Frica există sub toate formele ei; oricât de puternici ne-am crede, toți ne temem de ceva. Problema intervine atunci când frica se extinde și ne invadează pe dinăuntru. Frica, atunci când cuprinde mintea ca o pânză de păianjen, capătă dimensiuni ridicole, divizându-se în fobii.
Studiile arată că 9 din 10 oameni nu se tem de moarte cât se tem de insecte, reptile, întuneric etc. Această ironie a fricii, dacă putem s-o numim așa, face ca individul să pară și mai slab în proprii ochi. Ți-e frică, n-ai curaj, nu poți s-o accepți, așa că fugi. Fuga aceasta te transformă în totalitate, pentru că, undeva, în colțul mai puțin înfricoșat al minții, știi că nu rezolvi nimic, că nimic din toate astea n-o să dispară atâta timp cât nu intri în tăvălugul fricii. Frica este parte din noi, ne naștem cu ea într-o doză mică, dar când murim, acest „animal” interior dispare având cu totul alte dimensiuni ca la început. Nu știm însă dacă această frică ajunge să ne „omoare” într-un final.
Romanul lui Rui Zink, „Instalarea fricii”, vorbește exact despre această frică, despre frica tuturor fricilor. Deși totul se petrece într-un singur cadru, iar dialogul există doar între cele trei personaje, romanul are substanță și m-a trimis cu gândul la Ionesco și Kafka. Absurdul ca stare de spirit, ca unic mediu propice pentru dezvoltarea umană. 
Doi indivizi bat la ușa unei femei și îi spun că au venit să instaleze frica. Ca și cum ar instala fibra optică. Apoi susțin un întreg discurs despre frică și despre cum ajută oamenii să evolueze. Și într-adevăr, oamenii evoluează, devin niște parameci bipezi care se sperie să privească în ochii unui străin. Femeia simte nesiguranță. Nu știe ce se întâmplă. Totul se scufundă într-un ocean absurd.
-Bună ziua, dragă d-doamnă, spune cel în costum, cu aerul său vorbăreț. Am venit să instalăm frica.
-F-frica?…
Cel în costum își ia un aer de mirare retorică:
-Nu ați fost anunțată?
Bărbatul ridică din sprâncene a mirare.
Femeia își mușcă buzele:
-Trebuie azi neapărat?
Pentru ca cei doi să poată instala frica, au nevoie să detecteze slăbiciunea femeii. Nesiguranța. Îndoiala. Neajutorarea și, de ce nu, sursa tuturor stupidităților înfăptuite: disperarea. Panica.
Întregul roman se bazează pe acest principiu, personajele sunt statice, acțiunea nu este acțiune, firul narativ devine o sfoară de manevrat păpuși. Interesantă această metodă aleasă de Zink, căci riști să ajungi să-l plictisești pe cititor, sau, și mai rău, să-l legeni în somn.
Întregul roman devine o piramidă imensă, iar camera, ca spațiu unic temporal, devine mormântul celor doi instalatori de frică. Cartea trebuie citită, nu povestită, pentru că e unul dintre acele romane care nu se citesc în tramvai.
Un roman foarte bine scris, care ne determină să luăm în considerare lucruri la care poate nu ne-am gândit niciodată: dacă ar veni cineva să-ți instaleze frica precum un operator de televiziune prin cablu, ce ai alege?
Titlu: Instalarea fricii
Autor: Rui Zink
An apariție: 2015
Editura: Humanitas
Preț: 27 lei