Ovidiu Eftimie – Arhanghelul Raul

, cunoscut pentru articolele „neserioase” publicate în primul rând pe site-ul Times New Roman, iar în al doilea rând, pe blogul personal, eftimie.net, a debutat editorial anul trecut, la editura , cu romanul Arhanghelul Raul. Cei care sunt cât de cât familiarizați cu stilul autorului nu vor avea mari surprize atunci când vor citi cartea, fiindcă vor găsi un tip asemănător de umor, , povești „la mișto” și o mare doză de critică socială. Autorul nu se ia în serios și nici cititorul nu trebuie să ia prea în serios romanul, mai ales fiindcă etichetele care i-au fost puse, roman s.f., parodie, fantasy, roman , ucronie, distopie etc., nu se susțin, dar nici nu pot fi neglijate, fiindcă este câte ceva din toate acestea, fără a putea fi însă încadrat într-un gen anume. Ceea ce pot spune cu exactitate despre cartea lui Eftimie este că avem un roman care-și propune să prezinte o Românie care până la un punct este aceeași pe care o știm cu toții, iar de la un alt punct, narațiunea cotește spre fantastic.

Pe scurt, ni se spune povestea unui publicitar de succes, Raul, care la 27 de ani moare într-un accident, ajunge în Hades, sau Iad, unde pică în Styx și devine invulnerabil. Numai că nu este singurul aflat în această situație. O mulțime de alți morți au devenit invulnerabili și acum construiesc un al doilea Turn Babel și vor să iasă din Iad și să aducă Apocalipsa. Din fericire pentru pământeni, există o organizație care se ocupă cu lupta împotriva ființelor venite de prin alte dimensiuni, aceasta fiind formată din nașii de tren CFR, care de fapt iau șpagă pentru a susține financiar instituția, lăsată în paragină din pricina birocrației și a corupției. Rolul lui Raul, devenit între timp Arhanghel, prin „bunăvoința” Satanei, este de a reveni pe Pământ pentru a îi ajuta pe nașii de tren în lupta împotriva acestor creaturi, dar și pentru a-i aduce „Șefului” câteva beri reci.

Încă de la început aflăm că există mai multe universuri și tipuri de creaturi ființe, precum Desdemond Imposibilul, un obsedat sexual extrem de frumos, venit din alte galaxii pentru a copula cu femeile noastre. Dacă mai adăugăm și călătorii în timp făcute cu un tren numit Șoapta lui Zamolxe, agenți secreți și creaturi ciudate, desprinse parcă din Men in Black sau un Dumnezeu inspirat de Dogma, puteam avea o idee despre ce putem găsi în romanul lui Eftimie. La o primă impresie pare ceva neserios, și chiar este pe de o parte, însă cartea, în ciuda multor minusuri, este o lectură mai mult decât agreabilă. Autorul nu ne dă foarte multe explicații tehnice despre cum se petrece călătoria în timp, nu insistă pe descrieri sau pe crearea unui spațiu original, fiindcă scopul lui principal este să scrie o în care să prezinte, într-o formă absurdă și asumat exagerată, România, așa cum apare ea văzută la baza de jos a societății: micii drojdieri care își fac veacul prin bodegi, nașii de tren corupți, instituția CFR, polițiștii șpăgari, birocrația, gările, Pantelimonul de la miezul nopții și alte zone periferice. Elemente ale unor locuri reale, precum proasta funcționare a gării din Brașov, sunt pentru prilejuri numai bune de fantazat și de taxat prostia, corupția și incompetența:

De pe peronul liniei 1 nu se putea intra direct în gară, deși erau 6 uși. Toate erau închise, pentru că se făcea curent. Singura dată când au fost deschise a fost la vizita dictatorului Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a vizitat orașul în 1962. Evenimentul a fost unul neplăcut, din cauza curentului o ușă s-a închis brusc și a lovit un lingău în față. Acest lingău a ajuns peste ani ministru al Transporturilor și a ordonat ferecare pe veci a acestor uși. (p.98)

Partea s.f. este doar un  pretext care-i dă lui Eftimie posibilitatea narativă de a prezenta absurdul lumii post-comuniste fără opreliști, prin exagerare, prin introducerea de noi elemente și personaje, precum îngeri, demoni și alte creaturi ciudate sau comploturi cu agenți secreți. Dacă cititorul se așteaptă la o s.f. serioasă, o să aibă o mare dezamăgire, însă dacă se scutură de etichete va descoperi o scrisă lejer, plină de umor de calitate medie spre foarte bun pe alocuri, cu personaje ușor recognoscibile, dacă privim în jurul nostru în societatea de azi. În mod surprinzător, toate firele epice se leagă în final și avem o narațiune coerentă. Farmecul romanului aici stă, în această neseriozitate căutată, ca în dialogul de mai jos:

– Dacă problema cu care te confrunți are rezolvare, atunci nu trebuie să te agiți. Dacă nu are rezolvare, atunci chiar că te agiți degeaba. E un vechi proverb budist de la mine din sat.

– Ai crescut în Tibet?

– Nu, în Vrancea. Dar e cam la fel, tot cu munți, cu săraci și vite. Plus cutremure. Când ai atâtea cutremure înțelegi că toate pe lumea asta sunt trecătoare, de la case la nervi. (p.94)

Cartea lui Eftimie rezistă, așa cum am zis, mai ales prin umor. În plus capitolele sunt scurte, destul de bine scrise pentru a te face să dai pagina și nu ajungi să te plictisești, pentru că narațiunea este dinamică, mereu se întâmplă ceva care nu-ți permite să cazi în amorțeală. este genul de carte pe care dacă o iei prea în serios nu o să ajungi prea departe cu lectura, însă dacă te lași „mințit” și realizezi de la bun început că romanul este „un s.f. la mișto”, poți avea o experiență de lectură revigorantă.

Titlu: Arhanghelul Raul
Autor: Ovidiu Eftimie
Editura:
An apariție: 2016
Număr pagini: 192

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 222