„Născut într-un ceas bun. Memorii (1935-1975)” de David Lodge

Născut într-un ceas bun. Memorii (1935-1975) este un adevărat regal autobiografic, căci surprinde toate ipostazele, umane sau profesionale, ale personalității celebrului romancier David Lodge.

Acesta își urmărește fără inhibiții și prejudecăți prima jumătate a vieții, copilăria petrecută sub permanenta amenințare a războiului, anii de școală și apoi de colegiu, la University College of London, și perioada serviciului militar urmată de relația de lungă durată și căsătoria cu frumoasa Mary Jacob.

Lodge vorbește cu cea mai mare sinceritate despre convingerile religioase care-l animă, despre interesul pentru scriitori precum James Joyce, Graham Greene sau Evelyn Waugh, care au trezit în el dorința de a scrie, dar și despre prieteniile cu scriitori importanți ai vremii, precum Malcolm Bradbury, Park Honan sau Leonard Michaels.

Volumul Născut într-un ceas bun. Memorii (1935-1975) a apărut în colecția „Biblioteca Polirom. Seria de autor David Lodge”, în traducerea lui Radu Pavel Gheo, și este disponibil şi în ediţie digitală.

Născut într-un ceas bun este cartea unei epoci cînd TBC-ul era în floare, lumea nu cunoştea pericolele fumatului şi homosexualitatea era încă ilegală, cînd costul apelurilor internaţionale şi al cărţilor era prohibitiv, iar căsătoriile scriitorilor din pătura de jos a clasei de mijloc se sărbătoreau cu cidru, cu mirele îmbrăcat într-un costum de la Burton, şi durau o viaţă întreagă.” (The Telegraph)

„Ceea ce îţi rămîne în minte din acest prim volum de memorii este autoportretul unui om extrem de bun şi nejustificat de modest; un distins cărturar şi unul dintre cei mai valoroşi romancieri contemporani.” (The Spectator)

„Lodge îşi descrie primii patruzeci de ani din viaţă, începînd cu naşterea sa la puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Mondial, cuprinzînd perioada studiilor gimnaziale şi universitare, serviciul în armată şi cariera universitară şi scriitoricească şi încheind cu publicarea încununată de succes a romanului pe care mulţi îl consideră capodopera sa, remarcabilul Schimb de dame.” (The Express)

Nascut_intr-un_ceas_bun_David_Lodge

David Lodge (n. 1935) a studiat limba şi literatura engleză la University College London, iar după absolvire a obţinut un master şi un doctorat în teoria literaturii. Între 1950 şi 1987 a predat la University of Birmingham, apoi s-a dedicat în întregime carierei literare. Reputat romancier, dramaturg şi scenarist, David Lodge se numără astăzi printre clasicii în viaţă ai literaturii britanice. La acest statut a contribuit în mare măsură succesul trilogiei campusului universitar, alcătuită din romanele Schimb de dame (1975, distins cu Hawthornden Prize; Polirom, 2001, 2003, 2015), Ce mică-i lumea! (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) şi Meserie! (1988; Polirom, 2002, 2003, 2012), ultimele două fiind nominalizate la Booker Prize. La Editura Polirom au mai apărut romanele Terapia (1995; Polirom, 2002, 2003, 2012), Gînduri ascunse (2001; Polirom, 2003, 2004, 2013), Muzeul Britanic s-a dărîmat! (1965; Polirom, 2003, 2013), Veşti din Paradis (1991; Polirom, 2003, 2013), Răcane, nu ţi-e bine! (1962; Polirom, 2004, 2013), Cît să-ntindem coarda? (1980; Polirom, 2004, 2011), Afară din adăpost (1970; Polirom, 2005, 2011), Autorul, la rampă! (2004; Polirom, 2006, 2011), Crudul adevăr (1999; Polirom, 2006), Mort de surd (2008; Polirom, 2009) şi Bărbatul făcut din bucăţi (2011; Polirom, 2011).

Colecția „Biblioteca Polirom” numără pînă în prezent peste 1.000 de titluri și este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

În pregătire:
Tracy Chevalier, La marginea livezii
Florian Illies, 1913. Vara secolului
E.M. Forster, Howards End
Saud al-Sanousi, Tulpina de bambus

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.