Jocurile copilăriei. Jocuri tradiționale [vol.1]

În primăvara aceasta am inițiat un proiect în cadrul Programului , produs și dezvoltat de Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera AECA. Obiectivul primordial al acestui proiect este să reînviem jocurile copilăriei și să le oferim alternative copiilor aflați în taberele tematice din aceast vară.

În urma cercetărilor aprofundate de către mai multe universități prestigioase din Europa și nordul Americii s-a ajuns la o concluzie unanimă în legătură cu dependența de jocurile video ca fiind o boală similară cu cele ale dependențelor de alcool sau de droguri. Această dependență conduce la însingurare acută și alienare socială.

Prin programele sale de (educație prin distracție) Asociația AdLittera dorește să ofere posibilitatea copiilor și a cadrelor didactice responsabile să implementeze un program de dezvoltare a inteligenței emoționale care are câteva caracteristici de bază și o serie de avantaje.

În cadrul Atelierelor din programul „” dorim ca toți copiii să-și consolideze relația interumană, de la simpla comunicare verbală la comunicarea non-verbală și para-verbală, dezvoltând astfel spiritul de observație asupra semnelor, semnalelor, simbolurilor, mimicii, gesturilor, a intonației și ritmului exprimării.

Fără jocuri și povești copiii sunt deosebiți de grup, deseori marginalizați pentru lipsa de creativitate, apatie în comunicare, lene fizică și delăsare intelectuală. Etichetarea aceasta o preiau inconștient de la adulți. Prin joc și povești, copiii descoperă și înțeleg lumea dimprejur. Se dezvoltă fizic, psihic și cognitiv armonios. Intuiesc, imaginează, creează, inventează. Dezvoltă abilități sociale, culturale, științifice. Își îmbogățesc capacitatea de comunicare cu sine și cu ceilalți. Sunt relaxați și bucuroși. Gândesc liber și constructiv.  – Ciprian Burcovschi, PDG AdLittera

Jocurile de copii îi absorb pe aceștia într-o lume din afara celei cotidiene. Sunt voluntare, gratuite și normate temporal, spațial, simbolic. Sunt acțiuni care oferă satisfacție în sine. Realitatea jocului este caracterizată de J. Huzinga ca fiind irațională, deoarece jocul aparține atât copiilor cât și animalelor. Rațiunea este limitativă pentru conceptualizarea Cosmosului. Numai prin afluxul spiritului, jocul devine imaginabil, inteligibil, posibil. Astfel, jocurile de copii permit accesul către zonele superioare ale spiritului uman fiind o cheie de boltă a educației.


Roaba

Roaba este un joc de vertij al inteligenței de mișcare, al copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani. Complăcându-se într-o situație din care corpul își revine cu greu, miza jocului este plăcerea copiilor de a se clătina amețiți și de a se a amuza de reacțiile haotice survenite când se opresc1. Uneori se dezvoltă o formă de competiție, câștigând întrecerea echipa care execută roaba corect și rapid. Rolul de roabă este asumat de copilul dezinvolt, cu rezistența fizică și psihică sporită la mersul cu capul în jos. Acesta imită vehiculul cu același nume, folosit de adulți pentru transportul materialelor pe distanțe mici în gospodărie, asumându-și inclusiv statutul de rob față de cel care îl coordonează ținându-l de picioare2.

REGULILE DE JOC:
Roaba se joacă în minim 2 copii. Unul dintre copii face roaba, în timp ce este sprijinit de un altul. A face roaba înseamnă a merge în mâni cu capul în jos, fiind ținut de picioare de un alt copil ce stă în poziție verticală. Picioarele copilului care este roabă sunt susținute pe șoldurile celuilalt pentru a se echilibra. Roaba se strică atunci când unui dintre copii se împiedică și cade, cei doi nereușind să-și coordoneze în echilibru deplasarea trupurilor. Prezența mai multor copii în joc implică întrecerea roabelor pe un traseu de câțiva metri. Câștigă cea mai rapidă și fără greșeală echipă care ajunge la linia de sosire.

ROLUL ÎN EDUCAȚIA COPIILOR:
Scopul jocului este dezvoltarea musculaturii abdominale și a mobilității articulațiilor. Totodată, sporește inteligența copiilor ce trebuie să identifice imediat un traseu fără obstacole dintr-o postură incomodă și confuză. Scoțându-i pe copii din zona de confort fizic și psihic, jocul roaba îi determină să reacționeze prompt și eficient în rezolvarea situațiilor dificile la maturitate.

________
1 Caillois, Roger, Eseuri despre imaginație, traducere de Viorel Grecu, Prefață de Paul Cornea,
Editura Univers, București, p.274
2 Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia
Română, Institutul de lingvistică ”Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.

 

Lapte gros

DESCRIERE:
Lapte gros este un joc de competiție, pe echipe, destinat băieților. Reprezintă o întrecere ce validează superioritatea câștigătorilor la nivel social1. Echipele sunt formate din băieți cu vârsta între 10 și 14 ani, rezistenți la efort fizic. Deși sunt asumate roluri precum cel de Pernuță, de capră sau de călăreț, dominantă este natura competitivă a jocului. Pernuța face parte din echipa celor care stau capre. Are rolul de a fi stâlpul de rezistență al jocului. Se așează cu spatele de o suprafață solidă (zid, pom, gard etc.) pentru a putea contracara presiunea fizică exercitată asupra echipei care stă capră de către echipa care călărește. Este coechipierul cel mai expus la lovituri în zona genitală. Are sarcina de a ține în mâini capul primului jucător care stă capră. Ceilalți își proptesc umerii între picioarele coechipierilor pentru a forma un șarpe sau un lanț. E necesar să fie suficient de puternic pentru a nu ceda la atacurile echipei adverse. Lovitura cea mai eficientă a echipei adverse consta în săritura cât mai înaltă și cât mai dură pe gâtul celui din lanț, cu scopul de a dezechilibra și rupe lanțul. Din punct de vedere strategic, aterizarea trebuie să fie cât mai aproape de Pernuță pentru a lăsa loc de manevră și celorlalți coechipieri. Cei mai experimentați jucători reușesc să-și coordoneze săritura cu arma secretă numită bombă chimică (eliminarea gazelor din stomac).

Lapte gros este un joc ce presupune un contact fizic dur. Determină băieții să dovedească forță fizică, toleranță psihică la durere și umilință, loialitate față de echipă, capacitatea de a purta negocieri rapide pentru atingerea unui obiectiv comun bine definit, voință tenace. Amuzamentul și învățarea noilor scheme de joc conduc către acceptarea netraumatizată la nivel psihic a statutul de învins sau învingător. Bucuria de care dau dovadă toți participanții la joc neutralizează frustrările. Este vorba de un joc inițiatic ce așeză ierarhic copiii în lumea adolescenților și le consacră un statut social.

REGULILE DE JOC:
Lapte gros e un joc specific băieților. Aceștia se împart în două echipe, fiecare fiind alcătuită din minim 5 jucători. Liderii își aleg coechipierii, după care dau cu banul pentru a decide care echipă stă capră și care sare. Pernuța ține în mâini capul primului coechipier, ce se așează capră. La fel se aliniază și ceilalți colegi, formând un șarpe sau un lanț. Cei din echipa adversă aleargă cu viteză mare și sar cu putere pe spatele caprelor strigând Lapte gros!. Cei care sar peste capre trebuie să se țină bine pentru a nu cădea Intenționează să îngroașe grămada, pentru a nu se scurge ca un lapte gros. Cu timpul se formează un zid. Dacă zidul se rupe din cauza celor care formează lanțul, aceștia stau capră încă un joc. Dacă zidul se dărâmă din cauza celor care sar și pică la pământ, aceștia pierd și devin capre. Dacă sar toți membrii echipei și lanțul rezistă, ultimul jucător care a sărit arată pe degete Pernuței un număr de la 1 la 3. Ultimul jucător din lanț trebuie să-l ghicească. Dacă nimerește numărul, echipa urmează să sară. Câștigă jocul echipa care cade de cele mai puține ori sau deloc.

