Carmen Firan – Umbra pierdută

a părut multă vreme – și încă mai pare multora – un fel de tărâm al prosperității, unde fiecare poate să-și împlinească destinul, dacă luptă îndeajuns de mult, are ceva noroc și știe să profite de ocazii. Rețeta de succes nu există, dar în se poate inventa și adapta pe măsura fiecăruia. Totuși, în marea de învingători, există și câte o insulă pe care stă câte un învins, de cele mai multe ori singur și fără colac de salvare. Fred, unul dintre personajele romanului autoarei , Umbra pierdută, Polirom, 2018, este o astfel de insulă, care la început fusese un oraș populat cu idei, dar care ușor-ușor s-a dărâmat. În schimb, soția lui, Mimi, este o învingătoare, una dintre persoanele care au știut să-și croiască drumul spre succes, mai ales cel financiar, fiindcă, nu-i așa, time is money.

Fred fusese un de succes în România comunistă, unde umplea librăriile, se bătea cu cenzura, câștiga bine, numele lui avea greutate. Totuși, după o dramă personală, hotărăște să fugă în străinătate, alături de Mimi, soția sa, balerină aspirantă. La început ajung în Paris, dar nici unul dintre ei nu se simte acasă, nu prind rădăcini, așa că pleacă în , unde speră să dea lovitura, el ca , ea ca balerină. Mimi crede în talentul lui Fred și, odată ajunși pe Tărâmul Făgăduinței, ea muncește și-l lasă pe el să scrie. Ceea ce la început pare a fi un plan bun, se dovedește de fapt un dezastru pentru Fred. Personalitatea dominantă a lui Mimi îl doboară și nu numai că nu reușește să scrie, dar nu face nimic, doar citește, se plimbă, încearcă să creeze legături cu artiști plecați din România și tot speră că va începe lucrul la carte.

După un eveniment nefast, așa cum uneori se întâmplă în America (și în cărți), Mimi dă lovitura, se îmbogățește și devine o prosperă femeie de afaceri. Cu cât ea crește, cu atât el scade. Nu este o legătură directă între succesul ei și insuccesul lui, dacă îl putem numi așa, fiindcă este ceva mai profund, dar autoarea pare că ne prezintă două destine diferite care se desfășoară în America. Mimi poate fi prototipul femeii ambițioase, care profită de toate ocaziile, e ușor snoabă, foarte adaptabilă și își urmează instinctele, vrea să fie în centrul lucrurilor și, cel puțin material și economic, toate îi reușesc.

Fred, pe de altă parte, este tipul de artist care scos din mediul său natal nu mai poate crea. În România, în ciuda cenzurii și a greului, se simte inspirat, are despre ce scrie, pentru ce și împotriva cui lupta, oamenii îl citesc și-i așteptă cărțile, pe când aici, în America, nu găsește subiecte, nu creează legături, anii trec, se demoralizează și când pare că-i vine și lui timpul, e deja prea târziu. Fred scrie cărți admirabile, dar la el în cap, și nu le pune niciodată pe hârtie. Din acest punct de vedere, putem spune despre el că este un artist pur, care nu are nevoie de validare, ci este mulțumit să scrie, chiar și mental, însă ne-am înșela, cel puțin pe jumătate, fiindcă Fred își dorește să scrie. De ce nu o face?

Nu există un singur răspuns. Pe de o parte, se simte dominat de către femeia care-l întreține, dar nu-l mai înțelege, și care-l transformă într-un trofeu personal, în lipsa copiilor, pe care acesta nu-i oferă. Pe de altă parte, se simte dezrădăcinat, nicăieri acasă, exilul nu-l înfiază și pe el ca pe alți scriitori, precum Kundera, cu care se simte înfrățit și, în lipsa unei legături cu lumea pe care nu o înțelege și nu o cunoaște, inspirația nu-i bate la ușă. Speranța că în România ar mai putea avea succes se destramă după o scurtă vizită, odată cu Revoluția, pe care o vede la televizor, în direct.

, ea însăși emigrată în America în anii 2000, este o scriitoare prolifică, a publicat constant atât acolo, cât și în România, a desfășurat proiecte culturale, inclusiv cu poetul Andrei Codrescu, și cunoaște cât se poate de bine pericolele care îl așteaptă pe nou-venit. Este admirabil cum autoarea reușește în destul de puține pagini să creeze o mică lume și două personaje pe care ajungi să le cunoști destul de bine. Un al treilea personaj principal este scrisul, cel care revine constant în conversațiile celor doi sau în reveriile și paginile de jurnal ale lui Fred, cuprins într-un caiet albastru, care ar putea fi conștiința acestuia.

De când veniseră la New York, el îşi petrecuse timpul mai mult citind, făcându-şi note într-un carneţel cu coperţi albastre pentru cartea pe care avea să o scrie şi doar seara mai ieşea să se plimbe cu Mimi prin cartier şi să-şi fumeze pipa. Mergea prudent şi apăsat, de parcă ar fi vrut să verifice cât de solid era asfaltul pe care Mimi ţopăia turuind fără încetare, entuziasmată până şi de cantitatea de gunoaie strânse în saci negri de plastic pe marginea trotuarelor.

Chiar dacă nu este un thriller sau un roman cu prea multă acțiune, este, cum s-ar zice, un page turner, genul de carte pe care o citești repede și în care ai vrea să rămâi o vreme. Micile detalii, descrieri, gânduri ale personajelor sau conversații dau farmec cărții și scot la iveală acel strop de poezie necesar oricărei cărți care aspiră literatură. Sunt în carte pagini dulci-amare despre tranziția românească, despre Înainte și După Revoluție, despre cei lăsați în urmă în țară și care privesc spre America cu ciudă sau despre cei de acolo care s-ar întoarce în România și nu mai pot.

este un roman al nostalgiilor, dar și al unei lumi care-i primește pe toți, dar nu-i ajută decât pe cei adaptați la realitatea zilei. Nu este o lume pentru visători sau învinși, nici pentru cei ce vor să rămână intacți moral, să nu facă compromisuri și să-și vadă de arta lor. Prietenii lui Fred sunt ori neadaptați geniali care au reușit tocmai pentru că sunt exotici și oamenilor le place uneori ce nu înțeleg, ori ratați geniali, care se aseamănă cu cei dintâi, dar au avut mai puțin noroc sau au ajuns prea târziu într-un loc. Fred însuși e unul dintre ei și povestea lui este cu atât mai înduioșătoare cu cât ne dăm seama, din ședințele lui de terapie, că el înțelege foarte bine ce i se întâmplă, dar nu se poate opune. Cartea lui Carmen Firan este ca o tragedie grecească antică, cu personaje care nu pot scăpa de destinul implacabil și pe care America le transformă și îi lasă fără umbre.

Titlu: Umbra pierdută
Autor: Carmen Firan
Editura: Polirom
Număr pagini: 224
An apariție: 2018

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 234