Titlu volum: Turneul celor cinci naţiuni
Autor: Andrei Zbîrnea
Editura: frACTalia
Colecția: Poezie contemporană
An apariție: 2017
fragment
mardi gras
pisica de catran mă privește
prin lentilele concave
e frig
de mardi gras îmi întîmpin
vecinul într-un halat cu dungi
alb-albastre stăm în ușă
miroase a zacuscă și dincolo
și dincoace de prag.
în tot acest timp
pisica de catran n-a plecat
bad romance
n-am nimic de ascuns
un salt printre alte salturi slab
luminate un cîine intrat în carambol
o respirație în dreptul trecerii de
pietoni mănușile tale de piele
mănușile mele
prea multe scări
în urma lor zgomote pe care ne prefacem că nu le
auzim frecvențele înalte nu pot reda momentul
în care ai ajuns pentru prima dată pe plajele
nordului ar fi nepotrivită o asociere între
port de brest și minimarketul din
stația lui 313
copiii din spatele blocului
mîzgălesc asfaltul cu creta de
la librăria din colț culoarea trebuie să
persiste și după șapte sau nouă spălări
altfel uneltele de marketing nu
își ating scopul departamentul de
HR va trebui să recruteze din nou specialiști
de preferat nativi în rusă sau chineză
glasul tău
dislocă salturi umeri și somn
Andrei Zbîrnea este absolvent al Masterului de Probațiune din cadrul Facultătii de Sociologie și Asistență Socială. Publică în 2011 volumul de poeme Rock în Praga (ed. Herg Benet), urmat de #kazim(contemporani cu primăvara arabă) la aceeași casă de editură în 2014. Poeziile sale au apărut în revistele literare: Zona Nouă, Tiuk!, Conta, Zona Literară, Tribuna, Timpul, Poesis Internațional, Familia, Ramuri şi România Literară. A fost inclus și într-o serie de antologii, printre care amintim: Cele mai frumoase poeme din 2011 (Tracus Arte, 2012), Cele mai frumoase poezii ale anului (Adenium, 2014), Ziduri între vii (Zona Publishers, 2015), #Rezist!Poezia (Paralela 45, 2017). Tot în 2015, a obținut marele premiu al Festivalului Antares (Galați, Brăila, Sulina) pentru poezie. Este redactor muzical al revistei Observator Cultural și inițiator, alături de Iulia Militaru și de Felix Nicolau, al serilor de performance poetic Blitz Show Revival.
Nu sunt un mare sportiv. La rezistență eram un dezastru, prin liceu. Mai câștigam ceva la viteză și la săritura în groapa cu nisip. Dar când e vorba despre poezie, devin atent. Andrei Zbîrnea m-a făcut atent. La text. După ce treci peste trimiterile sportive, pe care le pricepi cum poți, rămân spațiile pe care, ca cititor, ești obligat să le completezi. Despre asta e vorba, până la urmă. A/Z știe să deschidă un traseu care trebuie dus până la capăt. Ca cititor, ai libertatea de a parcurge traseul după bunul plac, chiar dacă ești mai reticent la mișcare. Te așteaptă surprize, construcții culturale care duc mai departe decât te-ai aștepta. E punctul din care analiza nu mai are rost. Rămâne plăcerea lecturii, mai ales dacă nu știi de unde pândește lunetistul. (Radu Andriescu)

