Scriem pe laptopuri, pe tablete, pe smartphone-uri. Nu lăsăm telefoanele din mână nici măcar când coborâm trepte și nici atunci când ne înghesuim unii în ceilalți în metrou. Nu mai primim apeluri telefonice de ziua de naștere, nici măcar mesaje de ”La mulți ani!”. Prietenii și rudele nu se agită să consume bateria și nici noi nu ne dăm în vânt după asta. Brusc, vorbitul la telefon a devenit ca butonul de urgență aflat pe unul dintre peretii interiori ai compartimentului unui metrou. Apeși doar când nu merge netul. Când sub numele celui căutat apare ”active 5 hours ago”. Abia atunci apeși cu neîncredere butonul cu receptor colorat în verde al telefonului. Și te miri că faci asta, la fel cum se miră și interlocutorul atunci când îți vede numele pe display, și nu pe chat, pâlpâind anemic într-un colț. Stăm cu nasul în orice dispozitiv care poate prinde semnal wireless și care îți permite să deschizi marea fereastră albastră cu alb. Ești la un pas de a păși dincolo, unde toate lucrurile se întâmplă în scris. Scrii adresa de e-mail și parola și apeși butonul mic și albastru care îți permite să te conectezi în lumea în care fiecare are ceva de spus și o face prin scris, pe propria lui limbă, conform normelor gramaticale dobândite (sau nu), a părerilor proprii și personale. Dacă îți place cumva ceea ce a scris X, dai like. Dacă nu, ignori. Unii zic că, dacă nu dai like, apelezi la o formă tacită de a aprecia, ca și cum ai spune: ”Nu te pot însoți acolo unde mergi, dar, dacă te încălzește cu ceva, te susțin în gând.”
Facebook. Aici se aleg președinți (conform sondajelor specializate, desigur), aici se scuipă gospodinele în ochi, aici sar fanii în apărarea scriitorului preferat, aici se adună haterii acestuia doritori de noroaie verbale; aici iau naștere legendele urbano-virtuale care nu au tupeu să iasă afară din ecranul albastru. Aici se creează și evenimente la care pot participa 73547219 de oameni, chiar dacă locația respectivă nu e Arena Națională, ci doar o garsonieră în Militari sau Constanța, la butoanele aragazului nefiind Armin Van Buuren, ci mama, care supraveghează sarmalele. Facebook e, de asemenea, un loc sinistru în care poți fi găsit de oricine îți cunoaște numele sau orașul în care locuiești. Te trezești peste noapte cu foști colegi de generală și de liceu că te asaltează cu friend request-uri. Te holbezi la profilele lor și vezi burți, chelii, cearcăne, riduri, zâmbete chinuite. În jurul lor planează câțiva copiii care râd de mama focului. Tot pe Facebook te găsesc să te cheme la aniversările de nu știu câți ani de la terminarea liceului sau facultății.
Partea bună a acestui portal atotcuprinzător în materie de orice e că sunt și oameni care scriu lucruri faine. Pertinente. Lucruri care vin din ei înșiși, dorind să fie share-uite cu ceilalți. Astfel de lucruri rămân, de obicei, în memoria colectivă facebookcistă, inspirând oamenii și provocând ”răzmerițe” intelectuale de bun-gust. Lumea bună de pe Facebook se adună doar în anumite locuri în care sunt primiți cu respect și fără să li se ia dreptul la replică.
Ceea ce am citit în cartea lui Lucian Mîndruță, intitulată Share! Cum am învățat din social media să-i iubesc din nou pe români, mi-a reînviat o idee depozitată în rafturile minții, fragmentată în idei mai mici. Platformele de socializare chiar reușesc să influențeze oamenii și să-i îndrepte într-o direcție anume. În cazul politic, nu de multe ori Facebook-ul a fost împărțit în ”good people vs. bad people”, fiecare alegându-și tabăra în funcție de opțiuni și definiții proprii a ceea ce înseamnă ”bine” sau ”rău”. Aici se dau lupte invizibile în care argumentele devin principalele cocktailuri Molotov. Aici se scrie mult și bine (te-ai întrebat vreodată dacă ai scris la romanul tău atât de mult așa cum scrii zilnic pe Facebook?); aici comentariile sunt modelate după chipul și asemănarea iq-ului fiecăruia.
Tindem să deschidem al treilea ochi pentru a înțelege cuvintele unui om care știe despre ce vorbește și tindem să dăm share. Cartea aceasta reprezintă o ”culegere” de statusuri care au devenit texte pentru că au fost apreciate și pentru că au creat empatii cu cititorii lor. E despre social media, despre oameni, despre liceeni cu sau fără Bac, despre o mică frescă a vremii lui nea Nicu, despre dragostea de neam și de țară, despre amintiri, despre vârstă, despre turismul excentric, despre internet și ceilalți monștrii sacri ai pierderii timpului. Despre aceia care au devenit tipologii facebookciste: ”artistul care a ratat decolarea”, ”ecologistul de la cratita”, ”karatistul cu gazele de sist”, ”ONG-istul imbatranit in bune” și ”revolutionarul de facebook”.
Toate aceste mișcări internautice au depășit de multă vreme definiția informației care ne era predată în școli. Internetul s-a transformat într-un parc de distracții pentru orice nivel de cultură și orice culoare politică, absolut oricine îl poate folosi ca să mai piardă încă o zi din viață. E musai să ai net acasă sau pe telefon, chiar dacă îl folosești doar pentru Facebook și nu pentru documentarea personală. Mi se pare un lucru extrem de trist.
Lucian Mîndruță n-a scris un ghid al utilizatorului de Facebook, dacă asta vă întrebați. E vorba de faptul că această platformă de social media poate fi folosită drept un excelent instrument de marketing, campanie electorală, publicitate și business. Depinde fiecare cum o vede și cum o poate pune în practică. Facebook nu înseamnă numai a avea 5000 de prieteni în listă, un puhoi de oameni cu care nu te-ai întâlnit niciodată, dar care îți dă like, pentru că și-a câștigat acest ”drept”. Dacă în proverbul lui Benjamin Franklin timpul însemna bani, în 2015, Facebook înseamnă bani.
Recomand cartea celor care au sau nu cont de Facebook, tuturor celor interesați de această latură pozitivă a social media și celor care abia deschid o pagină de carte sau de ziar. Garantez că nu va fi plictiseală, iar faptul că textele au fost preluate de pe Facebook, fără diacritice, mi se pare un plus de autenticitate. E ca și cum ai citi de pe un Facebook tipărit.
Puteți achiziționa cartea de aici.
Titlu: Share! Cum am învățat să-i iubesc din nou pe români
Autor: Lucian Mîndruță
Editura: Herg Benet
Colecția: Radical din 9
ISBN: 978-606-8530-71-0
Nr pagini: 320
Data apariției: decembrie 2014
Preț: 30 lei
–
