroman care trece prin diferite transformări – tăiată, îndoită, răsucită, lăcuită, metamorfozată în pastă și turnată în forme, utilizată la decorarea unor obiecte regale etc. Ian Sansom surprinde numai câteva episoade care o scot din sfera ei prozaică și o aruncă sub o lumină uneori picarescă, alteori înduioșătoare și, nu în ultimul rând, într-o lumină umană, ea fiind o ființă vie, așa cum un teoretician literar precum Roland Barthes își imagina că autorii sunt „ființe de hârtie”. Hârtia – ființă, autorul – ființă de hârtie.
În China era utilizată pentru coifuri, în Japonia era folosită la căptușirea unor tipuri de armuri hiki-awase, într-un roman de Salvador Plascencia cu un titlu sugestiv, Oameni de hârtie, un călugăr devine „chirurg de origami”; regele Ludovic al XI-lea al Franței nu se poate despărți oriunde se duce de tapetul său de hârtie decorat cu îngerași; mai târziu, dandyul Oscar Wilde recomanda „hârtie veselă pentru pereți, plină de flori și de modele plăcute” și multe alte povești, în care hârtia e adorată deopotrivă, dar și trădată de artiști, precum William Morris care executa tapete, dar acasă, în secret, comitea adulter tot cu clasicele tapiserii.
Dar hârtia nu e doar un material, ci și un artefact cu numeroase utilizări sacre. În India, de exemplu, la anumite festivaluri religioase ținute în numele zeului Krishna, se așază pe podele hârtie tăiată sanjih pentru a forma rangoli. Pe noile obiecte de cult sunt surprinse pe hârtie tăiată scene din viața zeului. În anumite perioade se întâlnesc câte opt preoți pentru a realiza un astfel de obiect sacru. Ce deducem de aici e faptul că idolii nu sunt reprezentați numai prin statui, icoane, ci și prin efemere și instabile obiecte de hârtie.
Alte zone în care Ian Sansom analizează utilizările hârtiei sunt domeniul cartografiei, al ambalajelor și al reclamelor, al țigărilor de foiță, al numismaticii și altele. Dintre toate, cea mai interesantă parte mi s-a părut cea în care hârtia e principalul motor identitar în istoria artei, fie că vorbim de arhitectură, care există în mare parte pe hârtie, sau de pictură și desen, adică de arte înalte, fie că vorbim de artizanat.
Hârtia e materialul, dar și mediul, care împacă atât artiștii, cât și simplii amatori care vor să facă artă ocazională (cum e origami, de exemplu, care nu e o artă, dar e frumoasă în sine pentru că e inutilă). De altfel, pentru Josef Albers (cel cu Omagiu adus pătratului), hârtia era materialul său didactic preferat și îi încuraja pe studenți s-o folosească într-o varietate de modalități, având un rol foarte important în dezvoltarea a ceea ce el numea „gândirea constructivă”, atât de necesară în arte. Gestul lui Albers i-a încurajat pe mulți, întrucât în arta contemporană artiștii, de obicei de orientare conceptualistă, simt nevoia să experimenteze cât mai mult cu ea.
Exemple celebre precum perforațiile pe hârtie ale lui Lucio Fontana (niște tăieturi simple pentru a sugera calmul spațial), Lucrare nr. 88, o coală de hârtie mototolită într-un ghem a lui Martin Creed, care arată nu altfel decât cinismul și ironia care se pot ascunde după o vitrină de muzeu sunt aduse împreună în „muzeul imaginar” al lui Ian Sansom cu alte exemple periferice, precum proiectele ecopoetice ale lui Mark Langan – care folosește carton ondulat reciclabil; Su Blackwell care face niște obiecte magice, un fel de diorame sculptate în interiorul cărților, în care „ființele de hârtie” își depășesc bidimensionalitatea și capătă corporalitate; Brian Dettmeter sculptează în cărți, și multe alte exemple pe care le puteți găsi în carte și pe care le puteți descoperi pe Google foarte ușor.
În altă ordine de idei, tehnicile care s-au dezvoltat cu ajutorul hârtiei (colaj, papercutting, origami, kirigami, etc.) au simplificat mult artele frumoase, ba chiar au ajutat la eliberarea artei de a fi decorativă, constrânsă de pânză sau vopsele. De altfel, ceea ce era periferic în arta modernă (Picasso sau Matisse sunt doar două exemple de artiști rătăcitori care au avut și ei o „fază de hârtie” în care s-au aruncat în brațele hârtiei și ale foarfecii), a devenit un centru de interes în arta contemporană.
Cartea de față a oferit o direcție coerentă preocupărilor mele atât de filolog, cât și de „hibridolog” de ocazie, căruia îi place să experimenteze cu textul, hârtia (care a fost materialul meu didactic preferat de cunoaștere și recunoaștere a lumii dintotdeauna) și spațiul infinit al paginii albe. Publicul căruia i se adresează are în vedere atât filologi sau istorici culturali rafinați, în căutarea unor subiecte periferice, dar și cititori obișnuiți care vor să iasă din spațiul confortabil al ficțiunii și să afle istoria neașteptată a celui mai iubit și la îndemână material, hârtia.
Aș mai vrea să adaug că această carte se deosebește de altele și prin faptul că la tipărirea ei s-a folosit o gamă de hârtie (Conqueror Bamboo) reciclabilă de 7 ori, precum și o mostră de hârtie făcută manual la Moara de hârtie din Comana.
Titlu: Hârtia. O elegie
Ediția a II-a
Autor: Ian Sansom
Traducere din limba engleză de Adriana Bădescu
Editura: Baroque Books & Arts
An apariție: 2014
