Probabil că nu mi-aș putea găsi un moment mai bun să prezint cartea lui Ismail Kadare. Pe fundalul unor temeri legate de invazii și planuri menite să distrugă lumea creștină, vă prezint azi un volum publicat inițial în 1993 și apărut anul acesta la editura Humanitas Fiction, cu eticheta Raftul Denisei: Podul cu trei arce, despre mituri, răzbunări și trecători între Orient și Europa.
Două personaje trec cartea dintr-un capitol în altul. Pe de o parte, călugărul Gjon, un învățat care adună în el toată cultura Albaniei, a Balcanilor din secolul al paisprezecelea. Toată povestea se bazează pe însemnările lui, o împletire făcută cu grijă între zvonurile din zonă, comentariile doamnelor de la curte, discuțiile cu străinii și informațiile oficiale prinse din munca de translator pentru conducător. Gjon e omul cu nelămuriri sublime, deasupra nevoilor zilnice, omul care simte pericolul în culorile zilei și își pune problema unui viitor nesigur.
Pe de altă parte, Ujana cea Rea, furtunoasă, răzbunătoare și neînduplecată, pe care străinii o vor îmblânzită, după ce localnicii o învățaseră să conviețuiască. Pe malurile ei începe povestea schimbării și pe malurile ei se termină. Ea amenință și pare că distruge, ea schimbă istorii și vieți, reamintește balade și își reasigură superioritatea.
Mi-a explicat că, dintre toate ororile care se află pe fața pământului, nimic nu a fost, nu este și nu va fi mai oribil decât un pod-cadavru. Petru că acela se naște mort, a continuat el, trăiește mort (și aici a folosit expresia „moare tot timpul vieții”), până ce vine ceasul să fie dărâmat. (p. 106)
Ujana părea, cel puțin simbolic, a ține departe lumea islamică, cu faldurile și neliniștile ei. Podul care se ridică, anevoios și cu jertfe, peste râu, face ca pericolul invaziei să se simtă prea aproape pentru Creștinătate. Localnicii doar intuiesc asta și, pentru a-și justifica sentimentul, invocă spirite naturale răzbunătoare care distrug podul în timpul nopții – situație care cere un sacrificiu. Cel sacrificat este și cel care ruina construcția, pentru ca sentința să fie resimțită ca profund morală: râul și-a primit darul, iar vinovatul pedeapsa.
Era clar că balaurul apelor, „Bărci și plute”, era într-un conflict pe viață și pe moarte cu dragonul pământului, constructorul de drumuri și poduri. (p.27)
Desigur, romanul e presentimentul unor decizii care aveau să modifice cursul Europei. Mai mult, e radiografia Balcanilor, cu mitul jertfei și superstițiile de viață și moarte, cu credința în spiritul naturii și în răzbunarea pentru cei ce încearcă să-o îmblânzească. E imaginea a ceea ce azi numim viața satului, în care o ploaie iscată din senin nu e doar o ploaie, iar un om prins între straturi de var devine simbolul destrămării familiei și a încrederii, imaginea celui sacrificat din motive bine intenționate, dar cu urmări devastatoare pentru lumea din care a dispărut.
Podul e metafora perfectă a esenței romanului. Lumea dintre file e captivă între două realități, între trecut și prezent. De altfel, e în plin proces de modernizare, de acceptare a artificialului ca învingător în lupta cu natura. Senzația cu care rămâi e de amețeală, de sunet surd în cap după ce stai prea mult deasupra unui râu vijelios, gălăgios și rece. Podul cu trei arce, mai mult decât simbolistica podului (ca trecere de la omenesc la etern), e indiciul celor trei încercări de a dărâma construcția, un fel de probe inițiatice pe care le-au susținut, deopotrivă, Ujana, constructorii, localnicii, sacrificiul, Europa și Orientul. Kadare surprinde lumea așa cum era ea înainte ca viitorul să dea năvală, călare, pe-un pod.
Titlu: Podul cu trei arce
Autor: Ismail Kadare
Editură: Humanitas Fiction;
Colecția: Raftul Denisei
Traducător: Marius Dobrescu (din albaneză)
Apariție: 2015
ISBN: 978-973-689-864-8
Preț orientativ: 25 lei
