Aerul pe care îl respiri

s-a născut în orăşelul Mataró, lângă Barcelona, în 1970. Şi-a dorit dintotdeauna să devină scriitoare şi a început să scrie la vârsta de 8 ani. La 14 ani a câştigat primul său premiu literar, iar la 25 de ani a publicat primul volum de proză scurtă. De atunci, a mai scris şase romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezie şi foarte multă literatură pentru copii şi adelescenţi şi a fost tradusă în peste 20 de limbi.

Romanul la care vă invit să poftiţi astăzi, Aerul pe care îl respiri, este delicat ca o bijuterie. Este o carte despre cărţi şi despre pasiunile pe care le pot stârni ele. Desigur, nu nişte cărţi oarecare, ci unele rare şi cu o trăsătură aparte: erotismul.

Dar anticipez. Mai întâi vă voi spune că  Humanitas Fiction a publicat în 2013 romanul Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas), iniţial publicat în catalană în 2011, iar Aerul pe care îl respiri (El aire que respiras) a fost publicat la aceeaşi editură, în colecţia Raftul Denisei, în 2014. Editura pregăteşte şi al treilea şi cel mai recent roman al lui Care Santos, Desig de xocolata, care a fost publicat în Spania în 2014 şi care a câştigat deja Premiul Literar Ramon Llull. Aceste trei cărţi alcătuiesc o serie dedicată Barcelonei de către autoare, ca un tribut literar adus oraşului care a educat-o, a adăpostit-o şi a recompensat-o cu admiraţie şi apreciere. Mai multe despre seria aceasta şi legătura lui Care Santos cu Barcelona puteţi vedea şi într-un dialog al autoarei cu Mircea Cărtărescu, găzduit de Institutul Cervantes din Bucureşti.

Din acest punct de vedere, dar şi din pricina cărţilor care sunt personaje principale în romanele lor, nu mă pot opri să nu îi compar pe Care Santos şi Carlos Ruiz Zafon, care a scris cu aceeaşi pasiune şi despre Barcelona şi despre cărţi. Dacă Cimitirul Cărţilor Uitate al lui Carlos Ruiz Zafon ne-a fascinat şi ne-a prilejuit o pictură cu litere a unei imagini aproape gotice a Barcelonei de odinioară, Care Santos, foloseşte pretextul unui cufăr cu cărţi rare pentru a reconstrui cronologic imaginea Barcelonei în transformare de-a lungul a aproape două secole.

Moartea lui Antoni Rogés, un anticar din Barcelona zilelor noastre, strânge în micul său anticariat trei persoane interesate de comorile adunate de el de-a lungul anilor: fiica colecţionarului, Virginia – o avocată care pare mai degrabă dornică să lichideze anticariatul şi să scape de o grija, decât să continue tradiţia familiei, o scriitoare – apropiată a familiei şi fostă colegă de facultate cu Virginia, care serveşte şi ca voce narativă a părţilor din poveste care se petrec în Barcelona modernă şi pe Braulio Daza – un vânător de chilipiruri şi chiar un concurent al lui Antoni Rogés, doar că unul lipsit de scrupule, care joacă murdar şi nu aderă la valorile breslei. Tatăl Virginiei strângea şi studia de câţiva ani o serie de documente, scrisori şi cataloage care menţionau o colecţie unică de cărţi rare care aparţinuseră cu 200 de ani în urmă lui Victor Philibert Guillot – exilat francez, erudit, liberal, excentric şi colecţionar de cărţi erotice.

Documentele adunate de Antoni Rogés şi urmărirea firului cronologic al evenimentelor care reies din ele sunt pretextul poveştii spuse de Care Santos în Aerul pe care îl respiri. O poveste despre cărţi interzise şi oamenii care au poftit la ele şi pentru care niciun sacrificiu, nicio nedreptate şi niciun efort nu a fost prea mare pentru a le obţine. Printre ei au fost generali francezi care au intrat în Barcelona cu trupele napoleoniene, politicieni, clerici, colecţionari, negustori şi mulţi invidizi puternici şi fără scrupule.

Acţiunea romanului pendulează între Barcelona secolului XIX şi Barcelona secolului XXI, dezvăluind miezul acţunii ca un trandafir care îşi desface petalele pe măsură ce soarele urcă pe cer. Nu îmi stă în caracter să fiu atât de metaforică, însă nu ştiu cum altfel să descriu delicateţea şi fineţea cu care Care Santos ne atrage în acţiune, cu care ne dezvăluie filă cu filă istoria unui oraş, strâns împletită cu destinul cărţilor pe care le urmărim cu sufletul la gură prin secole de transformări. Invazia trupelor lui Napoleon lasă urme adânci în inima şi infrastructura Barcelonei.

