Tudor Ganea – Cazemata

cazemata

Am citit romanul de al lui , Cazemata, , 2016, în timpul a două călătorii cu trenul, dar adevărata călătorie a fost în lumea ficțională creată de tânărul autor, arhitect de meserie. Rareori mi se întâmplă să intru cu totul într-un roman, să se șteargă granițele realității și de abia să mai văd ce se întâmplă în jurul meu, dar de data aceasta, doritul fenomen s-a întâmplat și m-am atașat foarte mult atât d personajele romanului, cât și de locurile în care se desfășoară acțiunea. a creat un topos nou, ușor recognoscibil, care are șansa să rămână în istoria literaturii române, fiindcă cei mai mulți autori aleg locuri deja cunoscute, cărora e dau ei niște caracteristici deosebite, dar nu le individualizează într-o foarte mare măsură. Și autorul nostru a pornit de la niște locuri geografice reale, dar a creat un loc nou, încărcat de o atmosferă pe de o parte apăsătoare, iar pe de ală parte stranie. Personajele sale se luptă cu sărăcia, își duc viața de pe o zi pe alta, cu greu, dar nu lipsurile materiale sunt cele mai grave, după cum vom vedea.

Chiar dacă este debutant, Tudor Ganea stăpânește foarte bine arta scrisului, știe să spună povești, se pricepe la crearea de personaje, face atmosferă, adică are toate calitățile necesare unui bun prozator. Spre deosebire de cei mai mulți autori tineri, care referă să scrie autoficțiuni sau care creează personaje ce le seamănă, autorul nostru a ales să spună povești la persoana a treia și s-a concentrat pe mai multe personaje, Olube, Borhot, Coco, Turcoaica, liță sau Radu Adamescu, fiecare cu biografia sa. Romanul începe într-un stil realist pur, iar acțiunea se desfășoară într-un sat pescăresc, care are în centru o veche cazemată construită de naziști în vremea războiului. Despre cazemată circulă o seamă de povești: ba că e blestemată, ba că are o serie de tuneluri care duc în diverse locuri din zonă, ba că acolo se întâmplă lucruri deocheate, însă are o forță de atracție imensă și foarte mulți își fac veacul pe acolo, în frunte cu Liță, un puști dat afară de părinții lui și care vagabondează și prinde pește până în momentul în care dispare spre a fi găsit apoi mort, în condiții bizare.

Această moarte neelucidată este primul eveniment dintr-o serie de evenimente care de care mai ciudate, mai stranii, de la dispariții fără urmă până la apariția unor personaje insolite, cu puteri pe care le-aș numi chiar magice, așa că, ușor-ușor, romanul se duce într-o direcție fantastică, chiar realist magică, lucru la care nu m-am așteptat după primele câteva zeci de pagini, fapt care demonstrează încă o dată abilitățile scriitoricești ale tânărului autor. Primul meu gând de cititor a fost că am intrat într-o lume a marginalilor, a pescarilor cărora le place mult băutura și care spun povești ieșite din comun, lucru care nu e departe de adevăr, fiindcă unul dintre naratori, Olube, este unul dintre pescarii care au luat parte la niște întâmplări ciudate și care, în timpul unor anchete ale poliției, spune câteva astfel de povești, pe care bineînțeles că polițistul șef nu le crede, dar le crede chestorul Radu Adamescu, cel infiltrat sub acoperire în acest loc, spre a elucida dispariția unor muncitori. Acesta se integrează atât de bine încât înspre finalul romanului trece în mod extraordinar într-o altă lume, moment în care aflăm și povestea construirii cazematei, printr-un procedeu de întoarcere în timp, dublat de câteva fenomene fantastice construite progresiv și care dărâmă zidul realității într-un mod subtil, la început, apoi din ce în ce mai violent.

Un exemplu de descriere care dă măsura talentului tânărului autor:

La mesele din spatele barului, luminate de un bec chior, îşi beau berile în linişte pescarii de guvizi. Nu-şi vorbeau şi nici nu se uitau unul la altul. Fumau, iar vârfurile roşii ale ţigărilor se aprindeau şi se stingeau unul după altul, luminându-le pentru câteva clipe mustăţile cărunte şi obrajii neraşi. Dinspre mesele lor venea un miros puternic de scoici moarte şi peşte stricat. Ascunşi în clarobscurul pergolei de lemn, pescarii păreau nişte statui cărora cineva le înfipsese câte o ţigară aprinsă între buzele tari, de ipsos. Când îşi duceau sticlele la gură şi înghiţeau berea, mecanica gestului repetitiv – şi lipsit parcă de elasticitatea vieţii – îi făcea să pară nişte complicate mecanisme greoaie, manevrate prin sfori de un sistem de scripeţi montat sus, pe cazemată. Apoi, câte o astfel de statuie cu formă umană părea să prindă viaţă, se ridica de la masă, punea banii sub scrumiera plină de mucuri şi pleca, clătinându-se greoi printre mese şi nesalutând pe nimeni.

Tudor Ganea trece de la întâmplări veridice, de zi cu zi, de la dialoguri în jurul unei beri, pe care le redă foarte bine la nivel de limbaj, așa cum ar vorbi tudor-ganeapersonajele, cu expresii ciudate, cu înjurături, cu greșeli gramaticale, la o proză densă, bine strunită, a cărei acțiune nu mai are loc în lumea cunoscută. Născut și crescut în Constanța, autorul probabil a auzit multe povești ciudate, de la pescarii din zonă, fapt care mă conduce înspre a doua impresie de cititor: aceea că în timpul lecturii parcă mă aflam pe o plajă, în jurul unui foc, și niște pescari bătrâni îmi spuneau povești care ies din sfera realului, cu femei care sunt în stare să le ia bărbăția celor cu care se culcă, cu un sat ascuns unde lupii trăiesc în bună pace cu oamenii și femeile știu farmece și descântece sau cu o generație de proxeneți care ademenesc fetele prin cântecul unui fluier fermecat. Toate acestea le găsim în carte, dar sunt mai mult decât niște povești de spus la o țuică fiartă și la un caras prăjit, fiindcă autorul creează o poveste omogenă, în care fiecare poveste, fiecare personaj, fiecare detaliu întregesc o lume.

Romanul e structurat în patru părți, timp în care lumea se schimbă, începe să se scufunde, rămânând însă centrul lumii, așa cum aflăm în partea a treia,  care este cea mai dominată de fantastic. Multe din mistere nu unt elucidate, sau nu în mod direct, autorul ne lasă pe noi să înțelegem ce e de înțeles, iar mai departe să ne folosim de imaginație și să încercăm să ieșim pentru câteva ore din zona de confort a psihicului nostru și să pătrundem într-o realitate brută unde funcționează mai degrabă gândirea magică decât cea rațională. Nu am ajuns încă la momentul bilanțurilor, dar cu siguranță lui Tudor Ganea este una dintre cărțile cele mai bune pe care le-am citit anul acesta și un de excepție! Cazemata e una dintre cărțile de recitit, peste ceva timp.

Titlu: Cazemata
Autor: Tudor Ganea
Editura: Polirom
An apariție: 2016
Număr pagini: 2016
Preț: 27.95 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.