Citind „Vandalii” de Alexandru Ioan Despina, am avut marea surpriză să descopăr un autor priceput, cu un fler natural pentru creionarea unor situaţii aflate la limita atât de subţire dintre absurd şi real, precum şi un autor care ştie să extragă şi ultima picătură de sevă din personajele sale, reuşind astfel să valorifice la maximum propria-i creaţie. Fiind o incursiune în lumea ţiganilor de la oraş, „Vandalii” a reuşit să evite cu măiestrie toate clişeele legate de acest subiect, prezentând în schimb un microunivers autentic, savuros, plin de culoare, ale cărui limite sunt bine ancorate în lumea reală, de zi cu zi.
Fără a avea un singur personaj principal, romanul de debut al lui Alexandru Ioan Despina este format mai degrabă dintr-o înşiruire de tablouri din viaţa cotidiană a mai multor ţigani care locuiesc într-un bloc de nefamilişti din Bucureşti. Conducându-se după vechea lege ţigănească, aceştia îşi „câştigă” pâinea prin activităţi mai mult sau mai puţin legale sau lucrative. Adevărata savoare a cărţii vine, însă, din ridicolul şi comicul situaţiilor în care tind să se tot găsească ţiganii care încearcă să înşele legea, pe români sau pur şi simplu pe alţi ţigani, nereuşind, de obicei, decât să se înşele pe ei înşişi. Prins ca într-o buclă a timpului, în care lucrurile par să nu se schimbe niciodată, acest microunivers al lor se clatină din temelii odată cu apariţia „vandalilor”, a căror origine reprezintă poate cea mai sarcastică revelaţie a cărţii. În mod simbolic, lumea nouă şi ordinea nouă o înlocuiesc pe cea veche, însă în realitate venirea „vandalilor” reprezintă un semnal de alarmă şi marchează sfârşitul unei ere, de pe urma căruia au de suferit atât românii, cât şi ţiganii.
Împrumutând ironia, sarcasmul şi umorul pentru a adresa o critică destul de dură societăţii româneşti din prezent, autorul nu iartă nicio categorie sau poziţie socială, reliefând rând pe rând prostia umană, lăcomia, indiferenţa şi corupţia existente în România. Văzut ca un îndemn calm, dar ferm, la schimbare şi la progres, romanul îşi atinge ţinta în cele din urmă, dar numai cu preţul incursiunii într-o lume dominată de înşelăciune, răutate, violenţă şi prostie, din care cititorul nu va ieşi cu siguranţă acelaşi. Schimbarea vine treptat, pe măsură ce lipsa oricăror reguli, legi sau principii morale alterează percepţia cititorului despre lumea în care trăieşte, aceasta fiind îndulcită numai cu ajutorul umorului folosit în crearea unui limbaj bogat şi colorat (nu neapărat licenţios) şi a unor situaţii absurde.
Tocmai limbajul a fost elementul ceva mai subtil, care a conferit o reală valoare literară cărţii. Un amestec de vorbire colocvială, argotică şi ţigănească, acesta a dat personalitate scriiturii şi poveştilor prezentate în aceasta, precum şi personajelor sale, încadrându-le perfect pe fundalul vieţii citadine din capitală. Deşi este un amalgam de istorii personale pe cât de fascinante dintr-o perspectivă ficţională, pe atât de frustrante prin prisma realităţii, „Vandalii” reuşeşte totuşi să aducă un zâmbet pe faţa cititorului şi să danseze cu mare graţie pe acea linie fină despre care vorbeam mai sus, pentru a nu cădea într-o extremă sau în cealaltă. Lăsând impresia de naturaleţe în felul în care cuvintele curg între personaje sau felul în care se desfăşoară acţiunea, romanul este, totuşi, dovada unei inteligenţe literare în construcţia textului, judecând după etapele care sunt parcurse metodic pentru a se ajunge la morala fiecărei poveşti în parte.
Din păcate, însă, ceea ce ar fi putut fi la un nivel mult superior în materie de ingeniozitate literară, este diluat de absenţa unei intrigi efective, a unui… scop al capitolelor extrase din vieţilor ţiganilor. Deşi este o radiografie interesantă şi un adevărat studiu de caz al unei lumi unice, temute, reale, a cărei „funcţionare” în interiorul României se aseamănă dureros de mult cu rotiţele minuscule din mecanismul unui ceasornic, în special cu faptul că ceasornicul pare să meargă prost în prezent, ameninţând chiar să se oprească, romanul pare că se străduieşte să depăşească lipsa unei logici şi cronologii a întâmplărilor, însă nu reuşeşte decât să se învârtă în jurul propriei cozi, toate poveştile căpătând inevitabil un caracter superfluu. Ignorând, însă, această dezamăgire mai mult personală, valoarea literară a „Vandalilor” nu poate fi negată sub nicio formă şi este chiar indicată parcurgerea sa cu voie bună, dar şi cu un zâmbet sardonic în colţul gurii şi cu rezerve serioase de autocontrol.
Autor: Alexandru Ioan Despina
Editura: Herg Benet
Colecţia: Radical din 7
Nr. de pagini: 208
Anul apariţiei: 2014
Preţ orientativ: 24.95 lei