Jocurile copilăriei. Jocuri tradiționale [Argument]

Am prezentat în articolele precedente câteva jocuri ale copilăriei mele, aici și aici. Multe dintre ele au fost preluate de la copiii mai mari cu care mă jucam, iar aceștia de la cei care deveniseră părinți, și tot așa. Alte jocuri le învățam în taberele școlare pentru că de fiecare dată cunoșteam copii din alte regiuni geografice. Am decis în acest an, la invitația prietenilor de la AdLittera, să mă implic în programul educațional „”.

Fără jocuri și povești copiii sunt deosebiți de grup, deseori marginalizați pentru lipsa de creativitate, apatie în comunicare, lene fizică și delăsare intelectuală. Etichetarea aceasta o preiau inconștient de la adulți. Prin joc și povești, copiii descoperă și înțeleg lumea dimprejur. Se dezvoltă fizic, psihic și cognitiv armonios. Intuiesc, imaginează, creează, inventează. Dezvoltă abilități sociale, culturale, științifice. Își îmbogățesc capacitatea de comunicare cu sine și cu ceilalți. Sunt relaxați și bucuroși. Gândesc liber și constructiv.

Jocurile de copii îi absorb pe aceștia într-o lume din afara celei cotidiene. Sunt voluntare, gratuite și normate temporal, spațial, simbolic. Sunt acțiuni care oferă satisfacție în sine. Realitatea jocului este caracterizată de J. Huzinga ca fiind irațională, deoarece jocul aparține atât copiilor cât și animalelor. Rațiunea este limitativă pentru conceptualizarea Cosmosului. Numai prin afluxul spiritului, jocul devine imaginabil, inteligibil, posibil. Astfel, jocurile de copii permit accesul către zonele superioare ale spiritului uman fiind o cheie de boltă a educației.

În urma cercetărilor aprofundate de către mai multe universități prestigioase din Europa și nordul Americii s-a ajuns la o concluzie unanimă în legătură cu dependența de jocurile video ca fiind o boală similară cu cele ale dependențelor de alcool sau de droguri. Această dependență conduce la însingurare acută și alienare socială. Prin programele sale de edutainment (educație prin distracție) Asociația AdLittera dorește să ofere posibilitatea copiilor și a cadrelor didactice responsabile să implementeze un program de dezvoltare a inteligenței emoționale care are câteva caracteristici de bază și o serie de avantaje.

În cadrul Atelierelor din programul „” dorim ca toți copiii să-și consolideze relația interumană, de la simpla comunicare verbală la comunicarea non-verbală și para-verbală, dezvoltând astfel spiritul de observație asupra semnelor, semnalelor, simbolurilor, mimicii, gesturilor, a intonației și ritmului exprimării.

  
De ce implementăm în programul „Focul de tabără” jocurile tradiționale?

Repertoriul poetico-muzical al jocurilor copilăriei e parte constitutivă a spiritualității românești, a patrimoniul cultural imaterial. Împletindu-se cu evoluția mentalului poporului român, jocurile tradiționale de copii sunt o formă de exprimare a istoriei și  a identității naționale.

Roger Caillois, un reputat scriitor, sociolog, eseist și critic literar francez, membru al Academiei Franceze, identifică doi poli ai jocului: paidia (amuzamentul) și ludus (jocul în sine). Agitația, hohotele de râs fără griji și fantezia necontrolată a copiilor specifică primului pol este disciplinată de regulile stricte de joc ale actelor ludice. Dintre categoriile de jocuri consemnate tipologic, ne vom referi, prin exemple concrete, doar la jocurile de , la jocurile de simulacru, la jocurile de cuvinte și la jocurile de .  Jocurile de sunt întrecerile dintre copiii ce validează superioritatea unuia sau a altuia. Acestea evidențiază dorința de a fi cel mai bun a unui individ/a unui grup de copii și deprinderile tactice. Jocurile de simulare sunt jocuri dramatice de imitație și invenție, ce presupun interpretarea unor roluri de către copii. Copii rolul unui personaj ce aparține sinelui. Nu este vorba de o simplă mascaradă, se de-a altcineva. Jocurile de cuvinte sunt deopotrivă competitive și imitative. Prin cuvinte copiii numesc, disting, definesc, constată iar abstractul se exprimă prin jocuri de cuvinte. Jocurile de rup total legătura cu realitatea cotidiană. Sunt jocurile de căutare, de acceptare și de soluționare ale riscului.

