Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2017

La Concursul de al Editurii , ediţia 2017, au fost depuse 195 de manuscrise, la următoarele secţiuni: PROZĂ – 122 de manuscrise,  POEZIE – 73 de manuscrise.

Premiul de   la secţiunea POEZIE nu s-a acordat.

Premiul de Debut  la secţiunea PROZĂ a revenit romanului Downshifting. Un pas înapoi de  

s-a născut pe 1 aprilie 1974, în Bucureşti. Este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Grafică. Este artist vizual şi senior art director pentru proiecte de comunicare vizuală. Romanul Downshifting. Un pas înapoi este câştigătorul Concursului de Debut al Editurii , fiind selectat din 122 de manuscrise participante.

Atunci când timpul tău începe să aparţină doar celorlalţi, iar dimineaţa nu mai înseamnă o nouă zi, când existenţa ta devine o simplă listă cu termene de plată şi o continuă alergare într-o cursă fără învingători, iar micile sau marile tale idealuri rămân din ce în ce mai în urmă, trebuie să încetineşti, să schimbi viteza şi direcţia. Adică, Downshifting! Cu alte cuvinte, rabelaisian, să faci ce-ţi place.

Povestea lui Mihai începe printr-o demisie şi continuă printr-un şir de evenimente şi coincidenţe extraordinare, care aduc la un loc, sub spectrul lui Mircea Eliade, trei puncte de pe harta lumii: Bucureşti, Chicago şi localitatea Buzescu. Într-un vârtej ameţitor, caruselul întâmplărilor înghite felii generoase de viaţă cotidiană dintr-o Românie a tuturor posibilităţilor.

Deşi este un debut, Downshifting. Un pas înapoi este un roman scris cu mână sigură, cu imaginaţie debordantă şi ingeniozitate, autorul realizând o construcţie romanescă fără fisuri.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2810