Literatura pentru copii în România V: Toate poveștile au un final

Marea literatură adună sub umbrela sa zone și culori literare variate, pentru toate gusturile, vârstele și înclinațiile cititorilor săi. SemneBune explorează aceste zone literare, mai mult sau mai puțin acoperite, promovate și cunoscute în spațiul cultural românesc. Inițiativa a pornit de la reprezentanții editurii Arthur și, în acest context, Cristina Cîrnicianu și Iulia Militaru au stat de vorbă cu 12 scriitori români, despre percepția acestui gen literar în România, raportul autori români/autori străini și exerciții de imaginație. Așadar, Ioana Nicolaie,Elena VlădăreanuRăzvan Țupa, Adina PopescuAdina RosettiFelix NicolauFlorin BicanAndra Rotaru, Daniela Șontică, și  ne-au povestit în ultimele săptămâni despre cum se vede literatura pentru copii, din perspectiva lor.

Ultimul episod trage linie și schimbă puțin rolurile. Iată, deci:

SemneBune: Ce peisaj imaginat într-o carte pentru copii, scrisă în România după ’90, ar putea fi reprodus într-un mediu virtual și să devină atât un loc de evadare, cât și o sursă de informații legată de trecut?

Din păcate, nici un titlu care să fie atât de bun, nici o carte extraordinară în domeniu nu a apărut, altfel aţi fi ştiut-o şi dvs, şi eu. Nimic atât de tulburător în peisajul literaturii despre care vorbim. Dar cunosc pentru copiii foarte mici nişte cărţi absolut admirabile de poezii scrise de Passionaria Stoicescu. Este autoarea cea mai prolifică în domeniul poeziilor pentru cei mici şi se întâmplă chiar un fenomen demn de semnalat: zeci, sute de poezioare scrise de doamna Stoicescu sunt învăţate de copii şi recitate la serbările şcolare, iar educatoarele mai zeloase fac adevărate pasiuni pentru creaţiile sale, organizând montaje literare din versurile ce spun mici poveşti despre animale, gâze, flori, zâne şi alte personaje, concepute de multe ori în cheie amuzantă. Şi Ioana Nicolae mai este precupata de literatura pentru copii.

Când spuneam că nu există o carte nemaipomenită în domeniu apărută după 1990 mă refer la un roman, aşa cum este „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, scris înainte de 1989.

Răzvan Țupa

Mie îmi plac foarte mult ilustraţiile pe care le face Cristiana Radu, de exemplu, în cărţile pentru copii. Foarte rar găsesc completarea aceea dinamică între felul în care foloseşte ea desenul şi spaţiile de culoare. Cred că este genul de magie care poate să ofere consistenţă şi într-un mediu virtual.

Florin Bican

Din nou aș arăta spre Mircea Cărtărescu… Poate de astă dată nu cu „Enciclopedia zmeilor”, ci cu „Nostalgia”. Ca sursă de informații din trecut, este foarte generoasă și, de asemenea, convertibilă la mediul virtual. S-ar putea obiecta că nu e „pentru copii”, dar după reacția entuziastă a fiului meu, căruia i-am citit-o pe la cinci ani, aș zice că poate fi pentru copii. Mai ales ca joc electronic…

Adina Popescu

bookpic-o-istorie-secreta-a-tarii-vampirilor-i-cartea-pricoliciului--15769O să vă dau un exemplu personal, pentru că e oarecum curios și amuzant. Cînd am scris „Povestiri de pe Calea Moșilor” – amintiri din copilăria mea comunistă și de „tranziție” – mi-am zis: gata, în sfîrșit, scriu proză pentru adulți! Faptul că am scris cartea din perspectiva copilului (care eram) și folosindu-mă de limbajul lui a fost, din punctul meu de vedere, o întîmplare fericită. N-a fost nimic programat, pur și simplu „vocea” aceea m-a găsit pe mine.

Apoi am avut surpriza să descopăr că am scris o carte (și) pentru copii, așadar granița dintre literatură „mare” și literatura „mică” este foarte subțire, aproape că nu există. Cartea a fost citită cu plăcere de către cei de 12-14 ani care sînt fascinați de comunism, ca de o lume fantasy sau SF. (Într-o școală, la clasa a VI-a, cînd i-am întrebat pe copii în ce perioadă și-ar dori să călătorească cu mașina timpului, cei mai mulți au răspuns: „În anii 80”). Iar după o lectură publică, o mămica (de vîrsta mea, de altfel) a venit la mine și mi-a mulțumit. Mi-a spus despre carte că a fost un soi de „cordon ombilical” între ea și fetița ei care o tot întreba – cum era atunci? Iar mama nu știa cum să-i povestească, așa că i-a zis: „Ia cartea asta, citește-o și o să vezi cum era!”

Așadar, lumile astea, cea a adulților și a copiilor se întrepătrund, niciodată nu poți spune că scrii o carte și mergi la sigur pentru un anumit tip de public. Însă contează foarte mult autenticitatea poveștii, a personajelor. Onestitatea este apreciatată deopotrivă atît de copii cît și de adulți.

