David Arnold, Gașca pofticiosilor (sau Au trăit și-au râs și au văzut că era bine) [fragment]

Vic suferă de sindromul Moebius și e super-deștept. Coco e o rapperiță de treisprezece ani care înjură întruna. Baz este un fost hoț de mașini și, împreună cu fratele său Zuz, care nu vorbește decât pocnind din degete, au emigrat amândoi din Africa în urma urâtului război din Congo. Mad este frumoasa misterioasă de care se îndrăgostește Vic. Toți cinci au trecut în viața lor prin deziluzie, pierdere sau violență, dar își găsesc unii în alții salvarea improbabilă.

O poveste inteligentă despre foamea de prietenie care a ajuns instant bestseller New York Times.

„O carte superbă, pătrunzătoare, o bucurie de carte.” – Nicola Yoon

„Un ritm perfect și un mare talent pentru cuvinte. Adolescenții sofisticați o vor iubi.” – Kirkus Reviews



LUCRURI IMPROBABILE

sau

Despre proprietățile calmante

ale caserolelor cu fasole verde

și ale îmbrățișărilor piezișe

Camera de interogatoriu nr. 2 Madeline Falco & detectiv H. Bundle 19 decembrie, 3:53 p.m.

Detectivul Bundle este încarnarea unui nor atomic. Are labele picioarelor înguste, glezne ca niște rămurele și picioare slăbănoage, e încins cu o centură în jurul mijlocului și pe urmă – BUM! – stomacul îi explodează în afară ca un nor în formă de ciupercă, scurgându-se peste curea și ascunzând aproape cu totul catarama. Pieptul ca un butoi, gâtul ca un ciot și fața roșie și transpirată nu fac decât să accentueze asemănarea.

— Unde zici că l-ai lăsat? întreabă el.

— La Babușka. Mă rog, în partea din spate.

— Şi-acolo aţi ajuns pe asta, cum îi zice…

Bundle frunzărește dosarele dinaintea sa.

— Jgheab.

Mă mișc ușor pe scaun. Vânătăile de pe spate, coapsă, brațul stâng și față se fac simțite până în profunzime, de parcă mi-ar fi tatuate pe oase.

— Ești sigur că Jamma e OK? îl întreb.

— Madeline, am mai discutat despre asta.

— Știu, dar uneori devine dezorientată.

— Chiar acum, bunica ta are parte de cea mai bună îngrijire la Centrul Regional Bergen, OK?

— Și juri că nu-i o dărăpănătură?

Bundle ridică o mână de parcă ar depune jurământ.

— Am dus-o chiar pe mama acolo când a avut Zona Zoster. OK? Acum spune-mi despre Jgheab.

— Pe bune, cum e posibil să nu știi despre Jgheab?

Detectivul Bundle aruncă o privire către reportofon.

— Bine, atunci cum se face că tu știi despre el?

— Omule, pe bune, toată lumea știe despre Jgheab.

Stai așa… ești cumva nou-venit aici sau ce?

— Madeline?

— Ce-i?

— De ce te-ai mai ostenit să vii până aici doar ca să ne pierzi vremea?

Acum Baz se roagă probabil într-o celulă din apropiere, unica lui speranță stând în capacitatea noastră de a ne spune povestea cu sinceritate, în timp ce Zuz și Coco și Jamma depind de capacitatea noastră de a ne spune povestea fără grabă. Uite cum stau lucrurile: într-o problem cu mulțimi în care mulțimea A = {Spune adevărul} și mulțimea B = {Trage de timp}, intersecția dintre astea două e al naibii de mică. Dar, dacă lucrurile vor decurge conform planului, în intersecția asta ne vom petrece eu și Vic cea mai mare parte din zi.

Ai dreptate, spun eu, suspinând dramatic și regurgitând clișeele suspecților interogați sub lumina aspră a becurilor goale. Doamne, nu-i ușor! OK. Motivul pentru care sunt aici e că…

Detectivul Bundle își împreunează mâinile pe masă și se trage spre marginea scaunului, care scârțâie sub uimitoarea lui greutate. Eu mă aplec mai aproape de reportofon.

— Voiam să văd dacă aveți gumă de mestecat.

Bundle dă drumul unui oftat ca un vuiet și obrajii i se înroșesc ca o cireașă.

— Madeline, în după-amiaza asta tu și Victor ați intrat aici împreună cu Baz Kabongo, mirosind tustrei de parcă ați fi ieșit dintr-o tornadă cu rahat, nici mai mult, nici mai puțin…

— V-am spus că există un motiv întemeiat pentru asta.

— …insistând asupra nevinovăției lui Kabongo, un om care avea mijloace, motive și un trecut violent, un om al cărui ADN a fost găsit pe arma crimei. E evident că simțiți un anumit devotament față de el și respect chestia asta, nechibzuită cum e. Știm că unchiul tău era un tip abuziv. Ai zgârieturi pe față și te crispezi de durere de când te-ai așezat pe scaun, deci ce-a fost? Autoapărare? Kabongo a încercat să-l oprească pe unchiul tău să te lovească, s-au încăierat și Baz l-a omorât. Spune cuvântul „autoapărare“ și îți garantez că lui Kabongo i se va oferi o înțelegere.

