Uimire și cutremur de Amelie Nothomb

f55000-Amelie-Nothomb-Uimire-si-cutremurCă m-a prins Amelie Nothomb, v-am spus-o. Cum dai peste o replică de genul „ ce bine era să trăiești fără orgoliu și fără inteligență. Hibernam!”, zău că te regăsești. Ca să vezi autoironia la mama ei acasă. După Foamea sunt eu, Acid sulfuric, Igiena Asasinului, am ajuns să vă scriu despre Umbră și cutremur. Și pentru a vă dumeri în ceea ce privește titlul romanului autobiografic premiat de Academia Franceză, „în vechiul protocol imperial se stipula că împăratului nipon trebuie să i te adresezi cu – uimire și cutremur-”.

Scriam undeva că, atunci când mi se cere să scriu despre mine, mi se pune un nod în gât, nu știu cu ce să încep, nici cu ce să închei, nu știu ce ar prezenta interes și ce nu, dar Amelie îmi dă lecții. Prin ’90, blegianca născută-n Kobe (Japonia), fiică de ambasador, plimbată prin China și SUA, își amintește cu drag lumea niponă și se hotărăște să se întoarcă în insulele japoneze. Așa că se angajează la firma Yumimoto pe un post de secretară, cu un contract de un an, pe care-l obține fiindcă cunoștea limba japonează. Ulterior, în fața lumii nipone, pe care o știa altfel, rămâne șocată, domnea în marea companie o atmosferă de subordonare fizică și intelectuală. A fi secretară era echivalentul cu a nu face nimic, și pentru a-și găsi o ocupație trece de la ochakumi (servitul ceaiului; pe care îl făcea cu atâta pricepere încât angajatorilor li se părea o aroganță ca o europeancă să se comporte ca o japoneză și să mai și cunoască limba, motiv pentru care i se cere să uite că știe japoneză) la distribuirea corspondenție (job pe care și-l atribuie de una singură), apoi la clasarea datelor contabile (pe care-l numea „seninătate  facturieră”), trece apoi la „înaintătoare-întorcătoare de calendare” (iar angajații companiei o întrebau: merge? nu vă obosește prea tare exercițiul ăsta epuizant? – E îngrozitor. Iau vitamine!), iar misiunea finală consta în curățarea budelor.

„Copil fiind, voiam să devin Dumnezeu. Foarte repede, am înţeles că ceream prea mult şi-am mai turnat puţină agheasmă-n vin: aveam să fiu Isus. Mi-am dat seama curând că era o ambiţie excesivă şi-am acceptat să „mă fac” martir cînd voi fi mare. Adultă, m-am hotărît să fiu mai puţin megalomană şi să lucrez ca interpretă într-o companie japoneză. Vai, era prea mult pentru mine şi a trebuit să mai cobor o treaptă, devenind contabilă. Nimic însă nu putea încetini fulgerătoarea mea coborâre socială. Am fost aşadar mutată pe post de a cincea roată la căruţă. Din nefericire — ar fi trebuit să-mi dau seama -, a cincea roată la căruţă, pentru mine, tot prea mult era. Am fost atunci învestită cu misiunea finală: curăţarea budelor.”

Ca să fie treaba treabă, trece și peste asta iar în ’92 își publică primul roman. Iar mie-mi amintește de-o povestioară: „Regele unui vechi regat a cerut sfatul unui înţelept. „Nu sunt un om fericit” a recunoscut monarhul. „Emoţiile mele mă înnebunesc. Când câştig o bătălie, sunt extaziat. Când pierd, mă deprim. Fericirea mea pare să vină şi să plece, asemenea unei pene ce dansează în bătaia vântului. Mă poţi ajuta?” Înţeleptul s-a gândit câteva clipe, iar apoi i-a răspuns: “Voi reveni peste trei zile, cu ceva care să vă fie de ajutor.” După trei zile, acesta s-a întors cu un inel pe care îl făurise special pentru rege. În momentul în care regele a citit ce era inscripţionat pe inel, a găsit pacea pe care o caută. Pe inel scria: „Şi asta va trece”.

Eh, așa și cu Amelie Nothomb, o citesc pe nerăsuflate, dar și lectura asta trece. Totuși, de câte ori îi deschid cărțile, parcă simt că am mai multă energie decât m-ar fi amăgit două cafele amare.


Titlul cărții: Uimire și cutremur
Autoare: Amelie Nothomb
Editura: Polirom
Număr de pagini: 192
Preț: 22,95

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Bianca Dobrescu

Studiază filosofia, scrie poezie, este efervescentă și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011 este și activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.