Sissi. Împărăteasa Austriei, Jean de Cars

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 11.04.2015 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , .

sissi-imparateasa-austriei
De la o vreme încoace am o tendinţă perversă de a completa vorbele de duh rostite de unele persoane mai mult sau mai puţin culte. De pildă, cineva spunea că singurele lucruri de care nimeni nu scapă sunt moartea şi taxele; mă rog, aş putea să-i contrazic sentinţa (în special cea de-a doua parte), dar aş putea să-l şi adaptez nevoilor personale, pentru că, în definitiv, ce poate fi mai natural decât să interacţionezi cu mediul? Ei bine, nu ştiu cum se face, dar în ultimele săptămâni mi-au picat în mână două cărţi scrise de Jean de Cars, cărţi cu o tematică asemănătoare, ceea ce mă face să cred că, pe lângă moartea şi taxele de care nu pot scăpa, pot adăuga, lejer, un al treilea element: monarhia, văzută ca o relicvă a istoriei. Astfel, după ce am avut ocazia s-o „cunosc” pe Grace Kelly, a sosit rândul Împărătesei Austriei – Sissi. E adevărat că nu mă obligă nimeni să-mi pierd timpul citind o carte care ridică în slăvi capetele încoronate ale bătrânului continent, personaje, de multe ori, mediocre sau lovite de boli mintale, dar pentru că vreau să-mi călesc consecvenţa, o fac. Cu lehamite. Dar asta rămâne între noi…

Împărăteasa Sissi, pe numele ei real – Elisabeta de Witttelsbach – este, înainte de toate, una din cele mai emblematice figuri feminine ale epocii sale, fiind considerată de istorici o persoană care intra în lumea guvernată de legile rigide şi  de cutumele Curţii de la Viena cu un suflu nou, liberal. Pentru că putea, Împăratul Franz Josepf, deşi trebuia să o ceară de soţie pe sora lui Sissi – Nene, se reorientează, fermecat de frumuseţea surorii mai mici, şi o transformă în Împărăteasă la vârsta de numai 16 ani. La 17 ani aceasta o naşte pe Sofia, iar la 18 ani pe Gisela, şi suportă cu stoicism atacurile mamei soacre care o acuză de incapacitatea de a da naştere unui moştenitor de sex masculin, aşa cum se cuvenea… Pentru ca drama să fie completă, în urma unei călătorii întreprinse în Ungaria, primul copil – Sofia  moare, iar Sissi intră într-o depresie gravă. În sfârşit, după doi ani, satisface doleanţa mamei soacre şi-i oferă un prinţ moştenitor – Rudolf, urmat la un interval de 10 ani de Maria Valeria.

Suferind de ciclotimie, Sissi se întoarce mereu în trecut. Ploaia fină care cade din abundenţă peste parc îi favorizează starea melancolică. Ea îi vorbeşte singurului său confident, caietului, şi scrie următoarele, gândindu-se la suferinţa din dragoste care o bulversase la paisprezece ani: „Dumnezeu mi-a furat această fericire, destinul m-a lovit cu duritate. Trebuie oare să regret această dragoste în suferinţa mea? Orele cele mai frumoase au fost prea scurte. Toată spreanţa mea a dispărut.” Însă soarele revine şi, odată cu el, o veste minunată: cuplul va întreprinde prima sa vizită oficială, în Boemia şi Moravia. Sunt motive de bucurie. Franz Joseph a rezistat în faţa mamei sale, care ar fi preferat ca fiul ei să întreprindă călătoria de unul singur.

Dacă aş da la o parte contextul istoric extrem de zbuciumat al epocii în care aceşti oameni vedeau în revoluţiile paşoptiste pe cel mai de temut duşman al coroanei, intrigile de curte şi autismul unei clasei conducătoare, îmbâcsite şi înţepenite între graniţele imperiilor care divizau Europa, în sec. XIX, cu ce rămân? Cu o clică de persoane, care, fatalmente sau nu, în numele unei coroane sau a unui tradiţii discutabile, trăiau rupţi de populaţiile pe care le stăpâneau, şi care, moral sau nu, îşi căsătoreau copiii fără să ţină cont de codul scris până şi în ADN-ul sălbăticiunilor care vizează riscurile consangvinităţii. Puteţi face abstracţie de convingerile mele; sunt departe de intenţia de a aduce vreo atingere simpatizanţilor acestei specii de oameni, dar vă invit să citiţi povestea Împărătesei Sisi, o femeie extrem de frumoasă şi de inteligentă care-şi pune la dispoziţia soţului, a copiilor şi a curţii regale toate calităţile care au făcut-o să fie atât de unică, în istoria Imperiului Austro-Ungar.

Şi, ca să nu fiu bănuit de rea voinţă, vă dau întâlnire peste două săptămâni, când o să vă povestesc despre ce am găsit în jurnalul marelui senior– Corneliu Coposu – pagini din care nu lipsesc figuri marcante precum Iuliu Maniu, Mareşalul Antonescu sau Carol al II-lea, marele rege al României care are pe conştiinţă ciuntirea ţării.

See ya! Şi nu uita:
Citeşte! Mâine (îţi) poate fi mai bine!

Necartonata
Format: 13×20 cm
Autor: Jean Des Cars
Traducere: Ana-Maria Stan
ISBN: 978-973-135-766-9
Editura: CORINT
Aparitie: 2013
Numar pagini: 496

Preț: 34.90 RON

 sursa foto, aici

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.