— Dar autoapărare sigur e un singur cuvânt?

Bundle clatină din cap.

— Știi ce? Mă doare-n cot. Dacă ar fi fost după mine, v-aș fi dat afară în șuturi de la început. Sergentul Mendes mi-a zis că amicul tău Vic pretinde că ați fost acolo, în casă, când Kabongo a comis fapta. Și dacă asta-i adevărat, Madeline, atunci înseamnă că ai asistat la una dintre cele mai groaznice crime despre care am auzit, citit sau la locul cărora am fost vreodată. Ca să nu mai spun că omul care a fost ucis e propriul tău unchi.

— Mă bucur c-a murit.

Cuvintele îmi ies pe gură înainte să le pot opri.

— Se poate, zice Bundle. Dar dacă Vic spune adevărul – dacă ai văzut ce s-a întâmplat și nu ne spui exact ce ai văzut – nu te așteaptă numai o grămadă de probleme, Madeline, te așteaptă un univers întreg de probleme. Se reazemă de spătarul scaunului, își bagă o mână în buzunar, scoate ceva și mi-l aruncă peste masă.

— Poftim nenorocita ta de gumă!

Privesc fix guma de pe masă vreme de zece secunde. În acest timp îmi dau seama că, până acum câteva minute, eu am fost cea în ofensivă, administrând mici lovituri ici și colo, fie evitând, fie absorbind jalnicele riposte ale adversarului. Dar l-am judecat greșit. Detectivul Bundle nu e slab. A tras de timp, așteptând să vină momentul în care să-mi administreze lovitura de knockout. Îmi întind mâna dincolo de batonul de gumă și iau paharul de apă pe care până acum l-am ignorat. Lichidul e ca un balsam pe tăietura din buza mea, limpede și alinător.

Las jos paharul și-mi dreg glasul cu prudență.

— Cât e ceasul?

Bundle își verifică ceasul.

— Puțin trecut de patru.

În mintea mea, vocea lui Baz are același efect ca apa pe buzele mele: limpede și alinător. „Lăsați-i să creadă ce vor. Dar nu mințiți.“

A sosit momentul să-mi spun povestea, indiferent cât de înghesuită e intersecția mulțimilor.

— Motivul pentru care l-am dus pe Vic la Babușka este că patronul e un Capitol anterior.

(cu şapte zile în urmă)

MAD

Soarele dimineții târzii pătrundea prin ușa din dos a Babușkăi, întinzându-și razele în încăpere ca pe niște tentacule. Nu putea însă să ajungă sub masă, unde Vic dormea buștean în poziție fetală, ghemuit în jurul rucsacului de parcă l-ar fi protejat de venirea fluxului.

— E mort? a întrebat Coco care nici nu trebuia să se aplece prea mult ca să se uite sub birou. A răzuit cu lingura fundul cutiei ei cu înghețată, după ce dăduse gata jumătate de litru. Mai era puțin și se făcea 11.

— Ce-i cu tot sângele ăla? a întrebat ea cu gura plină și cu un inel de ciocolată în jurul buzelor. Adică chiar pare mort, nu? Crezi c-a murit? Dacă n-a murit, sigur nu e genul matinal. Stai așa, mai zi o dată: de ce-i aici?

Coco punea întrebări cu naturalețea cu care alții respiră.

— Ți-am spus, i-am răspuns eu. Am dat peste el pe malul râului. A zis că are nevoie de un loc unde să stea. Lângă mine, Zuz a pus jos punga cu alimente pe care tocmai le cumpăraserăm de la Foodville. Era slăbănog, dar puternic și nimeni nu îl contrazicea când insista să care sacoșa. Mi-am terminat cea din urmă brioșă cu affine și am sorbit din cafea, în timp ce Baz s-a apropiat de Vic. A așezat pe birou o tavă de carton cu cafele, s-a aplecat și a înghiontit cu blândețe brațul lui Vic.

— Trezirea, omulețule!

Vic s-a deșteptat tresărind și s-a lovit cu capul de dedesubtul biroului.

— De ce ești plin de sânge, puștiu’? l-a întrebat Coco. Și să nu mă minți. Sunt din Queens.

Vic și-a coborât privirea și s-a examinat în timp ce își masa capul. O latură a blugilor săi era acoperită cu sânge uscat. Abia atunci am observat micul pârâiaș roșu curgând de sub una dintre carcasele de porc și până unde dormise el.

— Frutu-i mă-sa! a șoptit Coco aruncând cutia goală de înghețată la coșul de gunoi.

— Coco! a zis Baz.

— Îmi pare rău, dar ăsta e cel mai scârbos lucru pe care l-am văzut vreodată.

Vic a ieșit de sub birou, trăgând după el rucsacul. A înfășurat cablul căștilor în jurul iPodului și l-a vârât într-unul dintre buzunarele laterale.

