Valsul singurătății sau „Iuda”, de Amos Oz

46-avanpremieraFigura lui Iuda Isacariotul a fost și este una tragică. El este privit ca trădătorul suprem, cel care l-a vândut pe Iisus romanilor pentru a fi crucificat la cererea de o extremă insistență a preoțimii evreiești. Însă Iuda este considerat de către , sau cel puțin de personajul acestuia, Shmuel Asch, drept primul și ultimul creștin și drept apostolul care l-a iubit cel mai mult pe Hristos și cel fără de care religia creștină nu ar fi putut exista. Iuda ar fi fost un om bogat, care a fost infiltrat de mai marii preoțimii evreiești pentru a-l spiona pe Hristos, dar foarte repede s-a îndrăgostit de El și a crezut cu adevărat că este Fiul Lui Dumnezeu. Iuda ar fi crezut în El chiar mai mult decât El Însuși și a fost cel care a orchestrat întreaga crucificare pentru a le demonstra tuturor că Hristos se va da jos de pe cruce și va aboli moartea, războiul, durerea.

Dar a dat greș, Hristos nu a coborât și, măcinat de remușcări s-a sinucis, fără să afle că El a Înviat și a mântuit de fapt sufletele tuturor celor care cred. Este o teorie îndrăzneață, și evident eretică din punct de vedere creștin, care pornește de la Evanghelia Lui Iuda, un text apocrif care ar data de prin secolul 3, după cum mărturisește . Totuși, ca premisă a unui roman este cât se poate de atrăgătoare, însă pentru creștini doar atât, o teorie, o fabulație.

Romanul lui Amos Oz, Iuda, Humanitas Fiction, 2016, traducere din ebraică de Marlena Braeşter, are drept personaje trei oameni care suferă de singurătate și care sunt obsedați de problema trădării. Shmuel Asch, un tânăr student evreu socialist, este părăsit de către iubita sa, Yardena, care se căsătorește cu fostul eu iubit, un hidrolog atent la nevoile ei femeiești. În afară de revoluții, tânărul nostru, suferind de astm și foarte sensibil, visează să scrie o lucrare cu tema: Iisus văzut de . Am aflat cu ocazia aceasta multe povești, multe teorii, fiindcă Amos Oz însuși a citit mult pe acest subiect și personajul lui sintetizează de-a lungul romanului multe astfel de teorii și povești, unele de-a dreptul șocante. Evreii, după cum scrie Oz, îl numesc pe Hristos „omul acela” și înțelegem că nici măcar nu vor să-i rostească numele.

De asemenea, studentul vrea să abordeze și felul în care apare imaginea lui Iuda, despre care nu s-a scris mai deloc de-a lungul timpului, fiindcă creștinii îl văd drept un trădător, iar evreii drept figura clișeu și vor să scape de ea. Peste tot, Iuda este portretizat ca fiind urât, scârbos, diform, lacom, perfid, malefic și aceasta este și felul în care sunt văzuți evreii de către mulți oameni. Așadar, Iuda nu este numai marele paria, marele pierzător, marele trădător, ci și imaginea detestabilă a fiecărui evreu.

După ce este trădat și părăsit, Shmuel află că tatăl său, care îl întreținea, a fost și el trădat de partenerul său de afaceri și nu mai are bani. Demoralizat, părăsește și universitatea și la scurt timp dă peste un anunț bizar: se caută un student care să poarte conversații cu un bătrân infirm suferind de singurătate. Scrisul pare feminin și îl atrage pe student. În continuare, el află că i se va plăti o sumă modestă și va primi și cazare și masă. Din dorința de a se izola, de a fugi din lume, de a renunța la tot, acceptă slujba și astfel are loc una din acele întâlniri care schimbă destinul cuiva.

Ghershom Wald este un bătrân căruia nu i-a mai rămas în viață decât plăcerea de a vorbi. Dar nu este unul din acei bătrâni pisălogi care povestesc la nesfârșit despre tinerețile lor, ci este un erudit, un fost profesor plin de idei, dornic să fie confruntat și pe care discuțiile pe teme religioase, istorice, politice, literare îl țin practic în viață. El locuiește împreună cu Atalia, o femeie de vreo 45 de ani, într-o casă veche și plină de cărți, amintiri și duhuri rele. Singurătățile, angoasele, amintirile și temerile celor trei personaje se unesc într-o proză impecabilă. Nu am citit multe cărți de Amos Oz, așadar nu pot să am o perspectivă unitară și completă asupra evoluției acestui autor, a felului în care i s-a modificat stilul și nici măcar asupra stilului său în general, dar am fost de-a dreptul cucerit de cuvintele sale, de muzicalitatea și poeticitatea lor. Citiți numai acest scurt fragment, în care Atalia, de care tânărul student de îndrăgostește, pare că îi prorocește, având parcă vocea  unei femei din Vechiul Testament care s-a trezit în epoca modernă:

Te vor iubi tot felul de femei, cu barba asta sălbatică și cârlionții imposibil de pieptănat, nici măcar cu grebla. Mereu zăpăcit și puțin înduioșător, și de fapt destul de drag. Nu vânezi, nu te umfli în pene niciodată, nu ești obositor, nici tocmai îndrăgostit de propria persoană. Și mai ai ceva care mie îmi place destul de mult: totul îți stă mereu scris pe frunte. Copil fără secrete. Te agiți mereu de la o dragoste la alta, de fapt nu te agiți, ci aștepți cu ochii închiși să te găsească dragostea și să vină la tine și să te aline, fără ca tu să catadicsești să te trezești din somn. p. 265

