„Răzbunare ancilară” de Ann Leckie [fragment]

, Răzbunare ancilară

Traducere din limba engleză de

Editura , 2017

 

PREMIILE HUGO, NEBULA ȘI ARTHUR C. CLARKE PENTRU CEL MAI BUN ROMAN

Un zgomot înfundat, prelung a zguduit puntea pe care alergam, un zgomot pe care credeam că nu-l voi mai auzi niciodată.

Breq este aproape de a-și îndeplini obiectivul care a obsedat-o fără încetare vreme îndelungată – acela de a răzbuna distrugerea unei nave spațiale. Dar ultimul pas pe care trebuie să-l facă se dovedește cea mai grea încercare a misiunii ei, în joc fiind propria-i viață. De ce ar fi o navă spațială dispărută demult atât de importantă pentru o locuitoare anonimă din galaxie. Secretul lui Breq ar putea zdruncina temeliile Imperiului Galactic.

Cu patru ore înainte de ivirea zorilor, lucrurile au luat-o razna. Sau, mai precis, eu am luat-o razna. Datele furnizate de monitoare s-au întrerupt și, brusc, toate cele douăzeci de corpuri ale mele au rămas fără ochi și fără urechi, neștiind încotro s-o apuce.



Cu nouăsprezece ani, trei luni şi o săptămână înainte s-o găsesc pe Seivarden în zăpadă, eram o navă de transport desant pe orbita planetei Shis’urna. Navele de transport desant sunt cele mai mari construite de radchaiene – şaisprezece punţi una peste alta. Una de comandă, una administrativă, una medicală, una hidroponică, una tehnologică şi câte una pentru fiecare Decadă, spaţiu de locuit şi spaţiu de muncă pentru ofiţerii mei, cărora le cunoşteam fiecare respiraţie, fiecare tresărire a fiecărui muchi.

Navele de transport desant se mişcă rareori din loc. Pur şi simplu aşteptam, cum aşteptasem aproape toţi cei două mii de ani ai existenţei mele într-un sistem sau altul, simţind frigul amarnic al vidului de dincolo de carcasă. Planeta Shis’urna semăna cu o tejghea din sticlă alb-albastră, staţia ei orbitală se rotea tot timpul, iar un flux continuu de nave soseau, andocau sau plecau spre una dintre porţile înconjuraţi de balize. Din locul în care mă aflam, graniţele naţiunilor şi teritoriilor ce alcătuiau planeta nu erau vizibile, deşi pe partea în care era noapte, oraşele planetei străluceau ici şi colo, ca şi păienjenişul de drumuri dintre ele, reparate după anexare.

Simţeam şi auzeam – însă nu întotdeauna vedeam – celelalte nave însoţitoare  – cele din categoria Sword şi Mercy, care erau cele mai mici şi mai rapide şi navele Justice, care erau cele mai numeroase la vremea aceea şi transportau desant la fel ca mine. Cea mai veche avea aproape trei mii de ani. Ne ştiam de mult şi aveam prea puţine să ne spunem după atâta vreme petrecută împreună. Aşa că, în general, păstram tăcerea de comun acord, în afară de momentele în care făceam schimburi obişnuite de informaţii.

Dat fiind că aveam unităţi ancilare, puteam fi simultan în mai multe locuri. Eram detaşată şi în oraşul Ors, pe aceeaşi planetă, sub comanda locotenentului Awn din Prima Decadă Esk.

Jumătate din Ors se înălţa pe o mlaştină, jumătate pe un lac, cea din urmă fiind construită pe lespezi de piatră deasupra fundaţiei bine înfipte în albie. Între lespezi, la baza coloanelor de sprijin, oriunde ajungea apa, al cărei nivel varia în funcţie de anotimp, se depunea o mâzgă verde.

Mirosul greu şi constant de sulfură de hidrogen dispărea rareori, când furtunile de vară făceau să se cutremure jumătatea lacustră a oraşului, iar apa mânată dinspre insulele-bariere ajungea până la genunchii celor care se încumetau să iasă pe stradă. Rareori. De obicei mirosul devenea şi mai greu în timpul furtunilor, chiar dacă aerul se mai răcea. De regulă, răcoarea ţinea doar câteva zile. Altfel, era extrem de cald şi multă umezeală.

De pe orbită nu vedeam oraşul. De fapt, era mai mult sat decât oraş, deşi cândva se aflase la gura de vărsare a unui fluviu şi fusese capitala unei ţări ce se întindea de-a lungul coastei. Comerţul fluvial era în floare, şi ambarcaţiuni cu fundul plat, adaptate la ţinutul mlăştinos, transportau oameni dintr-un oraş într-altul. De-a lungul secolelor, fluviul îşi schimbase cursul, iar acum Ors era pe jumătate în ruină. Întins cândva pe kilometri de insule dreptunghiulare, legate printr-o reţea de canale, se diminuase mult, devenind o aşezare înconjurată la intervale de lespezi de piatră sfărâmate şi pe jumătate cufundate în apă, ici şi colo cu acoperişuri şi piloni ce răsăreau din apa verde, noroioasă în anotimpul uscat. Cândva, aici locuiseră milioane de oameni. Când trupele radchaiene anexaseră Shis’urna cu cinci ani înainte, mai erau doar 6318 locuitoare, şi bineînţeles că anexarea redusese numărul lor şi mai mult, în Ors mai puţin decât în alte locuri. De îndată ce-am apărut noi, eu, sub forma Cohortelor Esk, şi locotenenţii Decadelor, care au împânzit străzile oraşului, înarmaţi şi blindaţi, Şefa preoteselor lui Ikkt s-a apropiat de comandant – lt. Awn, după cum am mai spus – şi i-a adus la cunoştinţă că oraşul capitula necondiţionat.


 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2884