Networking, Abundenţă, Comunicare şi Poveşti personale

Toamna este anotimpul ideal să ne adunăm gândurile, să începem proiecte curajoase şi să ne întâlnim cu oameni simpatici, la o ceaşcă de ceai cald şi la poveşti fermecătoare.

La Fundația Calea Victoriei invităm lectori destepţi şi originali să ne împartăşească secretele Networking-ului de succes, frumuseţea capodoperelor Arhitecturii universale, tehnicile Comunicării inteligente, misterele Psihologiei lui C. G. Jung, descoperirile marilor Arheologi, adevărurile ascunse în Basme şi starea de spirit necesară atragerii Abundenţei în viaţa noastră.

Afis noiembrie - simplu

Alege ce ți se potrivește dintre cursurile lunii noiembrie:

Atelier de Networking: Arta de a stabili și menține relații, din 4 Noiembrie – Networkingul este una dintre abilitățile sociale necesare pentru a te pune în valoare. Capitalul social pe care îl deții este extrem de prețios, depinde doar de tine să începi să-l folosești cu spor.

NOU! Mari capodopere ale Arhitecturii, din 4 Noiembrie – Vei admira clădiri maiestuoase care rezistă secolelor și trezesc admiraţia tuturor celor care le trec pragul. Vei explora spaţii şi clădiri închinate spiritualităţii: Partenonul, catedrala Sfânta Sofia, piramidele din Giza, Taj Mahal sau edificii publice impresionante – palatul Topkapi, palatul Versailles.

Cum să Comunicăm Eficient, din 6 Noiembrie – În fiecare zi comunici cu cei din jurul tău de la primele ore ale dimineții până seara târziu. Dar mesajele transmise de tine nu își ating mereu ținta dorită. Află care sunt tehnicile de comunicare eficientă, cum să-ți dezvolți abilitățile în acest domeniu și ce poți îmbunătăți în funcție de stilul personal de comunicare.

NOU! „Cartea Roșie”, de Carl Gustav Jung din 10 Noiembrie – Ce este de fapt „Cartea Roșie” și de ce este atât de importantă pentru studiul psihologiei? Acest curs te va ajuta să înţelegi mai bine gândirea lui Jung şi felul în care a evoluat discursul psihologic. Vei descoperi o lume plină de ilustrații și simboluri alchimice, căutări, capcane şi eroi.

Introducere în Arheologie: Troia, Pompei, Stonehenge, din 12 Noiembrie – Aventura descoperirii i-a purtat pe arheologi din deşert şi până în junglă, de la piramidele egiptene până la oraşele mayaşe, trecând prin Troia Iliadei şi ajungând în Italia, la Pompei sau în Catacombele Romei.

NOU! Basmele – Calea de explorare a Sinelui, din 17 Noiembrie – Basmele te însoțesc încă din copilărie, dar care este rolul lor esenţial? Basmele ne pot ajuta să depăşim momente dificile, privind către lumea noastră interioară. Prin tipologia personajelor şi a relaţiilor dintre ele, basmele reprezintă un limbaj etern şi sunt o metaforă a transformării noastre interioare.

NOU! Legile Abundenței: Filozofie pentru o viață împlinită, din 24 Noiembrie – Ne-am obişnuit să credem că abundenţa este un privilegiu rezervat doar celor norocoşi. La acest atelier de dezvoltare personală vei fi surprins să descoperi că abundenţa începe ca o stare de spirit, nu cu un cont în bancă.

Înscrierile se fac la adresa contact@victoriei.ro. Citește programul complet al lunii Noiembrie.

Ne găsești în Popa Soare 40 și pe www.victoriei.ro.

Fundaţia Calea Victoriei este o instituție culturală independentă care concepe și evenimente în domenii culturale și de dezvoltare personală. Misiunea noastra este să inspirăm tinerii și adultii prin arte și științe umaniste, abordate într-o maniera interactivă.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2775