Dramele și angoasele lumii în care trăim: Iustopia

Când am descoperit lui , am descoperit și loieri.ro, site-ul unor băieți deștepți, fini cunoscători într-ale sistemului și dedesubturilor justiției. Cine sunt ei e mai puțin relevant (pentru moment). Relevant e că prezența l’oierilor (ziceți-mi că v-ați prins, nu vreau să râd de una singură) e necesară din două motive: știu despre ce vorbesc și știu să scrie.

Revenind la volumul zilei, „ (Welcome to the Machine)” este povestea societății de avocatură „Ciobanii în Robă & Asociații”, coperta-iustopia-500x500într-un stat fictiv, Iustopia, care se conturează pe traseu ca fiind o distopie juridică, bazată pe „iustocrație”, un soi de univers paralel în care legiuitorii sunt primii care încalcă legea, fără șanse de a fi prinși și pedepsiți. E locul în care „în clădirea Curții Supreme de Justiție citesc pe fațadă a mia oară mottoul instituției, scris cu litere de aur: „Nimeni nu e mai presus de Lege” Și în cap îmi sună tot a mia oară completare pe care o știe toată lumea, dar rar o zice cineva cu voce tare: Legea stă la ultimul etaj” (p.186). Serviciile lui sunt solicitate într-un caz extrem de sensibil, în care Maria Harńica, angajată a președintelui Iustopiei, Lidia Staicu, este acuzată de șantaj și arestată. Instrumentarea cazului și procesul în sine dezvăluie mrejele unui sistem corupt în profunzime, unul în care dreptatea și adevărul sunt înlocuite de interese personale, iar viețile oamenilor sunt controlate de o mână de ființe dictatoriale, care întruchipează însuși sistemul. Mai departe, nu aș insista cu detalii, pentru că tare mi-e teamă că stric vreo câteva surprize narative.

De ce vi-l recomand: volumul dă pe afară de sarcasm, e ca o supapă, dacă simțiți nevoia uneia, dat fiind contextul politic și social în care ne aflăm. O distopie ca „Iustopia” cere sarcasm și impune o combinație bine dozată de subtilitate și umor grosier. E de notat structura romanului, în capitole care poartă denumiri ale pieselor de pe albumul Wish you were here al trupei Pink Floyd. De la Shine on you crazy diamond (1), până la Bonus track: Have you got it yet?, Iustopia își trece cititorul prin gama de stări prin care l-ar trece Procesul lui Kafka, cu o notă surprinzătoare la final, după ce autorul își induce grațios cititorul în eroare, creând iluzia unei favorabile soluționări de caz. Am încercat să nu dau spoiler și să jonglez și eu terminologic, că tot sunt încă sub impresia volumului: mi-a ieșit doar a doua parte. Sunt de urmărit cu atenție episoadele în care apare omul în flăcări și, mai ales, raportarea lui Robi și a colegului său la sistem, pe măsură ce interacționează cu instanțele lui: întâlnirile la DNA, vizitele la arest, înfățișările cu și fără public.

Mi-a plăcut modul în care au fost construite personajele, în general, și am savurat notele dezumanizante ale personajelor negative, în special. Am sesizat că personajele pur negative sunt în exclusivitate femei, nu pot să zic că mi-a căzut taman bine, dar am interpretat alegerea ca pe o trimitere la mitul femeii ca sursă primordială a răului. Universul fictiv, croit de autorul fictiv Robi Ciobanu, respiră amărăciunea pe care o simțim din ce în ce mai des și mai prelung, într-o societate căreia nu părem să îi dăm de cap. De aici și necesitatea unui astfel de volum pe care eu l-am perceput ca pe un manifest împotriva nedreptății, un text care a punctat cam tot ce doare mai tare, nu doar în societatea românească, ci și la nivel global: lipsa de transparență a justiției, manipularea și cenzura liberei exprimări (vezi episodul legat de închiderea site-ului loierilor), urmărirea intereselor proprii înaintea intereselor publice, încălcarea drepturilor elementare ale indivizilor. „Iustopia” e o poveste a luptei și frustrării, a zbaterii în încercarea de a rămâne drept, într-o lume strâmbă, a pașilor pe care individul îi parcurge, de la speranța lucrului bine făcut, la agonie și, apoi, la deziluzie.

— Nu accept asta, doamnă. Nu accept! mă aprind eu.

— Pentru că încă sunteți tânăr și credeți că puteți bate Sistemul. Nu puteți! E o mașinărie perfectă, bine pusă la punct, bine unsă, cu toți cei care trebuie în pozițiile strategice, la manete, la butoane și, cel mai important, cu Staicu la volan. Mașinăria asta nu se strică niciodată. Bine ați venit în Iustopia! Nu există cale de întoarcere.

Welcome to the Machine. Femeia asta a înțeles perfect Sistemul. Asta nu înseamnă că și știe ce înseamnă să faci avocatură în Țara Mașinăriei, îmi zic și zâmbesc.

Dacă e să cârtesc ceva în privința Iustopiei, construcția narațiunii mi s-a părut un pic confuză în câteva puncte. Intenția de a intensifica/perpetua suspansul a generat fire narative neclare: mi-a luat, de exemplu, ceva până m-am lămurit în privința capetelor de acuzare împotriva doamnei Harńica (doamne, ce mă mai distrează numele ăsta). Nu am înțeles, în fond, care era de fapt strategia șefului de arest, Syd: să obțină declarația Adinei Diica, în faza de apel? Sau acesta a fost pur noroc, iar strategia via Syd eșuase?

„Iustopia” e un volum pe care vi-l recomand. Se citește rapid, frustrat, cu ciudă, râzând, înjurând pe alocuri, identificând atâtea scenarii din lumea reală replicate în statul fictiv al compromisurilor și justiției strâmbe.

Alde Banciu

Sursa foto, aici.

Titlu: Iustopia (Welcome to the machine)

Autor: Robi Ciobanu

Anul apariției: 2016

Editura: Integral

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 165