Don Pasquale. Operă bufă în recital

Aseară a avut loc la Sala Mică a Ateneului Român un eveniment organizat de , o organizaţie non-guvernamentală, înființată în 2014, care se auto-intitulează „prietenii operei” . Opera prezentată a fost , a lui Gaetano Donizetti, iar distribuția a fost următoarea:

– 

Doctor Malatesta – 

Ernesto – Mihai Urzicană

Norina – 

Pianist – Tudor Scripcariu

Pe scurt: Ernesto, nepotul lui Don Pasquale, este îndrăgostit de Norina, dar unchiul său se opune, pentru că Norina este săracă. Bătrânul Don Pasquale este păcălit de Doctorul Malatesta să o ia chiar el de nevastă pe Norina – sub identitatea falsă de Sofronia, sora lui Malatesta. Bătrânul este cucerit de inocența aparentă a fetei, despre care crede că a fost crescută la mânăstire. Imediat după încheierea falsei căsătorii, Sofronia se dovedește a fi o scorpie cheltuitoare, iar Don Pasquale încearcă din răsputeri să scape de ea. Doctorul Malatesta dezvăluie adevărata identitate a Sofroniei, precum și falsitatea căsătoriei dintre ea și Don Pasquale, iar bătrânul, ușurat că scapă de năpastă, încuviințează căsătoria dintre ea și Ernesto.

Ca să înțelegeți foarte bine ce s-a întâmplat pe mica scenă din subsolul Ateneului aseară, aș vrea să vă imaginați patru voci și un pian, care timp de două ore și jumătate au țesut doar din voce și mimică o operă completă. Nu au avut decor, costume, recuzită, cor, figuranți sau măcar spațiu suficient pentru o mișcare scenică mai amplă. A fost un tur de forță pe care nu mi l-am imaginat nicicum înainte să îl văd.

în rolul Don Pasquale a fost în mod evident cel mai experimentat din distribuție, simțindu-se ca acasă pe scenă. A interpretat rolul cu umorul și ușurința pe care doar zecile de ani petrecuți pe scena Operei și mai ales a Operetei i le puteau da. Cu toate acestea, el l-a interpretat pe Don Pasquale alături de colegii mai tineri pe care nu i-a umbrit în niciun fel și nu a încercat să îi domine, ci, din contră, i-a susținut, i-a pus în valoare și le-a dat spațiu să strălucească.

Eram foarte curioasă să îl aud pe baritonul , despre care mai auzisem tot în colaborare cu soprana (care a interpretat rolul Norinei/Sofroniei). Mărturisesc că am înțeles din primele minute de ce l-a „adoptat” și îl promovează în acțiunile sale. Are o voce fermă, curată, care s-a îmbinat perfect cu celelalte trei voci de pe scenă. A avut o chimie excelentă, atât cu Mihnea Lamatic, cât și cu Maria Ungheanu. Desigur, a fost evident accentul pus pe voce și tehnică și lipsa de experiență scenică, dar a compensat din plin prin bucuria cu care a cântat.

Mihai Urzicană a fost cu adevărat o surpriză, pentru că îl știam absolvent de Teologie și mă așteptam să regăsesc cumva în vocea sa influențe de pastorală. Nu a fost cazul. În rolul Ernesto a impresionat prin claritatea și tehnica vocală de netăgăduit. Ca și ceilalți doi colegi tineri de scenă, și cum era și firesc, el s-a axat mai mult pe voce decât pe joc actoricesc, dar a transmis fără echivoc mesajul, mai ales în aria tristă (Povero Ernesto) și în serenada din ultimul act, cu care, chiar într-o operă bufă ca Don Pasquale, Mihai Urzicană a reușit să stoarcă câteva lacrimi în public. Nu este deloc de mirare că a obținut Premiului I la Concursul National de Interpretare Muzicală Mihail Jora, 2017 și la Concursul Național Opera Start, tot în 2017.

După vocile grave ale celor trei, care pe alocuri au acoperit pianul lui Tudor Scripcariu în totalitate, și-a făcut intrarea și Maria Ungheanu, cu o voce probabil neîncălzită în primele minute, ale cărei înalte, mai ales, au contrastat puternic cu armonia vocală de până atunci. Abia în aria-duet cu Fang Shuang și-a dat drumul la voce cu adevărat și soprana, pe care până la urmă am îndrăgit-o la fel de mult ca pe ceilalți și care a strălucit până la final, înconjurată de 3 voci masculine excepționale. Nu a durat mult să înțeleg cât de potrivit au fost aleși fiecare dintre cei prezenți pe scenă și ce colaborare armonioasă există între ei. Efectiv au transmis cu toții bucuria muzicii, umorul operei lui Donizetti și entuziasmul care îi anima în mod evident pe fiecare.

În ansamblu, evenimentul Don Pasquale de aseară a fost un tur de forță, un efort incredibil, dar un succes incontestabil. Patru voci și un pian care au recompus integral o operă, au transmis fără niciun artificiu ajutător esența unei opere bufe de anvergură exclusiv prin voce și mimică, dar cu mult suflet și pasiune. Sunt convinsă că vom mai auzi de fiecare dintre ei, și vă recomand călduros să urmăriți seria de concerte de operă în recital ale Asociației Home of Strings.

Asociația non-guvernamentală Home of Strings își propune să descopere și să promoveze tinere talente, mai ales (dar nu numai) solişti vocali de muzică clasică, dar și să apropie publicul larg de muzica clasică. Ultimul demers de anvergură al asociației este tocmai această serie de concerte de operă în recital, care a debutat cu Don Pasquale la Ateneul Român în seara de 10 octombrie 2018.

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.