Lansarea romanului „Becks merge la școală” de Cristina Boncea

Cristina Boncea, Editura Herg Benet și Librăria Open Art (str. Pitar Moș, nr. 12) vă invită joi, 19 mai, de la ora 17:00, la lansarea romanului „Becks merge la școală”, al doilea volum din trilogia „”.

În cadrul evenimentului vor vorbi , directorul Editurii , și scriitoarea . Lansarea va cuprinde și o lectură din roman și va fi urmată de o sesiune de autografe.

Pentru a sta la curent cu evenimentul, vă invităm pe pagina sa de pe Facebook.

Despre „Becks merge la școală”

După ce au fost subiect de studiu pentru boala descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?

„După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă – găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.” –

„Ce îmi e clar este că primul volum a însemnat așezarea unui decor. S-a mai introdus o ușă, s-a mai vopsit o bucată de material, s-a mai nivelat niște teren. Becks merge la școală este micul cutremur. Destul de șocant și neașteptat în sine, dar care anunță tsunamiul (al treilea volum adică, evident) pe care puțini îl intuiesc acum.” – Anca Zaharia / Serial Readers

„Becks surprinde prin intensitatea dorinței sale de experimentare, de regăsire a identității sale sub absolut toate formele.” – Dragoș Filioreanu / Goodread.ro

Despre

Născută pe 1 ianuarie 1998, Cristina a scris primul ei roman intitulat „Octopussy” la vârsta de 16 ani. „Becks merge la școală” vine în continuarea acestuia în anul 2016. Autoarea locuiește în prezent în București iar activitățile sale zilnice constau în a scrie articole despre cărți pe site-ul personal cristinaboncea.com și a posta clipuri pe canalul ei de YouTube. Pe viitor, Cristina își dorește să publice cât mai multe cărți și să lucreze în domeniul literar. Visul ei e să devină traducător.

Despre primul volum al trilogiei, „Octopussy”

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

Interviul cu Cristina Boncea, aici.

afis lansare becks merge la scoala cristina boncea

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.