Vremea Moroiului, cel mai nou roman al autoarei Viorica Răduță, mi-a promis mult, dar mi-a oferit puțin la lectură. Prezentarea cărții, titlul ei, cele câteva recenzii m-au făcut extrem de curios, iar eticheta de „realism magic” aplicat romanului m-a convins să vreau să îl citesc. Sunt un cititor învățat cu sud americanii, îmi place realismul magic și mereu m-am întrebat de ce acest curent nu a prins, cu câteva excepții, și la noi. Așadar, aveam mari așteptări. Știu, nu e bine să ai așteptări, de multe ori nu se împlinesc, însă de data aceasta m-am entuziasmat puțin cam mult. O să o zic de la început: cartea nu mi-a displăcut total, dar nici nu mi-a provocat o prea mare încântare. Pagini întregi m-au exaltat, în timp ce altele parcă nu se mai terminau și nici nu înțelegeam ce anume dorește autoarea să construiască. Ideea este foarte bună: o femeie bolnavă de oase slăbește vizibil și se aproprie de moarte, dar pentru a-și ocupa timpul urmărește foarte atent, pe net și la tv, tot ce ține de președintele Aurelian Moroiu, un om pe care ea îl urăște din tot sufletul și dorința ei este să nu moară până nu dispare nici acesta. Din păcate, moare, însă povestea continuă, fiindcă și în formă de duh sau strigoi, Larisa Banu, numele femeii, îl urmărește pe Moroiu.
Sună foarte bine, mai ales partea de după moarte, din perspectiva strigoiului, însă multe aspecte ori nu sunt suficient dezvoltate, ori autoarea insistă pe altele în mod total inutil. În plus, cartea parcă a fost scrisă cu ranchiună și acest lucru reiese din multe pagini. Nu e un lucru rău în sine să dai cu cineva de pământ într-o carte, dar nu ar trebui ca cititorul să resimtă acest lucru la tot pasul. Este aproape evident că personajul Moroiu este inspirat din fostul președinte (sau poate mă înșel?), iarăși nimic rău în asta, dar nu am înțeles prea bine de ce Larisa Banu îl urăște. Președintele este unidimensional: un duh rău, un mort viu, un corupt, un bandit, un ucigaș și pe tot parcursul romanului autoarea încearcă să ne convingă de acest lucru, însă insistă până la epuizare și efectul este invers.
Iarăși, poveștile anexe legate de subteranele Bucureștilor, de tunele, de lacuri care mai apoi inundă capitala, de cadavre aruncate care plutesc și alte
imagini de acest gen, ar trebui să fie foarte atractive într-un roman, mai ales unul realist magic, însă autoarea m-a pierdut complet la un moment dat și nu am mai înțeles prea bine unde duce totul. Înspre final se dezleagă unele mistere, dar deja nu prea mă mai interesa, autoarea deja complicase în mod inutil cam toate firele epice ale cărții. Mi-am dat seama de la început că stilul este deosebit de important pentru autoare și acesta mai salvează pe alocuri cartea, dar în mod paradoxal, în alte locuri sursa eșecului este tocmai stilul. Dacă anumite pasaje aveau într-adevăr nevoie de o atenție deosebită, de detalii care să contureze atmosfera magică și fantastică a poveștii, în alte locuri din contră, tocmai aglomerarea a dus la îmbâcsirea textului. Pare că autoarea s-a grăbit și nu a cumpănit bine proporțiile.
Mi-aș fi dorit ca personajul Larisa Banu să se bucure de mai multă atenție, să aflu mai multe despre ea, despre viața de dinainte de boală și de moarte și înainte să citesc cartea credeam că povestea de după moartea ei va fi firul epic principal, dar m-am înșelat, de abia în ultima parte autoarea încearcă ceva de acest fel. Celelalte personaje ale cărții promit și ele mult, dar la fel, sunt insuficient conturate și evoluate. Cum am mai zis, cartea nu este în totalitate rea, dar promite foarte multe și de cele mai multe ori nu îndeplinește ceea ce promite.
Autor: Viorica Răduță
Titlu: Vremea Moroiului
Editura: Cartea Românească
An apariție: 2015
