Cafeneaua cu povești: Vasile Igna – „Ora închiderii”

978164Numele lui îmi era cvasi-necunoscut atunci când am descoperit cel mai nou roman al său, Ora închiderii, Cartea Românească, 2016. Știam că este poet, dar că a scris și câteva cărți de proză, apoi am aflat că mulți ani a lucrat la editura Dacia, unde a și fost o vreme îndelungată director, ca mai apoi, timp de un deceniu și ceva să lucreze în diplomație. O carieră frumoasă a unui om caracterizat prin discretie și absorbit de munca sa. El recunoaște, însă, în câteva interviuri, că notorietatea literară i-a fost umbrită de funcțiile pe care le-a avut, însă scrisul a fost o constantă, iar la o trecere prin bibliografia sa observăm că autorul a publicat la intervale regulate, atât proză, cât și poezie. Recunosc, este prima carte pe care i-o citesc și mă întreb de ce am ajuns așa de târziu la el. Unul din răspunsuri este tocmai discreția autorului, un altul este lipsa unei promovări mai asidue. Totuși, eu am ajuns la cartea lui și am avut parte de o surpriză mai mult decât plăcută.

este o operă de maturitate, un roman de idei, cu accente filosofice, care își extrage seva nu doar din literatură, ci și din religie, fizică, logică. Dialogurile primează, iar acțiunea este mai degrabă statică, în sensul că personajele nu trec prin multe întâmplări, ci povestesc întâmplări. Primele câteva zeci de pagini m-au nedumerit puțin și mă temeam să nu fie unul din acele romane în care nu se întâmplă mai nimic. Nu mă deranjează, dacă vreau acțiune și mult epic iau din bibliotecă un thriller sau un roman cu „poveste”, însă mă aștept totuși ca într-un roman de 300 de pagini „să se întâmple ceva”. Grijile s-au dovedit a fi nefondate, fiindcă după o introducere în care sunt prezentate personajele și locurile, încep poveștile și sunt din ce în ce mai antrenante pe măsură ce cartea evoluează și treci de la partea I la a doua și apoi, la a treia, unde încep să curgă surprizele, cartea ia o turnură fantastică, sau cel puțin magică, à la Ernesto Sabato sau Marquez. Numele lui Sabato apare încă din prima parte, când unul din personaje îl pomenește și citează din Abbadon Exterminatorul, însă nu sunt prea multe detalii care să ne facă pe noi, cititorii, să bănuim ce are să se întâmple mai apoi. Să nu vă așteptați la mari răsturnări de situație fiindcă narațiunea își schimbă progresiv și subtil forma și cursul, nici nu realizezi când poveștile încep să se lege și să ducă la deznodăminte neașteptate.

Premisa cărții este atrăgătoare și simplă, dar cu o doză mare de insolit: o nouă cafenea, Consul, se deschide undeva în București. Patronul hotărăște ca primul client care intră și se așază la o masă va primi dreptul exclusiv de a deține acea masă atâta timp cât va exista cafeneaua. Masa va fi mereu liberă și doar proprietarul ei va decide dacă va lăsa pe cineva să se așeze alături de el. Întâmplarea face ca cel ce va fi „stăpânul mesei” să fie Andrei, un bărbat care la prima vedere pare acru și singuratic. Zilele trec și la masa lui încep să se așeze, rând pe rând, alți patru bărbați necunoscuți, fiecare într-o altă zi și fiecare într-un alt mod. Toți încep prin a-l deranja pe Andrei, dar ajung să formeze în scurt timp un grup omogen. Marcu, Matei, Luca, Ioan, cei patru, sunt mai apoi acompaniați pentru scurt timp de Aurelian, fiul lui Andrei și mi apoi de un alt personaj, Augustin.

Dacă numele vă par de undeva cunoscute, să știți că așa și e: sunt numele celor patru evangheliști, numele a doi Sfinți și al unui împărat. Nu sunt întâmplătoare, fiindcă odată strânși la masa lui Andrei, cu toții încep să spună povești și nu e vorba de banalități, ci de întâmplări misterioase, aproape incredibile, care li s-au întâmplat lor sau cunoscuților lor. Fie că este vorba de femei și bărbați care dispar fără urmă, spre a apărea după ani mulți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sau nu mai apar deloc, fie că e vorba de povești de dragoste umitoare sau de povești ciudate și alambicate din anii comunismului – nu poveștile tipice cu securiști, ci unele cu iz de fantastic – toate întâmplările întregesc o perioadă din trecutul personajelor și din trecutul nostru, al tuturor. Multe din ele au un filon religios sau cel puțin mistic, de unde și apropierea de Evanghelii, fără ca să cadă în blasfemie. De exemplu, la un moment dar ei se hotărăsc, în timpul Postului, să ia o cină, care bineînțeles, trimite la Cina cea de Taină, fără să aibă nimic din solemnitatea și religiozitatea acesteia. Este o simplă aluzie carereîntregește filonul metafizic al cărții:

Sosiseră la cafenea aproape toți în același timp. Se pare că nu fiecare venea de la serviciu, se vedea din felul în care erau îmbrăcați. Andrei, Marcu și Ioan purtau costume și cravată, Augustin, Luca și Matei pulovere clasice, cu fermoar sau cu decolteu en coeur. Nu se pregătiseră pentru o sărbătoare, ci pentru o întâlnire banală, una care adăugase obișnuitelor ingrediente o sticlă de vin roşu și niște platouri cu  focaccia. De altfel, nici nu aveau ceva special de sărbătorit: o sărbătoare presupune un adevăr revelat, o anume solemnitate, încheierea unui ciclu sau redeschiderea altuia. Cuvintele nu pot fi sărbătorite, chiar dacă, cel mai adesea, adevărul se judecă prin cuvinte. Iar ei erau divizați și asupra cuvintelor și asupra adevărului. De aceea, cina pe care o proiectaseră nu avea șanse să devină altceva decât ceea ce fuseseră celelalte întâlniri. Iar simplul fapt că se nimeriseră să fie de fată cu toții și de la început, nu garanta nimic. Deveniseră mai prevăzători, mai neîncrezători în puterile lor? Dacă da, atunci circumspecția lor semăna cu cea a pisicii, care-și cercetează hrana înainte de a mânca. Nu aveau nimic din inconștiența instinctuală a câinelui care se aruncă asupra hranei și abia după aceea constată dacă îi face sau nu bine.

Proza lui Vasile Igna este limpede, sofisticată și, după un număr de pagini, acaparantă. Așteptam cu nerăbdare ca grupul de prieteni să se reuneascăVaile Igna pentru o nouă serie de discuții în contradictoriu pe diverse teme, multe de actualitate imediată, sau pentru o nouă rundă de povești, amintiri și supoziții, fiindcă în după ce unul din ei spune o poveste care inițial nu are un deznodământ, ceilalți încep să facă supoziții, ori pe cont propriu, ori prin discuții susținute. Pe măsură ce se spun povești, cititorul află mai multe și despre povestitori și la un moment dat ajungi să îi cunoști și să îi îndrăgești și îți vine greu să accepți că romanul va ajunge la final și va trebui să ieși, odată cu personajele, din cafeneaua cu povești. Dacă la început eram neîncrezător în forța romanului, la final am avut convingerea fermă că am citit un roman puternic, impecabil stilistic și pasionant.

Titlu: Ora închiderii (anabasis)
Autor: Vasile Igna
Editura: Cartea Românească
An apariție: 2016
Număr pagini: 320
Preț: 32.95 lei

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

V. Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB.
Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth).
Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 230