„Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017” de Claudiu Komartin

anunță apariția celui de-al 11-lea titlu din „Cartier de colecție”, serie începută anul trecut, în care au mai apărut până acum volume antologice din poezia lui Radu Vancu, Andrei Bodiu, Alexandru Mușina, , sau .

   

Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 de cuprinde, revăzute, volumele: cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco) și 36 de texte noi adunate în volumul inedit Douăsprezece secunde până la dispariția luminii. Cartea cuprinde 21 de fotografii de Ana Toma, iar conceptul colecției îi aparține graficianului .

Maeștrii unei arte muribunde a fost lansată în prima săptămână din octombrie la Chișinău (Librăria din Centru) și București (Tramvaiul 26) și va fi prezentată pe 18.10 la Sibiu (Librăria Habitus) și pe 20.10 la Brașov (Tipografia, în cadrul seriei de întâlniri „Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets”, coordonată de Robert Elekes).

«Poezia lui vine (adeseori… irupe) dintr-o hipersensibilitate etică ulcerată – de unde și ambitusurile retorice de vates adus la condiția tardomodernității noastre pre- sau postapocaliptice, cine mai știe ? –, din replieri metadiscursive – cu po(i)esisul ca problematizare ontologică recurentă. Vine, de asemenea, dintr-o situare fie acut subiectivă și elegiacă față de lume, peratomahică, fie indirectă, filtrată prin „personaje”, voci, scenarii, adjuvante iconice, ba chiar și printr-un heteronim mexican, Adriana Carrasco. Oricum, poetul a depășit „dorința mimetică” girardiană, nu-l ispitește plierea pe modele (decât ca „exercițiu de stil”, ca dialog sau omagiu în filigran), nici trendurile (decât ca fenomene socio-literare față de care ia distanță critică) și nici consacrările curente. El se luptă la marginea Imperiului (perversul și decervelantul Imperiu al Binelui, în formularea lui Philippe Muray), a alungat mediatorii, suportă pe viu, „la sânge”, provocarea realității – o realitate sufocată de simulacru, asfixiantă la rândul ei, ale cărei ultime scintilații de prospețime le pândește ca un haijin, căutând astfel să reconfigureze acel dernier rivage de care vorbea Houellebecq. Se petrece în poezia lui Claudiu Komartin un balans hamletian între a fi și a nu fi, între furie și extenuare, cu momente de un lirism curățat de orice impuritate, străin de orice polizare estetizantă, precis și intens, transgresiv și lucid, care-ți face pielea de găină. » (O. Nimigean)


fragment


de la etajul nouă nu mai e nimic de văzut

ce am avut de spus am spus răspicat.

m-am răfuit cu toți pentru că am avut mai întâi cu mine

cele mai mari răfuieli posibile,

distanțări disperate de prostiile care mi-au

burdușit creierul până

au început să dea pe afară. ca

berea. ca puroiul. ca ingenuitatea

unei mici prostituate care nu și-a luat încă

prima scatoalcă de la tăticul ei

bun și curat.

nu vreau să spun că mă simt mai bun

din cauza asta. nu îmi mai pasă ce se va înțelege.

oricum mereu se înțelege altceva

dacă nu vrei și nu vrei.

păi să nu vrei, vere, lasă-mă pe mine aici, cu lipsa mea

de aderență la jocuri și la context,

cu ritmurile mele nesigure, cu mina de ins obosit și fricos,

de preoțel al unei religii de unică

folosință.

am stat cu ei până mi s-a aplecat

am privit asfaltul ud

de la singura fereastră a unui oraș

pe care l-am văzut dezmorțindu-se ca un animal

vechi, prefăcut, adormit pentru câte sute

de ani? nu mai vreau să fiu impecabil la

jocul ăsta, îl știu pe de rost.

ca-ntotdeauna, oamenii

și orașele și șopârlele și toate animalele de prăsilă

care-s pe stoc

fac totul doar pentru a reveni în forță

prin pui motorizați și isterici, intensificați de molozul zilnic,

de mozolul zilnic cu o istorie meschină

în care nu mă mai regăsesc.

pe aici îmi plimbam în lesă acum treișpe ani

furia antologabilă și atât, fără nicio priză la realitate,

silabele incisive

cu care până la urmă n-am făcut

decât să-mi topesc o uncie de răutate

într-un cazan mic cât unghia.

în oala de noapte a unui idiot în jurul căruia coptura

se-ntețește și se-ntețește.

și mă-ntorc periodic împotriva mea și a lor.

altfel e greu pe pământ

pentru un prăpădit pierdut în

sarabanda de aranjamente și ironii, de blazare altoită

pe oportunism. când războiul a și început

și toți bat câmpii despre ideologiile bezmetice

după care umblă cu limba scoasă.

când eu nu mai sunt aici și ăsta

e în definitiv singurul lucru

despre care merită scris.

și că farmacistul din zürich a fost

mai sincer și mai exact decât toți

porcii ăștia de poeți la un loc.

de la etajul nouă nu mai e nimic de văzut.

din locul în care am ajuns nu mai pot

face „apostolat”. că poezia consolatoare, că singurele

noastre salvări, că anxietățile mele își vor găsi

un liman. prostii.

doar un cazan ruginit, un spațiu convulsiv

în care fierbe la foc mic toată

osânza în care m-am lăfăit ca o șopârlă

borțoasă. ca un roboțel oblu

hotărât să se extragă din utilaj înainte de a

afla ce grozăvii mai urmează.

să-mpiedic toate chestiile gogonate pe care va urma

să le spun.

pentru că se-ntețește și se-ntețește.

așa că mă decupez din fotografii, golesc

ce se mai poate goli.


Claudiu Komartin este poet, editor, coordonator de proiecte literare și activist cultural.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2889