Teoriile despre joc se aplică în educarea armonioasă a copiilor din punct de vedere fizic, motric, psihic, intelectual, social, cultural și spiritual. Fiind transmise din generație în generație pe cale orală, jocurile tradiționale de copii reprezintă un cumul informațional validat experimental de sute de generații ca fiind benefic. În jurul sferei ludice a acestor jocuri gravitează legi morale, norme de conduită civică, principii estetice, aptitudini sportive etc. Iar dintre toate acestea, cel mai important este faptul că jocurile de copii contribuie la însușirea corectă a culturii române. Prin exemplele alese din repertoriul jocurilor tradiționale de copii intenționăm să demonstrăm rostul capital al acestora în educarea și formarea viitorilor adulți.


Fotos: Tabere 365 de zile | Oricând și aproape oriunde 


DESCRIERE:

e un joc cu atestare universală. E răspândit în Africa, America, Asia, Australia, Oceania și în Europa1. Versiunea jocului practicată în Grecia Antică se numește țânțarul de aramă2. În epoca victoriană era un joc de societate. În România, jocul are numeroase denumiri regionale: Ajuniță, Albinița, Mâța Oarbă, Orbuțu, Mijoarca, Mija, Mama Oarbă, Pitulatul, Țuțulușu3 etc.

Cândva, Baba Oarba era un joc inițiatic de priveghi practicat de adulți. Avea ca scop alungarea întunericului cu ajutorul Babei Oarba. Titulatura de Babă amintește de prototipul Mumei Bătrâne ancestrale cunoscătoare a tainelor cerului și ale pământului și de umbra frunților înțelepte ale străbunicilor noastre. Personajul mitic e orb doar în aparență, deoarece baba vede cu mâinile. Mai exact, Baba Oarba e o inițiată care privește către Sine pentru a înțelege lumea de aici.

În prezent, Baba Oarba e un joc desacralizat și preluat de repertoriul ludic al copiilor. Jocul Baba Oarba face parte din categoria jocurilor de simulare, ce implică interpretarea unor roluri, cum este cel de Babă Oarbă în cazul de față. Copilul se convinge pe sine și pe ceilalți ca este Baba Oarba, personajul aparținând sinelui jucătorului4. Jucându-se de-a altcineva, imită comportamentul adulților înțelepți.

REGULILE DE JOC:

Baba Oarba se de copii cu vârste între 7 și 14 ani. Grupul de fete și de băieți trebuie să fie alcătuit din minim 4 jucători. Copilul care devine Babă Oarbă e legat la ochi cu o eșarfă și are ca sarcină identificarea celorlalți participanți la joc. Jucătorul cu rol precis de Babă Oarbă e ales de liderul grupului de copii, printr-o formulă eliminatorie (numărătoare) de tipul: Din oceanul Pacific/A ieșit un pește mic/Și pe coada lui scria/Ieși afară dumneata5. Baba Oarba e înconjurată de restul jucătorilor, ce se țin de mâini în formă de cerc6 și care cântă: Baba Oarba, Baba Oarba,/Unde-ți este roaba?/Roaba ici colea/Ia-te după ea!7. Poziționată în centrul cercului Baba Oarba este învârtită pe loc până la finalul cântecului-comandă. Apoi, jucătorii se răspândesc rapid. Îi fac vânt ușor, făcând cât mai puțin zgomot pentru a nu fi recunoscuți după voce și râsete8. Se feresc de cel care orbecăie în vertij cu mâinile întinse după ei, însă fără a depăși limita terenului de joc dreptunghiular. Cel care încalcă regula este exclus din joc. Baba Oarba trebuie să prindă și să recunoască colegul de joacă pipăindu-i fața cu mâinile și recunoscându-i hainele. Dacă îi rostește numele corect, copilul identificat devine Babă Oarbă iar jocul se reia. În cazul excepțional, în care cel legat la ochi întâlnește un obstacol neprevăzut care îl poate răni, se strigă Piua!. După ce a fost îndepărtat de către unul din jucători, acesta strigă Răs-piua! iar jocul continuă.