Sub ochii noştri, Care Santos desfăşoară un întreg compendiu romanţat de arhitectură şi inginerie a oraşului, pe care îl vedem transformându-se dintr-o cetate medievală într-un oraş modern, dezbrăcându-se totodată de ziduri şi prejudecăţi. Urmărim Rambla, artera pulsândă a Barcelonei până în zilele noastre, cum se transformă dintr-o uliţă înnoroiată într-o arteră urbană. Cunoaştem oamenii Barcelonei şi poveştile care îi animează, precum şi cum fiecare dintre ei este atins într-un fel sau altul de contactul pe care îl au cu cărţile interzise. Unii dintre ei nici nu ştiu să citească, dar destinele lor sunt totuşi afectate de întâlnirea cu cărţile sau cu oamenii care le urmăresc.

Carlota Guillot este fiica colecţionarului francez, primul care a reuşit să adune colecţia de cărţi erotice sub acelaşi acoperiş. Este trădată de soţul ei, unul dintre cei care urmăresc să pună mâna pe colecţia preţioasă, şi condamnată la o viaţă întreagă trăită între zidurile unei mânăstiri. Până la sfârşitul romanului, roata se întoarce în favoarea ei, însă vă las pe voi să descoperiţi în ce fel. Néstor Pérez de Léon este un parvenit, şeful poliţiei din Barcelona, om fără scrupule şi, după toate aparenţele, fără suflet. El este soţul Carlotei, şi cel care a acuzat-o pe nedrept de adulter, pentru a o putea închide în mânăstire şi a o înlătura din calea lui. Se închipuie colecţionar de cărţi rare, le strânge în biroul său pentru a-şi impresiona colaboratorii, însă nu le deschide niciodată şi nu poate deosebi un fals de un original. Angel Brancaleone este fiul unui soldat ajuns în Barcelona cu trupele napoleoniene. El devine negustor de cărţi printr-o turnură a destinului, iar soarta lui este strâns legată de cea a Carlotei şi a fiului ei. Pérez de Léon îşi închipuie că le controlează destinele celor doi, însă pierde din vedere că atât oamenii, cât şi cărţile, tind să  îşi urmeze destinele proprii.

Nu vă dezvălui mai multe, pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi această carte ca pe o bijuterie de familie în podul bunicii. Dar trebuie să vă spun că personajele sunt foarte bine definite, în special cele feminine, care fac o impresie puternică asupra cititorului şi îi creionează clar tabloul vremurilor descrise. Întreaga carte, deşi poate fi încadrata la categoria cărţilor istorice, este o simfonie armonioasă de istorie romanţată, de sociologie şi antropologie împachetate în imagini uimitoare ale vremurilor descrise, un roman de dragoste şi o critică a sistemului corupt care a pus mereu puterea în mâinile unor indivizi fără scrupule.

Nu trebuie să rataţi această carte cu parfum de anticariat şi Rambla! Aşa cum a scris şi Care Santos în dedicaţia de pe prima pagină, aceasta este o carte pentru cei ce iubesc cărţile.

Iar dacă sunteţi încă nehotărâţi, vă voi spune că cele 13 cărţi interzise pe care le veţi urmări, ca şi mine, ţinându-vă respiraţia, de-a lungul paginilor Aerului pe care îl respiri, sunt reale. La finalul cărţii veţi descoperi o listă completă a celor treisprezece, precum şi scurte descrieri ale lor. Vă dau mai jos un exemplu:

The Whore’s Rhetorik / Retorica târfelor, traducere engleză după La rettorica delle putane de Ferrante Pallavincio. […] Cartea, de un erotism cât se poate de explicit, vorbeşte despre instrucţia fiicei unui veneţian modest pentru a deveni prostituată în cincisprezece lecţii. În acest scop, fata face trei legăminte: de desfrâu, de avariţie şi de prefăcătorie, după care începe să îşi pună în practică cunoştinţele dobândite, pe care le relatează cu lux de amănunte. Cartea a fost scrisă în 1642 şi a apărut prima dată la Londra în 1684, având un succes enorm. (pag. 446-447)

care santos

 

Titlu: Aerul pe care îl respiri
Autor: Care Santos
Editura: Humanitas / Raftul Denisei
Traducere: Cornelia Rădulescu
ISBN: 78-973-689-776-4
An apariţie: 2014
Număr de pagini: 456
Preţ estimativ: 45 lei


Sursa foto aici.


Poate vă interesează și interviul pe care i l-a luat colega Andreea Banciu autoarei, acum 4 luni, la o ciocolată caldă 🙂

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.