Scadența distopiilor, mai aproape ca niciodată

I do not need a cause for my rage
I just despise the nature of the human race
When all I see is repulsion and hate
Violence becomes my only friend, my saving grace

(Kreator – Violent Revolution)

portocala-mecanica_1_fullsize

Trăim într-o societate din ce în ce mai violentă, în care brutalitatea primește adepți în fiecare zi. Și, cum lucrurile devin serioase de-abia în momentul în care violența îți invadează propria ograda sau, în cel mai bun caz, strada, pot spune că 2014 a fost din plin un an horrorshow (termen împrumutat din argoul construit de Anthony Burgess pentru romanul Portocala Mecanică). Nu e nevoie să mă refer decât la ceea ce s-a întâmplat în Crimeea și mai apoi în estul Ucrainei, pentru a-mi susține argumentația. Dacă adăugăm și conflictele tradiționale (Israel vs Palestina, Irak, Afganistan etc.), dar și apariția Statului Islamic, chestiunea ar trebui deja extrapolată într-un alt context.

Update: Chiar la ora la care scriu acest text, la Paris, a avut loc un atentat la sediul revistei de satiră Charlie Hebdo, care publicase recent o caricatură ce îl prezenta pe unul dintre liderii Statului Islamic (ISIS), Al-Baghdadi.

O dată în plus de dovedește că televiziunea și internetul propovăduiesc, prin forța imaginii, teroarea și că acești doi vectori sunt cel mai bun canal de difuziune pentru activitatea teroriștilor. Cu puțin cinism am putea afirma că o televiziune de talia CNN-ului face un excelent PR pentru al-Qaida sau pentru mai nou venitul Stat Islamic. Lucrurile funcționează mimetic și pentru televiziunile din România.

Pentru a duce discuția pe tărâmul literaturii, îndrăznesc să afirm că distopiile cele mai importante ale secolului al XX-lea (1984 de George Orwell, Minunata lume nouă de Aldous Huxley, Portocala mecanică de Anthony Burgess, Fahrenheit 451 de Ray Bradbury ș.a.) au ajuns sau tind să ajungă la scadență în zilele noastre. Tot mai mulți comentatori de politică internă și interrnațională deplâng falimentul structural al lumii democratice, iar scriitori precum Michel Houellebecq par a anticipa (coincidență morbidă între atentatul de la Paris și lansarea romanului Submission) cu acuratețe mișcările importante ce se petrec zi de zi în lume. E posibil, deși mă hazardez, ca romanul autorului francez să devină model pentru ce va însemna distopia în secolul al XXI-lea sau măcar să imprime o direcție în acest sens.

r-1984-movie-george-orwell-large570

Revenind la Portocala mecanică, voi evita să vorbesc prea mult despre acțiunea cărții și mă voi axa pe dimensiunile ce au transformat-o într-un volum cult al multora dintre generațiile ce i-au urmat. Sunt patru direcții pe care Anthony Burgess mizează: necesitatea existenței liberului arbitru, limbajul argotic folosit de Alex, antieroul romanului și de gășkarii lui, principiul conform căruia violența poate fi contracarată doar prin violență și muzica folosită ca pandantiv al brutalității.

Despre libertatea de a alege, cel mai clar se exprimă capelanul închisorii în care protagonistul romanului și naratorul la persoana I este închis, după ce comisese două crime oribile prin gradul de violență implicat, alături de grupul său de huligani. Cum Alex fusese acceptat în programul Ludovico prin care criminalilor le era anulat instinctul criminogen prin metode rapide și violente, capelanul, reprezentant al moralei creștine, vine cu următoarea afirmație:

– Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun? (p.120)

În plus, chiar umilul nostru povestitor are un moment în care pare să înțeleagă că drumul prevăzut de Ludovico este unul ireversibil, revenind la metafora portocalei mecanice.

-Ce voi fi? Doar o portocală mecanică? ((p.150)

De aici dezbaterea poate aluneca în foarte multe direcții, însă mult mai atractivă pare o discuție despre limbajul inventat de Anthony Burgess (nadsat), limbaj din care am păstrat frânturi și la două săptămâni de la terminarea lecturii. Fără prea mult efort pot să îmi amintesc o serie de cuvinte precum: moloko (lapte + stupefiante, conține toate consoanele lui milk și a fost sursă de inspirație și pentru o trupă pop-dance din Marea Britanie), horrorshow (un harașo americanizat), calavek (om) sau golovan (cap). Limbajul se vrea a fi un melanj între limba rusă și limba vorbită de tinerii britanici din anii ’60. Dacă mergem un pic mai departe, nu putem să nu luăm în calcul vizita la Sankt Petersburg pe care autorul a întreprins-o în 1961. De altfel, ediția aniversară de 50 de ani a Portocalei Mecanice include și eseul intitulat Rușii cu față umană, publicat de autor în Listener în 28 decembrie 1961. Mai mult, nu cred că putem neglija nici faptul că este vorba de limba vorbită de cele două mari puteri din Războiul Rece: Statele Unite și URSS.