ROLUL ÎN EDUCAȚIA COPIILOR:

Baba Oarba e un joc al senzațiilor și al percepțiilor complexe. Dezorientarea și neliniștea provocată de legarea la ochi accentuează teama de necunoscut. Râsetele binevoitoare ale celorlalți provocate de mișcările haotice ale Babei Oarbe atenuează frica, creând bucurie. Totodată, de-a Baba Oarba sporește acuitatea auzului, a mirosului, a simțului tactil și a intuiției copiilor care dau dovadă de încredere în sine. De asemenea, stimulează atenția pentru detalii și memorarea acestora de către viitorilor adulți.


1 Răchișan, Delia-Anamaria, Stilistica antroponimelor în universul ludic, în balade, în basme, în Oliviu Felecan (editor), Name and naming, Proceeding of the second international conference on onomastics. Onomastics in contemporany public space, Editura Mega, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 939.

2 A Greek-English Lexicon. Oxford: Oxford University Press 1889. p. 1151.

3  *** Atlasul lingvistic român. Partea II, Serie nouă, vol. V (Fire, caracter, sentimente, Petreceri, distracții, Muzică, , Salutul, Varia, Nume de persoană, Superstiții) întocmit de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară, Filiala Cluj sub direcția Acad. Emil Petrovici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Cluj, 1966, harta 1927.

4 Caillois, Roger, Eseuri despre imaginație, trad. de Viorel Grecu, Prefață de Paul Cornea, Editura Univers, București, p.271.

5 Numărătoare narativă ce aparține folclorului copiilor.

6  Cercul conturează un spațiu protector impenetrabil.

7 Versuri     scandate ce însoțesc actele ludice de imitație și invenție ale     copiilor, ce indică comanda unei acțiuni.

8 Ispirescu, Petre, Jucării și , Ed. Zorio, București, 2016, p. 38.



Bătaia cu apă

DESCRIERE:

Indiferent de vârstă, luptele copiilor sunt jocuri de vertij. Pentru a defini jocurile de vertij, R. Caillois propune termenul grec de ilinx, acesta desemnând în limba greacă tocmai vârtejul de apă1. Bătaia cu apă impune lucidității o transă confuză, ce determină imersiunea totală a copiilor în lumea jocului. Realitatea cotidiană e nimicită fără veste. Adăugarea apei nu face decât să sporească gradul de risc al jocului și, direct proporțional cu acesta, gradul de plăcere al participanților la joc. Vertijului fizic i se adaugă unul moral: pornirea distructivă a copiilor reprimată în mod obișnuit.

REGULILE DE JOC:

Fie individual, fie pe echipe scopul jocului este inundarea adversarilor. Copiii se stropesc cu apă unii pe alții până ce se udă din cap până la picioare, până la piele. Câștigă cei care rămân cât mai uscați sau cei mai rezistenți la inundare.

ROLUL ÎN EDUCAȚIA COPIILOR:

Bătaia cu apă dezvoltă abilitățile psiho-motorii ale participanților la joc, motivându-i să alerge de bucurie. Amuzamentul generat, mai ales într-o zi toridă de vară, face bătaia cu apă unul dintre jocurile de acțiune relaxante ale copiilor. În majoritatea cazurilor, ia forma unei simple învălmășeli, ce reflectă trăsături ale personalității copiilor. Este un bun prilej de observație pentru adulți în scopul formării și educării copiilor.


1 Caillois, Roger, Eseuri despre imaginație, traducere de Viorel Grecu, Prefață de Paul Cornea, Editura Univers, București, pp. 273-277.

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Anamaria Stănescu

Anamaria Stănescu
Urmează un doctorat în Etnologie. Absolventă a Facultăţii de Litere, cu dublă specializare: limba şi literatura română - etnologie şi folclor, promoţia 2008 şi a Masterului de Antropologie Culturală, Etnologie şi Folclor. Este pasionată de fotografie, prog rock şi realizează accesorii handmade.