Amintiri despre femeia muncitoare

De o prefaţă tehnică (ador prefeţele tehnicităţile în comentarea poeziei!) se bucură Nervi (Libris Editorial), volumul lui Laurenţiu-Ciprian Tudor. afiliază această la , şi mixarea tradiţionalului cu modernul. Ar rezulta o „-antipoezie” cu limbaj simplu.

Poetul este sociolog şi animator al sincretismului , aşa cum este cel practicat de Grupul de litere-sunete-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi” din Braşov.

tudor l c nerviNervi nu debutează sub semnul nevrozelor freudiene şi doar frizează, cum remarcă şi prefaţatoarea, depresia simbolistă. Mai curând o nostalgie romanţioasă de târg provincial, în linia lui Demostene Botez, formează uvertura cărţii: „să plec din oraşul acesta/ unde fiecare pas e-o amintire/ să plec din oraşul acesta/ unde pe fiecare stradă am trecut cu mai multe iubite/ (fiecare oraş cu iubita lui, îmi spun)” (Oraşul acesta).

În acest registru muzical-trubaduresc se continuă până aproape de jumătatea volumului: „o, vântule/ mătură frunzele din oraşul acesta/ pletele mele par alge/ tu ai glasul/ şi cânţi melodia fluxului”.

Dar uite cum se îmbărbătează şi face loc imaginilor insolite, impertinente chiar, înrudite cu cele ale postmodernilor munteni: „duminică fără seară/ soarele toarce felin/ şi io mă fac puţ adâncat”. Hârzobul coboară în cotidian şi umanizează efluviile sentimentalo-melodice de mai înainte: „uit că de fapt/ eşti nevasta mea/ femeia cu care-mi duc/ toate mizeriile”.

Dincolo de intimisme şi poze fatidice, de mariachi („sunt doar o fantomă priponită/ de cuţitul din inimă”), L.-C. Tudor este un poet cu multe alte opţiuni în dotare. De exemplu, este capabil să compună despre actul poetizării fără să adoarmă cititorii: „am scos o carte nouă/ cum scoţi un pumnal în faţa lumii/ am făcut sepukku” – Onoarea poetului). La fel de bine poate evolua spectuaculos în intervalul orar dintre Mihail Gălăţanu şi Răzvan Pricop, hiperbolizând à rebours: „Odă femeii muncitoare/ care a constrit socialismul/ zână a strungurilor/ mamă victimă şi mamă vampir/ saltea de mitocan” (Odă femeii muncitoare). În plus, scriitorul acesta cu profil eterogen poate concentra efectul liric până la imagini capabile să genereze trans-semnificaţii: „orice sân cu lapte/ e o catedrală,/ sânul simplu/ e alcool!” ( vizuală).

Într-un dialog cu sonetistul Adrian Munteanu, amplasat la sfârşitul volumului, poetul opinează că poezia este pentru el un fel de aspirator omnivor şi democrat. Direcţia este însă ascensională, căci tendinţa principală ar fi edenismul, oarecum în linia lui Nechifor Crainic din Nostalgia paradisului. Obsesia lui pentru păsări ca mesageri polisemantici, dar şi dvini, reflectă această preocupare de regăsire a arealului adamic. Lumina este o altă şansă (îndatorire?) a veneraţiei: „Somnul în lumină/ E mai vinovat decât bezna” (Distih).

Fascinat de sociologie şi de programare neuro-lingvistică, poetul nu neglijează nici pelerinajele care revigorează tradiţia, memoria şi sufletul: „Revin la Kaliacra/ unde-s biserici de aer/ şi rugăciunea mi-e repede luată de vânt” (În Cadrilater I).

L.-C. Tudor este mai mult decât pare la o vedere superficială şi ospătat din belşug cu lecturi contemporane în domeniu are şanse reale de a produce o importantă surpriză. Unii poeţi descresc după debut, alţii cresc. Avem un crocodil aici – niciodată într-o altitudine stagnată. Nimeni nu poate şti încotro se va îndrepta poetica lui, dat fiind că există un mănunchi de deschideri şi interese. Decisive vor fi deci tehnica şi intelgenţa exploatării materialului artistic.

lct

Titlu: Nervi
An aparitie: 2014
Autor: Laurentiu-Ciprian Tudor

Categoria: Poezie
Editura: LIBRIS

Format: 15×21
Nr. pagini: 78

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Felix Nicolau

Felix Nicolau
Prozator, critic literar, poet, eseist. Universitar. Scrie și citește. Scrie despre ce citește. Produce, moderează și prezintă evenimente culturale. Scrie rar pe SB.