Clockwork71

Un alt aspect peste care nu putem trece este contracararea violenței printr-o violență chiar mai profundă. Pentru a simți un rău organic atunci când se află în fața comiterii unor acte de vandalism dar nu numai, Alex este inclus în programul Ludovico. Aici este obligat să vadă scene de o brutalitate extremă, de la violuri colective la atrocități din cel de-Al Doilea Război Mondial. Vizionarea acestor filme este însoțită de injectarea unei substanțe rămase necunoscută cititorului. Prin anularea liberului arbitru, Alex este evacuat din dihotomia creștină de tip bine – rău, iar umilințele la care este supus la revenirea în societate sunt o consecință firească, conducându-l chiar către sinucidere (ratată sau nu, citiți cartea :P). Revenind asupra ideii că violența poate fi contracarată doar prin violență, Burgess spunea în 1982 că toți ne-am obișnuit cu violența și că ea este jurnalul nostru zilnic de știri și divertismentul de fiecare seară. Profeție? Simț acut de anticipație sau scadență a distopiei?

Totuși, cea mai spectaculoasă componentă, pe care mizează autorul britanic, este asocierea criminalității cu muzica de înaltă ținută. Fie că vorbim de Ludwig van (Beethoven), de G.F. Händel, de Mozart sau de Bach lucrurile merg după aceeași regulă. Cum experimentul Ludovico a asociat filmele brutale cu muzica preferată a lui Alex, lucrurile au degenerat și în singurul domeniu în care acesta păstra o anumită noblețe. Iată de exemplu un vis al lui Alex din penitenciar, la aproape doi ani de la încarcerare.

Și am visat, O, Fra, că eram într-un fel de orchestră foarte mare, cu sute și sute de oameni, iar dirijorul era un amestec de Ludwig van și G.F. Händel, și părea surd și orb și tare sătul de lume. Eu eram cu instrumentele de suflat și cântam la un fel de fagot lucitor și rrozaliu, făcut din carne șicrescând din propriul meu hoit, chiar din mijlocul burții și de fiecare dată când suflam în el îmi venea să smehăiesc ha, ha, ha foarte tare, căci era ca și cum m-arr fi gâdilat, iar apoi Ludwig van a devenit foarte răzdrăcit și bezmetik. După care s-a apropiat foate mult de lițofața mea și a răknit în a mea uha, așa că m-am ttrezit lac de sudoare (p.114)

Poate că din această cauză – venerația lui Alex pentru Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven – fanii cărții și ai filmului îl privesc pe Alex cu candoare, pe alocuri chiar cu admirație. La această simpatie subscriu și eu.

clockwork-orange-book-vs-film

Și acum, la final, câteva cuvinte despre filmul lui Kubrick. Deși modifică finalul, deși elimină scene cât se poate de relevante în dezvoltarea personajului principal, cu toate că îl transformă pe Alex din antierou în erou (s-a scris foarte mult pe tema asta, vezi Horror show de Christopher Ricks inclus în ediția aniversară publicată la noi de ), regizorul american scoate la lumină o capodoperă a cinematografiei mondiale. Cele două elemente, cartea și filmul, realizează o simbioză extraordinară pe care nu o regăsim la celelalte distopii care au fost ecranizate. Personal nu am văzut nicio care să poată sta lângă volumul lui Orwell, iar ecranizarea după Fahrenheit 451, realizată de extraordinarul regizor francez François Truffaut, cred că reprezintă cel mai slab film al acestuia. Un lucru este cert: filmul Portocala Mecanică capătă o altă dimensiune după o lectură atentă a romanului omonim. Nu îmi rămâne decât să vă invit la citit și să felicit grupul Humanitas pentru o ediție absolut minunată.

 –

Titlu: Portocala Mecanică
Autor: Anthony Burgess
Editura:
Colecție:
Traducere: Carmen Ciora și Domnica Dumea
An: 2014
Preţ: 45 lei

surse bibliografice consultate:

http://www.theparisreview.org/interviews/6040/the-art-of-fiction-no-206-michel-houellebecq
http://semnebune.ro/2014/fericirea-obligatoie-nu-e-in-carti-ray-bradbury-fahrenheit-451/#axzz3ODkKtE3K

surse foto: elefant.ro, http://www.blogcdn.com/, http://www.totuldesprefilme.ro/, http://litreactor.com/

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392