ROLUL ÎN EDUCAȚIA COPIILOR:
Competiția specifică jocului lapte gros îi face pe băieți capabili să înțeleagă cum să găsească soluția optimă a unei situații critice, prin aplicarea unei strategii combative. Găsirea soluției și câștigarea jocului determina starea de bine a băieților. Calitățile lor fizice, psihice și intelectuale le conferă prestigiu și recunoaștere printre prieteni, colegi de școală și vecini. Este cert că jocul predispune la accidente, însă doar în aparență reprezintă o simplă distracție violentă. Durerea fizică este uitată repede, spre deosebire de lecția de viață învățată: eșecul, chiar dacă doare, este doar o etapă pe calea spre succes.

_________
1) Caillois, Roger, Eseuri despre imaginație, traducere de Viorel Grecu, Prefață de Paul Cornea, Editura Univers, București, p.274


De ce implementăm în programul „Focul de tabără” jocurile tradiționale?

Repertoriul poetico-muzical al jocurilor copilăriei e parte constitutivă a spiritualității românești, a patrimoniul cultural imaterial. Împletindu-se cu evoluția mentalului poporului român, jocurile tradiționale de copii sunt o formă de exprimare a istoriei și  a identității naționale.

Roger Caillois, un reputat scriitor, sociolog, eseist și critic literar francez, membru al Academiei Franceze, identifică doi poli ai jocului: paidia (amuzamentul) și ludus (jocul în sine). Agitația, hohotele de râs fără griji și fantezia necontrolată a copiilor specifică primului pol este disciplinată de regulile stricte de joc ale actelor ludice.

Dintre categoriile de jocuri consemnate tipologic, ne vom referi, prin exemple concrete, doar la jocurile de competiție, la jocurile de simulacru, la jocurile de cuvinte și la jocurile de vertij.  Jocurile de competiție sunt întrecerile dintre copiii ce validează superioritatea unuia sau a altuia. Acestea evidențiază dorința de a fi cel mai bun a unui individ/a unui grup de copii și deprinderile tactice. Jocurile de simulare sunt jocuri dramatice de imitație și invenție, ce presupun interpretarea unor roluri de către copii. Copii joacă rolul unui personaj ce aparține sinelui. Nu este vorba de o simplă mascaradă, se joacă de-a altcineva. Jocurile de cuvinte sunt deopotrivă competitive și imitative. Prin cuvinte copiii numesc, disting, definesc, constată iar abstractul se exprimă prin jocuri de cuvinte. Jocurile de vertij rup total legătura cu realitatea cotidiană. Sunt jocurile de căutare, de acceptare și de soluționare ale riscului.

Teoriile despre joc se aplică în educarea armonioasă a copiilor din punct de vedere fizic, motric, psihic, intelectual, social, cultural și spiritual. Fiind transmise din generație în generație pe cale orală, jocurile tradiționale de copii reprezintă un cumul informațional validat experimental de sute de generații ca fiind benefic. În jurul sferei ludice a acestor jocuri gravitează legi morale, norme de conduită civică, principii estetice, aptitudini sportive etc. Iar dintre toate acestea, cel mai important este faptul că jocurile de copii contribuie la însușirea corectă a culturii române. Prin exemplele alese din repertoriul jocurilor tradiționale de copii intenționăm să demonstrăm rostul capital al acestora în educarea și formarea viitorilor adulți.


Fotos: Tabere 365 de zile | Oricând și aproape oriunde


volumul al doilea, aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Anamaria Stănescu

Anamaria Stănescu
Urmează un doctorat în Etnologie. Absolventă a Facultăţii de Litere, cu dublă specializare: limba şi literatura română - etnologie şi folclor, promoţia 2008 şi a Masterului de Antropologie Culturală, Etnologie şi Folclor. Este pasionată de fotografie, prog rock şi realizează accesorii handmade.