Parfumul unei Europe ireale, de Claudiu Soare

Îndrăgostită de eschivele subtile ale retoricii, Europa consideră sărăcia o excepţie în civilizaţia ei, o relicvă a unui trecut astăzi constrâns să îşi cânte numai clipele de glorie şi să uite hepatita ororilor de care s-a vindecat lăsându-şi zdrenţăroşii să piară, cerşetorii, progeniturile Germinalului („inutil”, după Bernanos, „să îi deranjezi pe Rabelais, pe Montaigne, pe Pascal, ca să îţi exprimi concepţia sumară asupra vieţii.”). Sub semnul acestei „excepţii”, îţi duci zilele cu ruşinea bine administrată a celui căruia i se dă de înţeles că a rămas în urma „evoluţiei” celorlalţi – în felul ăsta te trezeşti învinovăţit că ştirbeşti imaginea şi indulgenţa Uniunii.

Numai că sărăcia se perpetuează, se lasă şi ea moştenire, ca orice avere, ca orice patrimoniu serios; atâta doar că legatarul sărăciei, chiar dacă la fel de civilizat ca şi celălalt tip de proprietar, poartă în sine acest defect subliminal, bine înrădăcinat. În definitiv, eşti astfel rugat să accepţi rolul de virus şi să îţi asumi funcţia expiatorie a ţapului ispăşitor, întru binele general, al „tuturor”.

Politica europeană este democratică în măsura în care îi poţi plăti serviciile. Dacă săracii nu reuşesc să „evolueze” în felul acesta, tot ce le rămâne este să consimtă la a se considera inferiori celorlalţi copii ai democraţiei, şi să admită că nu sunt în stare să plătească pentru a evolua în această Europă a cetăţenilor „realmente” civilizaţi. Într-o Europă ireală, ca să îl parafrazez pe Emmanuel Berl, „impostura triumfătoare nu mai are drept scop să creeze iluzii, ci să respecte un anumit cod de conformitate, care, de altfel, nu e formulat nicăieri.”

Europa îşi ia elitele drept reprezentantul incontestabil al umanităţii; dacă îi veţi citi cu atenţie istoria, veţi fi izbiţi de felul în care spasmele episodice prin care mulţimea se manifestă sunt prezentate drept convulsii iraţionale, dacă nu de-a dreptul sălbatice, sau pitoreşti, de care, enfin, „civilizaţia” s-a debarasat. Iată de ce i se acordă sărăciei o poziţie simbolică, de neocolit, în „dinamica” socială: fără prezenţa sărăciei, celălalt nu s-a putea defula, nu ar şti să invoce marile sentimente, compasiunea, responsabilitatea etc.; fără vinovat nu există discurs care să schimbe cursul istoriei, nu-i aşa?

Până la urmă, această „calitate” de „excepţie” atribuită sărăciei e necesară, pentru că sărăcia face parte din ditirambii unui discurs în lipsa căruia Europa s-a prăbuşi: nicăieri altundeva nu veţi întâlni mulţimi mai disciplinate, mai îndreptăţite de solipsismele demagogiei, decât în atât de turisticele metropole ale Europei.

Addendum:

            În vremea când sărăcia era considerată ca fiind firească, naturală, cunoaşterea nu era proprietatea elitei, iar egalitatea resurselor nu împiedica accesul la sursele iluminării. Imperativul „democratic” nu era acela de a vota, ci de a-i impune fiecăruia instrucţia, spre a-l învăţa să supravieţuiască. Statul nu exista, pentru ca cetăţeanul să aibă dreptul constituţional de a se smiorcăi pentru soarta lui…

Săracul nu calcă pe cadavre ca să îşi facă o situaţie… În orice societate săracă filozoful amator reprezintă elita, alături de preot şi de războinic. Unul singur, între toţi, a înghiţit dintotdeauna otrava de a fi refuzat acestui statut, neînţelegându-şi sărăcia şi deci luptând cu toate armele împotriva ei, pentru a fi pentru totdeauna sortit comerţului. Vocaţia lui va fi până la sfârşit răzbunarea, răzbunarea împotriva celuilalt concesionar, al „somnului prin cuvânt”, după cum îi plăcea să spună lui Alain-Fournier.

            Când nu porţi în străfunduri sevele „umanioarelor”, e mai bine să te lansezi în ale comerţului, ca să nu sfârşeşti prin a fi arhivistul propriilor erori, elixir al oricărui iubitor de înţelepciune. A şti să îţi pui în valoare marfa compensează întotdeauna neştiinţa de a-ţi farda golul intelectual. Idealurile luxului nu celebrează discreţia, dar alimentează ranchiuna împotriva mandarinului, a eruditului, împotriva somităţii, alimentează răzbunarea frustratului care nu crede în distribuţia inegală a gândirii.

            Elitele nu sunt un dat divin pe pământ. Astăzi, să aparţii elitei e democratic, dar trebuie să meriţi lucrul acesta. Filozoful amator, neglijent, deci, cu propriul „viitor”, pictorul sărac (exemplu din cele mai veridice) sau, de ce nu, preotul,  nu sunt demni de onoarea asta sublimă. Elita de azi (care „întotdeauna a crezut că egalitatea constă în a tranşa ceea ce depăşeşte”, Cocteau dixit) nu mai este elita vremurilor în care sărăcia era considerată firească, iar cunoaşterea un efort al supravieţuirii; astăzi elita îşi supravieţuieşte sieşi, ca într-un fin „balet al magnificenţei”, ca să vorbim precum Taine altădată. Sagacele concesionar contemporan este un as al retoricii contrafăcute, tot aşa cum filozoful oficial este un concesionar al prudenţelor perfide.


s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Sânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai tîrziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. A publicat volumele de versuri Melancolia, 2013 (Tracus Arte), Neantul îndrăgostit, 2009, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Frica de a trăi din nou, 2004, Metafizica Bambara, 2001, Psalmii Maimuţei, 1998 (Vinea). La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă. În 2011 publică la Humanitas Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte regrete), iar în 2014 Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat. A tradus din literatura franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Charles Nodier, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc. Romanul „Periculoasa blândețe” a vieții a apărut în 2016, la .


Mulțumim Editurii FrACTalia pentru ne-a ales să publicăm textele lui .

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2751