Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Repere culturale | Evenimente

Israel este țara invitată la BOOKFEST 2016

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România vă invită marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la CONFERINȚA DE PRESĂ care își propune să informeze media autohtone cu privire la programul şi oaspeţii ţării invitate de onoare a ediţiei din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest: Israel.

• ​Marţi, 15 martie, ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu / La eveniment vor lua parte atât oficialităţi din partea instituţiei organizatoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest – Asociaţia Editorilor din România, cât şi din partea ţării invitate

• „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Statului Israel în România)

• În încheierea conferinţei: bufet israelian, cu gustări, vin şi muzică

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România vă invită marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la CONFERINȚA DE PRESĂ care își propune să informeze media autohtone cu privire la programul şi oaspeţii ţării invitate de onoare a ediţiei din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest: Israel.

 israel_bookfest2016

La eveniment vor lua parte atât oficialităţi din partea instituţiei organizatoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest – Asociaţia Editorilor din Romania, cât şi din partea ţării invitate.

„Suntem extrem de fericiți că Statul Israel este invitatul de onoare al ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Considerat drept unul dintre cele mai  importante evenimente culturale din România, acesta constituie un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română. Iubitorii de carte vor putea explora universurile felurite imaginate de scriitorii israelieni și vor avea șansa de a se întâlni și a interacționa cu unii dintre aceștia. Vă așteptăm așadar la standul nostru inedit, al cărui concept ne îndeamnă să nu ne oprim niciodată din visare.” (Excelenţa Sa Doamna Tamar Samash, Ambasadoarea Statului Israel în România)

Participarea Israelului se va desfăşura sub motto-ul „Never Stop Dreaming” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii israeliene contemporane. Standul Israelului, realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel şi al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, va fi amplasat în Pavilionul C4. La stand, cei interesați vor putea găsi o bogată ofertă de cărți în limba ebraică, precum și ediții în limba română ale unor cărți israeliene cunoscute.

„Este o ocazie remarcabilă pentru publicul Bookfest, dar și pentru editorii români să sărbătorească în acest an literatura israeliană, o forță de necontestat în peisajul editorial contemporan. O mai bună cunoaștere a resorturilor interne ale acestei literaturi ne va putea ajuta și pe noi să devenim mai eficienți în promovarea propriilor noastre valori literare”, a declarat Grigore Arsene, Președintele Asociației Editorilor din România, instituţia care organizează Salonul Internațional de Carte Bookfest.

În încheierea conferinţei de pe data de 15 martie de la Humanitas de la Cişmigiu, participanţii vor lua parte la un bufet israelian, cu gustări, vin şi muzică.

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 1 şi 5 iunie, iar cele circa 200 de edituri prezente se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

Mai multe detalii despre Salonul de Carte Bookfest, ediția 2016: www.bookfest.ro.
Mai multe detalii despre proiectul „Israel – Never Stop Dreaming”, pe siteul Ambasadei Israelului în România şi pe pagina de Facebook.
Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum