Vă mai amintiți ce revoltă se aprinsese pe Facebook, după incendiul din Colectiv? Lumea reacționa (fie și virtual) prompt și intens. Reprezentarea era relativ omogenă: tineri activi online, cu like&share&checkin la îndemână (din statisticile personale, marja de eroare este inclusă), o relativă înțelegere a aparatului administrativ și o dorință clară de a schimba guvernul ACUM, cu orice preț.
Se mersese până la punctul în care se impunea (virtual) ca vox populi să fie motorul schimbării: noile liste croite pe Facebook, noul guvern, oamenii desemnați „dintre ai noștri” să conducă, oamenii desemnați „de noi” să discute cu Președintele. Nu voi aduce în discuție erorile de judecată. Ele vin la pachet cu entuziasmul și opțiunile personale (mai era un pas până la Tudor Chirilă, președinte!) Nu voi discuta nici despre lipsa imediată de cunoștințe administrative (minimum minimorum). Aveam, în schimb, curiozitatea dacă mobilizarea virtuală are puterea efectivă de a aduce schimbări social-politice sau ba, dacă rămâne virtuală sau prinde contur offline. În decembrie, lucrurile s-au potolit. În media, pe Facebook, afară – unde se anunțaseră marșuri, proteste, manifestări. Per total, liniște.
Sâmbătă după prânz, am fost la The Coffee Factory, la o întâlnire relaxată, organizată de Asociația Română pentru Relații Internaționale și Studii Europene (ARRISE) în București și de Republikon Foundation din Budapesta, cu spuma presei neconvenționale și a ONG-urilor din România. Civic BRUNCH – Social Media and Political Mobilization promitea să lămurească puțin lucrurile, în privința modului în care mobilizarea online se manifestă offline.
Premise și așteptări
Evident, nu mă așteptam ca o întâlnire informală, într-o sâmbătă, să schimbe sau să salveze lumea, dar speram că dezbaterea să mă lumineze în câteva privințe. Cu o listă de vorbitori, creme de la creme, din zona ONG-urilor bine înfipte în realitatea socială și politică (Funky Citizens, Social Doers), a presei-fără-trust (Dela0.ro, Casa Jurnalistului), Alex Giboi (directorul Agerpress), Bogdan Gavrilă (co-editor al volumului România noului val), Fundația C.A.E.S.A.R. (aruncați o privire peste inițiativa legislativă i74), evenimentul moderat de Miruna Troncotă (cadru didactic asociat în Departamentul de Relații Internationale și Integrare Europeană, SNSPA; membru ARRISE) a umplut cafeneaua, a încins spiritele la un moment dat, a generat răspunsuri, dar și (mai multe) dileme.
Simțul civic, online și offline
Un studiu de caz interesant este modul în care funcționează Twitter ca instrument de comunicare și mobilizare, în S.U.A., spre deosebire de România (și Ungaria), unde termenul de social media este identificat în genere cu Facebook-ul. Povestind despre experiența în America, Corina Pârvulescu (Social Doers) mi-a confirmat impresia despre modul în care funcționează social media peste ocean și despre implicarea socială a tinerilor. Un caz notabil este cel al hashtag-ului #blacklivesmatter, care a susținut o întreagă mișcare socială. Fenomenul apărut în 2013, în comunitățile de culoare, este un exemplu bun de sincronizare între mobilizarea online și manifestările offline. Twitter s-a dovedit a fi un instrument esențial, nu doar în America, ci și la nivel global, termenul „revoluție Twitter” consolidându-se puternic, în urma protestelor din Chișinău (2009), protestelor din Iran (2009-2010), revoluției din Tunisia (2010-2011), revoluției din Egipt (2011) și fenomenului Euromaidan din Ucraina (începând cu noiembrie 2013).
Nu s-a găsit în dezbatere un răspuns concret la întrebarea de ce Twitter-ul nu are aceeași priză în România, iar în chestiunea hashtag-ului și a generării tendințelor (En. trends), Alex Giboi a punctat bine faptul că e dificil să mobilizezi oamenii în jurul unei cauze – online – fără ca aceasta să se reflecte (rapid) offline. Apropo de mobilizarea socială în America, un motiv posibil este individualismul postcomunist din Balcani, dublat de o slabă educație civică acordată tinerilor. Cinstit vorbind (în opinia subsemnatei), în România postdecembristă, axată pe supraviețuire, utilitate și simț practic dus la extrem, idealismul patriotic, simțul civic, empatia față de aproapele s-au cam pierdut pe traseu. Orele de dirigenție și educație civică s-au transformat în orele de română și matematică pentru admiteri, dezgustul și frica de stat/sistem (înrădăcinate în mentalul colectiv) se văd în individualismul generalizat și apatia în ceea ce privește participarea în viața comunității, indiferent de dimensiunea ei (ieșirea la vot, participarea la proteste, comunicarea transparentă cu instituțiile și entitățile reprezentative). Aceasta ar fi o explicație plauzibilă (dar nu unică) pentru discrepanța între mobilizarea online și apatia offline a societății românești.
Facebook, stindardul național al bârfelor, manipulării și știrilor neverificate
I-am urmărit fascinată pe Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu (Dela0.ro) și pe Laura Ștefănuț (Casa Jurnalistului), pentru că percep ambele publicații ca fiind un pas pe lungul drum de a scoate presa românească din groapă și a o aduce în punctul în care își îndeplinește scopul de bază: informarea transparentă, bine documentată, fără nuanțe și parti-pris-uri. Două aspecte esențiale, menționate în discuție, trebuie analizate și, în timp, tratate cu grijă: în primul rând, lipsa de încredere în ceea ce înseamnă presa neconvențională, liberă (apropo de faptul că lumea se întreabă cine e în spatele publicației Casa Jurnalisului, cine e finanțatorul, care e clica generatoare de fonduri), în al doilea rând, numărul mare de site-uri axate pe contorsionarea informației și manipularea opiniei publice (a se vedea lista vehiculată pe Facebook, cu site-uri care populează online-ul cu povești și legende de-a dreptul absurde, menite să cultive abordări extremiste, naționalism fără fond, xenofobie, șovinism). Social media sunt strâns legate de aceste două aspecte, dat fiind caracterul incontrolabil al comunicării online. Share & like, acceptarea informațiilor ca fiind valide, fără o verificare în prealabil a sursei, popularitatea anumitor formatori de opinie (unii autoasumați, fără bază reală). Toate acestea transformă Facebook într-un junk yard, unde s-ar putea să găsești piese autentice, valoroase (care trec neobservate, uneori) și o groază de kitsch-uri ordinare, care trec drept piese de colecție.
Puterea informației: simț civic și comunicare transparentă
Elena Calistru (Funky Citizens) a zis-o mai bine decât aș fi putut eu să o fac: „nu ne putem baza pe democrația de tip like & share.Trebuie în schimb să fim responsabili în modul în care tratăm informațiile și schimbarea.” Protestele legate de Roșia Montană au demonstrat că se poate și la noi: informare, mobilizare și implicare (online și offline). Probleme mai sunt multe, dar nimic ce nu poate fi rezolvat prin educație, informare și atenție la surse!
Surse foto: Foto 1, Alexandra Maria Prelipceanu. Foto 2, aici.
