Despre „prințipuri” pe Facebook și neprezentare în viața reală

Editorialul de astăzi e în plan de ceva vreme. Cam de când a izbucnit scandalul legat de episodul între jucătoarele de tenis Irina Begu și Carolina Garcia. Am rumegat problema, am urmărit reacții diverse pe , legate de evenimente care ne priveau mai mult sau mai puțin. Patriotismul virtual, nedublat de o atitudine corectă offline, nu încetează să mă fascineze.

robbie meme

A fost scandalul Begu-Garcia. Încă nu venise un verdict din partea WTA, sursele informației nu fuseseră confirmate, iar românașii mei erau călare pe pagina de a jucătoarei franceze. Și dă-i înainte cu comentariile, insulte grosolane sau patetisme de peluză, ceva ce îmi zbârlea pielea pe mâini. A urmat la ceva vreme episodul versus România: într-o reclamă la cafea elvețiană, paria trei doze de cafea pe Franța (țara gazdă, da?), în meciul de deschidere împotriva României. Cam atât. Fără comentarii neobișnuite, o mutare publicitară destul de ușor de înțeles, o reclamă ușurică, fără cine știe ce mize geopolitice, care să scoată din minți românașii înfierbântați. Aș fi zis că trece neobservat, dar, surpriză, românașii au ieșit la înaintare (ar avea Anghel Iordănescu ceva de învățat din strategiile de atac pe Facebook ale românilor): supărare mare că, în concertul din România, Robbie lansase rugămintea de a fi adoptat de România, apoi și-a întors spatele către națiunea pe care o iubea atât de mult (?!?) Atâta suferință plină de patriotism (Robbie, dacă tu nu ne vrei, nici românii nu te mai vor!) nu am văzut nici la proteste, nici când românii aveau de făcut alegeri care le afectau viețile, când era nevoie să se mobilizeze de-adevăratelea. Cinstit vorbind, în timp ce se supărau ai noștri atât de tare pe Robbie că nu ține cu , nici românii nu prea țineau cu echipa lor: social media gemeau deja de glumițe despre cât de repede se întoarce naționala acasă. Vi-o amintiți pe asta, nu? Noi putem să-i facem proști că-s ai noștri, carevasăzică.

nationala

Mă gândeam că, până la urmă, regulile de comportament pe Facebook poate n-or fi clare și mai există și ieșiri în decor printre consumatorii de informație, dar ieșiri în decor (unele grave) există și printre formatorii de opinie. Că e vorba doar de o personalitate virtuală asumată (parafrazând, Facebook e o scenă, iar noi suntem actori), sau de Facebook pe post de canal de defulare, nu prea mai reușesc să diferențiez între formatori și consumatori de opinie, când e vorba de comentarii agresive, ofensatoare, atacuri fără sens, înjurături mai mult sau mai puțin poetice. Argumentul „e Facebook-ul meu și fac ce vreau cu el” stă în picioare doar dacă utilizatorii înțeleg principiile de confidențialitate a postării. Dacă ești homofob și comentezi că Mimi e o lesbiană proastă, într-o postare privată – doar pentru prietenii tăi – atunci, da, poți să te bați cu pumnii în piept că ești în spațiu privat, iar eu am pătruns în el ca prin minune. Dacă, pe de altă parte, te duci pe pagina Carolinei Garcia și scrii cu litere mari „ȚIGANCĂ E VARĂ-TA DIN LYON”, poate ar fi o idee inspirată să te gândești nițel și să te întrebi dacă asta e cea mai inspirată abordare și dacă se asortează cu „Noi, românii, suntem fantastici! Europa nu ne înțelege, mama lor de rasiști, de xenofobi înapoiați!”

print screen FB

Prezența la , pe Facebook

Ei bine, eram deja resemnată și mă hotărâsem să am nițică răbdare – or învăța și oamenii curtoazia și decența pe social media – când au venit alegerile pentru primării. Și să te ții, neicușorule, ce mobilizare de forțe pe Facebook! Îmi ziceam bucuroasă: taci că s-au aprins și se informează și se duc la vot! Facebook e și instrument util, nu doar perete la baza căruia se pișă flăcăii mei și pe care scrie toată lumea „Duie Minamo!” Apoi, fâs! Fâs major! Bucureștiul, această insulă de băieți deștepți, plini de inițiativă civică pe Facebook, attending nu un eveniment organizat pe Facebook, ci vreo 5-6 într-o săptămână, au avut cea mai scăzută prezență la vot. Veneam spre București cu niște prieteni, ascultam la radio în mașină cum unii, pe plajă în Vamă, i-au spus reporterului cu degajare că ar fi votat, dar a fost prima duminică cu vreme bună! Îs vechi toate, o să ziceți, dar capac peste toate episoadele astea a pus protestul de săptămâna trecută (unul dintre cele trei). Că s-a ajuns la situația în care băieții veseli dau rapid ordonanțe de urgență înainte de vacanță, să asigure zile blânde pentru ei și rudele lor, e tot vina noastră. Își permit să facă asta pentru că au văzut de câtă apatie civică suntem în stare. Dar când ne-am dat de ceasul morții (vedeți cifrele din foto) să ieșim în stradă (nu unul, ci trei evenimente organizate pe Facebook, share & like, că e confortabil, comentarii de pe margine, nu am văzut de multă vreme ATÂȚIA experți în politică și economie), iar adunarea efectivă a fost așa, ca un picnic pe căldură, cu câteva sute de rătăciți care au făcut vânzare bună chioșcului din fața Facultății de litere, mi-am dat seama că, dacă speranța moare ultima, a mea e la parastasul de 20 de zile. Apatia din viața reală versus spiritul civic intens, patriotismul sau tradiționalismul plin de ură de pe Facebook, plus lipsa de informare (vezi scandalul cu „Coaliția pentru familie” și ploaia de comentarii homofobe „creștinești”) mă determină să mă întreb dacă nu cumva ni s-au pus în mână instrumente de comunicare pe care încă nu știm să le folosim. Dacă nu cumva e cam devreme și suntem oleacă imaturi, teribiliști și needucați. Mă includ în poveste, pentru că uneori sunt impetuoasă și mă aprind și îmi vine să comentez cu răutate. Dar da, dragilor, dezbaterea e una. Opinia e una. Civismul virtual, moralitatea de Facebook, însoțită de ploaia de insulte, pentru că a vecinului e mai mică (capra, vreau să zic) și să tre’ să știe toată lumea, toate astea sunt cu totul altă poveste de care ar fi cazul să ne dezvățăm.

13466390_10101369197516235_875390745754592370_n

P.s. azi, 26 iunie, când scriu editorialul, dau peste o selecție de tweet-uri care îmi cam dărâmă încrederea în umanitate: post #, cetățeni englezi cu origini diverse (români, polonezi, pakistanezi) sunt „invitați” în varii forme să plece din țară. „make Britain white again!” mi-a dat fiori pe șira spinării. Parcă se repetă un pic istoria, nu?

internet-reality

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 164