Am înhățat cea din urmă brioșă aflată deasupra alimentelor înghesuite în pungă și i-am întins-o.

— Poftim. Avem și cafea dacă vrei.

În cealaltă parte a încăperii s-a deschis o ușă și prin ea a intrat Norm.

— Nu mă băgați în seamă, nu mă băgați în seamă, a zis el aruncând corespondența nedeschisă într-un teanc de pe biroul lui. Aha! Băiatul mic a cunoscut pe prietenii mei. Ieste?

Vic și-a privit bocancii. Norm l-a plesnit pe spinare.

— Deci tu ești noul Capitol, da?

— Noul ce?

Norm ne-a privit și l-a indicat pe Vic cu degetul mare:

— Nu știe?!

Baz și-a pus brațul pe după umerii rusului mătăhălos și l-a condus înapoi de unde venise.

— Îţi mulțumesc din inimă pentru ospitalitatea ta.

Ești un adevărat prieten.

Pieptul lui Norm s-a umflat și zâmbetul i s-a întins de la o ureche la alta. S-a uitat din nou la Vic și a zis:

— Băiat mic, ei sunt oameni de treabă. Foarte de treabă. Tu ascultă la ei, da? O să te ajute.

Norm a dispărut cu un „okeydokey“. Vic s-a uitat în jur, a acceptat brioșa și, când Baz i-a oferit o cafea de pe tavă, a luat-o mulțumind discret.

— Gașcă, am zis eu, el e Vic. Vic – am continuat, indicându-i pe ceilalți – fă cunoștință cu Baz… fratele lui, Nzuzi… și Coco.

Vic i-a salutat din cap pe rând și, când a devenit evident că aștepta să vorbim noi primii, Baz a spart gheața.

— Îmi cer scuze că grăbesc lucrurile, dar deja am întârziat la muncă. În mod normal mi-ar plăcea să aflu mai multe despre situația și despre planurile tale, dar asta trebuie să mai aștepte. Am două întrebări pentru tine și singurul răspuns greșit este să minți. Prima întrebare. Ai nevoie de ajutor?

Nu cu mult timp în urmă, Baz mă întrebase același lucru. La puțin timp după ce mă mutasem cu unchiul Les, îmi luasem obiceiul să mă furișez pe ușa din spate de la Cinema 5 din Bergenfield. Era o clădire demodată, cu reguli incredibil de laxe, perfectă pentru ceea ce îmi doream: o ascunzătoare. Uneori îmi făceam temele, alteori urmăream filmul care rula, dar de obicei adormeam pe rândul din spate. Tocmai când trăgeam un pui de somn din ăsta auzisem cuvintele…

— Ai nevoie de ajutor? a repetat Baz în timpul prezent.

Vic și-a masat locul unde se lovise cu capul de biroul metalic și a încuviințat lent, ca și cum încă mai cântărea întrebarea.

Baz l-a privit cu ochi mijiți.

— Trebuie s-o zici cu glas tare.

— Da, a zis Vic. Am nevoie de ajutor.

Mi-am amintit cât de cald fusese în Cinema 5 și cum obișnuiam să îmi suflec mânecile, şi cum asta întotdeauna mă făcea să zâmbesc, fiindcă era un lux să-mi pot sufleca mânecile știind că era prea întuneric ca să mi se vadă vânătăile. Adormisem ca de obicei și, când m-am trezit, el era acolo, un angajat cărând un aspirator și întrebându-mă dacă aveam nevoie de ajutor. Eram încă pierdută în ceața deasă a somnului, dar nu cred că asta a contat. I-am spus „da“. Apoi a venit cea de-a doua întrebare…

— Ai făcut rău cuiva? a întrebat Baz.

Vic a sorbit agitat din cafea și a spus exact ceea ce spusesem și eu când mă întrebase… „Cum adică?“ Angajatul stătuse nemișcat, cu mătura în mână și eu mă întrebasem dacă ar fi trebuit să-mi fie frică. Nu-mi amintesc ce-am decis atunci, pentru că între timp am ajuns la un sentiment care nu era foarte departe de frică: am ajuns să-l iubesc pe Baz. Era un soi ciudat de dragoste, o combinație între dragostea față de un frate, un tată, un preot și un prieten din copilărie.

— Adică… ai făcut rău cuiva? a zis Baz.

Vic a sorbit din cafea ținând paharul cu ambele mâini, ca și cum s-ar fi concentrat să nu-l verse.

— Nu, a zis el.

Vorbise încet, dar răsunător.

Baz a încuviințat.

— Bine. Dacă vrei, poți să stai cu noi. Locuim într-o livadă din New Milford. E ceva de mers, știu, dar e cald și avem de mâncare. Sigur, e decizia ta, dar îmi trebuie un răspuns chiar acum.

Era o ofertă rară, dar când era făcută răspunsul obișnuit era un „da“ prompt.


, Gașca pofticiosilor (sau Au trăit și-au râs și au văzut că era bine)

Traducere din limba engleză și note de

Editura , 2017

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2884