Discuțiile dintre bătrânul Wald și tânărul fost student Shmuel sunt inima acestui roman, care nu este nicidecum unul static sau lipsit de epic, din11684-164198238.1200w.tn contră, personajele au parte de multe schimbări, mici aventuri, se reconstruiesc câteva destine din trecut și din prezent, există chiar și o poveste de dragoste. Dar nu acestea sunt cu adevărat importante, sau nu lor le-am dat cea mai mare importanță, ci ideile, discuțiile. Nu știu foarte multe despre constituirea Statului Israel, imediat după Al doilea război Mondial, nici despre războaiele pentru teritoriu dintre și musulmani, nici despre Ben Gurion, principalul fondator al Statului Evreu, doar date goale de manual. Așadar, lectura acestui roman, care are ca temă și aceste subiecte, m-a mai luminat în anumite privințe. Dialogurile dintre cei doi, dar și dintre tânăr și Atalia, sunt pline de informații.

Atalia este fiica unui politician acuzat de trădare,  pe care și l-a imaginat Amos Oz pornind cel mai probabil de la una sau mai multe persoane reale. Imaginea trădătorului este astfel prezentă la mai multe niveluri. Sunt tot felul de trădători în cartea lui Oz, dar  după cum bine subliniază acesta, un trădător poate ar fi fost considerat un erou în alte circumstanțe sau este trădător fiindcă a greșit ce voia să facă, dacă reușea, ar fi fost poate un salvator.  Problema trădării este discutată și rediscutată în acest roman. La fel și problema singurătății.

În plus, la câteva pagini odată apare o pisică. Fostul student se plimbă deseori pe străzi și întâlnește pisici abandonate, pe care le mângâie, le hrănește și cu care se identifică. Singurătatea lor este și a lui și l fel ca și ele, are dorința de a fi îngrijit, iubit, mângâiat. Se pare că pisicile conduc și lumile ficționale, nu doar pe cele reale. Acest mic detaliu, apariția unei pisici, dacă este orchestrat cum trebuie de către un autor, poate face minuni. La detalii se cunosc și se diferențiază autorii buni de cei mediocri. Și Amos Oz este fără doar și poate unul dintre cei buni, foarte buni.

Iuda este un roman care îți pune creierul la contribuție. Amos Oz, care spunea că a visat la scrierea acestui roman toată viața, abordează teme grele, grave, incomode: destinul evreilor de-a lungul istoriei, prigoana lor nesfârșită, diferențele dintre evrei, creștini și musulmani și încearcă să răspundă la multe întrebări: de ce nu l-au acceptat evreii pe Hristos la fiind Mesia?; de ce a trădat Iuda?; cine deține adevărul în privința teritoriului ocupat de evrei, aceștia sau musulmanii? etc. Pe parcursul lecturii cititorul este îndemnat în mod subtil să mediteze el însuși la aceste probleme și întrebări și în urma discuțiilor dintre personaje poate trage singur niște concluzii. Amos Oz nu pare dogmatic, chiar dacă un cititor atent înțelege care îi sunt părerile, fiindcă ele se ascund în spatele cuvintelor personajelor sale, și nu încearcă să îți impună idei. Sau cel puțin eu, ca cititor, nu am avut acest sentiment.

Într-un capitol, Amos Oz prezintă ultimele ore din viața lui Iuda, de la momentul crucificării lui Hristos, până la sinuciderea sa. Aici Amos Oz creează câteva pagini uimitoare de literatură. Nu sunt deloc de acord cu ideile lui despre rolul lui Iuda, care ar fi nu un trădător, ci cel care a pus totul în mișcare și fără de care nu ar fi apărut creștinismul, o invenție a lui Saul Din Tores, sau Sf. Pavel, dar forma în care sunt puse este cu adevărat magnifică. Iuda apare ca un om sfârșit, a cărui viață nu mai are sens, care a ratat totul și în ultimele clipe meditează la destinul lui și al întregului Ierusalim:

Cu trei ore în urmă, a fost ucisă în Ierusalim compasiunea, și a fost ucisă și mila, și de acum înainte lumea e goală. p. 251

Un+nou+roman+de+Amos+Oz.+Despre+tr%C4%83dare+%C5%9Fi+iubire_577815Eu sunt un cititor care nu trece indiferent peste astfel de fraze. Ele nu se găsesc decât în cărțile mari și ele cuprind în ele un strigăt. Și sunt multe astfel de strigăte în acest roman. Cele trei personaje strigă, Iuda însuși strigă de peste 2000 de ani și cadavrul lui atârnat de un copac este încă purtat în spate de evrei, cărora încă nu li se iartă faptul că l-au crucificat pe Hristos. Înainte de final, un mic detaliu: cei 30 de arginți ai lui Iuda ar însemna în bani moderni aproximativ 600 de dolari. Merită să meditați la această sumă și să vă întrebați dacă ați trăda pe cineva, pe oricine, și l-ați trimite la moarte pentru acești bani. Multe ar mai fi de zis despre această carte, dar mă opresc aici, nu înainte de a vă da un ultim îndemn: citiți cartea cu mintea deschisă și judecați tot ce citiți după propriile credințe.

Titlu: Iuda
Autor: Amos Oz
Traducere de: Marlena Braeşter
Editura: Humanitas Fiction
Serie de autor Amos Oz
Număr pagini: 296
Preț: 32 lei

(imagine)

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.