După cum am promis, continui mica serie de articole dedicate literaturii pentru copii scrisă de autori români. Astăzi, o carte pentru copii ceva mai mari, pasionați de mistere detectivististice. Cartea Anei Rotea, Dosarul Popcorn. Primul caz al Detectivilor Aerieni, apărută anul acesta la editura Arthur, are în centru o echipă de detectivi „de bloc”, cu vârste între 4 și 11 ani, care, în acest prim volum, rezolvă cazul dispariției porcușorului de guineea, Popcorn, o rozătoare care a apărut într-o reclamă, este faimoasă, dar nu prea este agreată de nimeni. Două echipe de copii, cei de la bloc și cei veniți în vizită la rude pe timpul verii, sunt la început rivale, dar curând își unesc forțele pentru că altfel nu reușesc să dea de capăt misterului.
Fiecare echipă are în componență și un patruped, primii pe cățelul beagle pe nume Șerloc (ghiciți de la ce vine) și a doua, pe pisica cu ochi verzi, Fifi. Detectivii Aerieni își aleg pseudonime inspirate de nume celebre de detectivi, precum Marlowe sau Jessica Fletcher, doar că le pocesc în toate chipurile și efectul este comic. Ceilalți își zic Foflifavieni, de la inițialele numelor și nu prea îți dai seama care cine este, cel puțin nu la început. Cele două echipe nu doar că se iau foarte în serios, dar chiar planifică fiecare detaliu, merg în recunoaștere, strâng probe, iau interviuri, compară diverse piste, exact ca niște detectivi adevărați. Evident, totul este redus la un anumit nivel, însă autoarea surprinde foarte bine o întreagă lume, a copiilor care ies din sfera banalității și vor să facă altceva decât ceilalți. Totuși, diferența masivă dintre cartea Anei Rotea și altele de acest gen este că dacă alți autori le atribuie personajelor copii o serie de însușiri ieșite din comun, copiii detectivi din Dosarul Popcorn sunt cât se poate de normali, poate doar puțini precoce pentru vârsta lor.
Pe de altă parte, pot fi considerați ciudați fiindcă în loc să se joace pe calculator și pe telefoane ei preferă să își piardă vremea prin parc, prin oraș sau la piață, însoțiți de căței și pisici. În plus, în acest roman apare un element pe care nu l-am mai regăsit de foarte multă vreme într-o carte: țeava cu cornete de hârtie, cu care cei din echipa Foflifavienilor trag în ceilalți și le trimit mesaje. Este de apreciat că autoarea introduce și astfel de elemente, fiindcă atâta tehnologie are nevoie și de un contra balans și copiii au nevoie să învețe și lucruri care țin de jocuri de interacțiune umană reală, nu doar virtuală. Toate aventurile prin care trec copiii îi aduc laolaltă, le cimentează prietenia, le pun în evidență calitățile, dar și defectele, pe care le și corectează, așadar există, bine camuflată, și partea moralizatoare, care în cazul literaturii pentru copii cred că este esențială.
Ana Rotea se folosește și de ghicitori, de poezii, de jocuri de cuvinte pentru a construi atmosfera. Nu e nimic nou sub soare, e o rețetă bine împământenită încă din timpul poveștilor populare, însă contează ingeniozitatea acestora și modul în care sunt folosite. Uneori îngreunează textul sau, dacă sunt slabe, îl distrug de-a dreptul, însă nu este nici pe departe cazul acestei cărți. Înspre finalul romanului există o poezioară-zeflemea scrisă de un bătrân profesor de română și adresată uneia din elevele sale, Penelope, fiica Getei, cea care l-a pierdut pe Popcorn. În ea, profesorul descrie lucrurile imposibile pe care trebuie să le facă aceasta pentru a scăpa de corigență. Copiii își unesc forțele și încearcă să facă poezia să se împlinească, pentru că au nevoie de ajutorul adolescentei. Paginile acestea sunt printre cele mai reușite și mai amuzante din întreg romanul. Autoarea putea foarte ușor să cadă în penibil, dar reușește în schimb să creeze câteva scene pe care cu siguranță micii cititori le vor găsi foarte hazlii.
Dosarul Popcorn este un roman pe care îl recomand, ca de fiecare dată când e vorba de o carte bună, copiilor între 0 și 100 de ani. Cartea este câștigătoare a secțiunii 8-14 ani din cadrul Trofeului Arthur, ediția 2015. Următorul caz al Detectivilor Aerieni se va numi: „Ia, gata cu Jingle Bells!”.
Titlu: Dosarul Popcorn. Primul caz al Detectivilor Aerieni
Autor: Ana Rotea
Editura: Arthur
An apariție: 2016
Număr pagini: 224