Mircea Țuglea – Grazia

Timpul și spațiul își pierd consistența, Da Vinci caută pe Google, Eminescu are smartphone și bea o bere în Viena cu naratorul și cu Jörg Haider, politican de dreapta austriac – mort într-un accident de mașină mai mult sau mai puțin provocat de opoziție – există transferuri de personalități, poți intra în mintea celuilalt, sunt povestite vise, sunt incluse bucăți din realitatea literară constănțeană – toate acestea și multe altele apar în romanul lui , Grazia, apărut anul trecut, la . Șerban Axinte afirmă pe coperta a patra că este unul dintre puținele romane textualiste destinate publicului larg și,  în urma lecturii, tind să-i dau dreptate.

Din păcate, autorul nu a mai apucat să-l vadă publicat, fiindcă a murit înecat în apele Mării Negre, în vara anului trecut. a fost un poet remarcabil, bun cunoscător al operei lui Paul Celan, despre care a și scris două studii, profesor lăudat de foștii lui elevi. Mircea Țuglea l-a avut drept maestru pe , numit în carte Profesorul, pe care mai întâi l-a descoperit citindu-i romanul Intermezzo, și apoi i-a fost elev. este primul și din nefericire și ultimul său roman, dar unul care face cât mai multe cărți la un loc prin mulțimea de etaje ficționale, de cărări borgesiene ce se bifurcă, de sensuri, de fire narative și de cusături fine care leagă totul într-o narațiune care nu duce lipsă de tușe de fragilitate, în ciuda rigorii narative a textului.

Romanul are patru părți, fiecare purtând numele unei femei: Iulia, Cezara, Alina Rosa. Pornind de la fiecare dintre aceste personaje femei, naratorul (autorul?) recreează poveștile de dragoste dintre el și acestea, prin cămine studențești, la conferințe prin Italia, în Tulcea sau la mare, la nudiști. Găsim pasaje erotice intense, explicite, mici povestioare scrise cu mână sigură, dar sunt de fapt un pretext, fiindcă de la un punct încolo toate aceste femei se contopesc într-una, și naratorul se arată mai interesat de literatură, ține adevărate lecții despre opere importante, de la Divina Comedie a lui Dante până la Ion, de Rebreanu și Moromeții lui Preda, totul într-un fel foarte firesc. Paginile acestea despre studenție, cenacluri literare, sex pe fugă, sărăcie și boemă sunt printre cele pe care le-am citit cu cea mai mare plăcere.

După cum ziceam, spațiul și timpul așa cum le știm nu au nicio relevanță. Odată ce am deschis cartea am semnat pactul ficțional și am intrat într-o altă dimensiune, în care evenimente din realitatea imediată sunt integrate într-o fantezie narativă fin construită, în care poți pleca din Tulcea și apoi nimerești în Viena, faci parte din MISA lui Bivolaru și apoi ajungi la școală, unde ții lecții despre vreun autor canonic și te vezi după la o bere cu Mișu Eminovici. este în sine un lung joc intertextualist, care-și extrage seva dintr-o mulțime de opere literare, cum ar fi: Cezara lui Eminescu (inclusiv una dintre iubitele naratorului este Cezara, poate chiar cea din narațiunea eminesciană, transformată într-o femeie contemporană), Infernul lui Dante, al lui Mircea Cărtărescu, cu care eu i-am găsit câteva asemănări în anumite puncte importante. De exemplu, intrarea în cea de-a patra dimensiune, personajul profesor de limba română care conversează cu profesorul de fizică Nelu (poreclit Ne-Nelu fiindcă ține prelegeri oricui despre antimaterie) sau ideea de carte care să cuprindă Totul:

… îmi închipui o carte care să se cheme, simplu, Adevărul; vrei să afli dacă există Dumnezeu și cum îl cheamă? aici poți găsi răspunsul, la pagina cutare; vrei să știi cum se numește gângania aia pe care ai zărit-o astăzi, când ai luat o frunză în mână și-ai mirosit-o, iar ea mirosea a primăvară? dacă mai cauți câteva paragrafe, îi vei găsi cu siguranță numele, iar el îți va sclipi în ochi și, amușinat puțin cu  nasul, va mirosi și el a primăvară ca și cum ar fi dat cu parfum; vrei să afli cine ești tu cu adevărat, dacă te plac femeile (sau bărbații?) și la ce vârstă o să mori? Asta-i floare la ureche, trebuie numai să citești cu atenție toată cartea […] (pp.140-141)

Dar cartea lui Țuglea este mai mult decât o joacă de-a postmodernismul. Romanul atinge subiecte importante, discutate și rediscutate, într-un fel original și bine scris. Contează foarte mult stilul, așa cum știm de la Nabukov și alții, fiindcă subiectele sunt oricum toate luate și totul a fost scris. Autoul își imaginează (ce oroare!) o țară condusă de generalul Stănculescu, dar are și pagini minunate despre Italia, cu precădere Roma, reface trasee prin orașul vechi și are comentarii originale despre Dante. Aici este cheia textului, în paginile dinspre finalul cărții, ample comentarii la opera dantescă, fiindcă poate că de fapt toată cartea lui Țuglea se petrece în lumea lui Dante. Femeile despre care scrie Țuglea sunt tot atâtea fețe ale unei femei ideale, propria sa Beatrice și prin fiecare încearcă să înțeleagă ceva despre lume și despre el.

Aceste dimineți (pe care, oricum, nu prea le prind) fac cât toate cărțile pe care le-am citit, ele spun mai multe decât ar putea spune orice film, îți transmit o sen­zație directă de participare la mersul lumii, de integrare într-un ritm cosmic, te provoacă să dansezi pe ritmul ăsta, te fac să fii fresh, gata să-mparți pumni, gata să sari la gât. Am impresia că stând eu me­reu nopțile să scriu sau să citesc tot felul de aiureli pierd tocmai energizantul ăsta extraordinar care este dimineața, drogul ăsta care menține oamenii în stare de func­ționare, care-i unge cu tot felul de ule­iuri cu care să suporte rugina și praful zilei, faptul că tre’ să se ducă nu știu unde ca să muncească și să facă rost de bani, bani cu care să-și cumpere de haleală ca să reziste până a doua zi, când se duc iar la muncă. Și totuși așa mă simt și eu când mă trezesc foarte târziu, mi se face foame, vreau cafea, după care nu mai știu ce vreau. Nici o dife­rență, sunt toate incluse în dorința de necunoscut, trei în unu (sfânta treime, nu?) și-atunci caut grația, adevărul. Cel mai des, îl găsesc într-o femeie roșcată. (pp. 143- 144)

Cartea lui Mircea Țuglea este una dintre aparițiile importante ale anului trecut. Este scrisă atent, profesionist, de către un cunoscător al literaturii și mai ales al tehnicilor narative, textuale și tot ce ține de bucătăria internă a unui scriitor.  Minusurile ar fi faptul că este puțin previzibilă înspre final și obositoare pe alocuri datorită deselor treceri de la un plan la altul, și de la un registru stilistic la altul, dar, per total, Grazia este un roman extrem de reușit și care cred că va rezista probei timpului.


Titlu: Grazia
Autor: Mircea Țuglea
Editura: Polirom
An apariție: 2017
Număr pagini: 192


(sursă foto)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 234