Din nou, o întrebare bună, la care nu mă simt foarte calificat să răspund.

Cred că zmeii din „Enciclopedia zmeilor” (o carte nu doar pentru copii, dar şi pentru oameni mari) de Mircea Cărtărescu ar avea cele mai mari şanse.

Nu ştiu aici, chiar nu ştiu.

Felix Nicolau

Probabil că un vechi sat românesc, aşa cum încă se mai pot găsi la noi, nu şi în Vest, deşi nu le prevăd un viitor prea lung.

Păi, tocmai a publicat Horia Corcheș o carte, Istoria lui Răzvan, unde e plin de informații din trecut. A scris și Ioan Mihai Cochinescu niște volume foarte frumoase, Micul venețian și Oul care zboară. Cât despre zmeii lui Mircea Cărtărescu, mereu mi i-am imaginat și în varianta unui extraordinar joc pe computer. Sau a unui film. Dar astea sunt deocamdată doar vise.

Passionaria Stoicescu

Acele texte în care scrisul vine din observaţia dublată de sentiment, din curiozitate pură, din minunare sinceră, din lectură,  din curaj de opinie, din iubire faţă de semeni. Cel puţin textele clasicilor români vor rezista încă în timp: Eminescu, Creangă, Caragiale,  Donici, Anton Pann, Coşbuc, Arghezi, Topârceanu, Otilia Cazimir, Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, dar şi ale contemporanilor: Gellu Naum, Gheorghe Tomozei, Călin Gruia, Al. Mitru, Radu Tudoran, Nina Cassian, Mircea Sântimbreanu, Marin Sorescu, Constanţa Buzea etc. Aş fi fericită dacă ar supravieţui şi cărţile mele.

Am oroare de „virtualul virtualului”! Scrisul în sine e un act de virtualitate, în care cuvântul trebuie imaginat cu înţelesurile lui. A vedea fără cuvânt un peisaj imaginat, înseamnă, după mine, a evada în lene şi-n autism. Exist încă pentru carte, nu pentru televizor, calculator, tabletă sau telefon mobil performant, deşi v-am răspuns la acest chestionar prin intermediul computerului. Slova şi numai ea, scrisă, citită şi povestită, mai poate păstra seva, naturalul şi farmecul poveştilor de odinioară, care au crescut trunchiuri de generaţii într-o moralitate deplină şi adâncă.

***

SemneBune: Să schimbăm puțin rolurile. Ce întrebare le-ați adresa autorilor de literatură sau editorilor de carte, cu privire oferta de carte pentru copii la ora actuală, în România?

Domnule editor, nu aţi dori să faceţi cumva ca, din activitatea de editare şi vânzare a cărţilor pentru copii, să câştige şi autorul român, nu doar editorul şi librarul? Dar mai ales, nu aţi vrea să vă opriţi puţin din reeditarea la nesfârşit a poveştilor lui Andersen şi ale Fraţilor Grimm şi să publicaţi autori contemporani români? Poate veniţi cu noi idei de a motiva atât autorii, cât şi cititorii…

Răzvan Țupa

Întrebarea e aceeaşi pe care aş adresa-o oricărei edituri. Cum se face că par să creadă atât de puţin în cărţile pe care le publică?

Andra Rotaru

Care sunt autorii preferați ai celor mici, ce îi captivează cu adevărat, dacă le-ar plăcea să devină eroi de poveste, să-i bookpic-reciclopedia-de-povesti-cu-rima-si-fara-talc-8366ghideze ei pe cei mari atunci când se apucă de scris povești?

Florin Bican

Dacă tot am ocazia să adresez eu o întrebare, aș extinde-o, pe lângă autori și editori, și la copii, părinți și profesori. Iar ea ar suna astfel: „Ce-i de făcut, fraților?”

Adina Popescu

N-am nicio întrebare de adresat acum, pentru că ani de zile eu însămi am tot căutat răspunsuri la întrebări care începeau în general cu „De ce?”. Pînă la urmă am renunțat să mă mai întreb. Sînt scriitori foarte buni, care nu vor scrie niciodată pentru copii, pentru că vor considera mereu acest gen de literatură drept „minor” și vor continua să viseze la Nobel. Așa, cum sînt editori care nu-și vor da seama niciodată ce mină de aur este literatura pentru copii (și la propriu și la figurat) și vor refuza să se implice. Însă, mai sînt și ceilalți… iar lucrurile lor veni probabil de la sine.

Dacă ar fi să adresez cuiva o întrebare, acel cineva ar fi chiar copiii. Ce cred cititorii tineri despre volumele pe care le primesc, cele disponibile pentru ei și ce volume ar vrea/ar dori să citească?

Autorilor de carte nu le-aş adresa nicio întrebare, dar mi-ar plăcea să ieşim o dată la un ceai cu toţii, pentru că suntem extrem de puţini! Iar editorilor… hm, i-aş transforma pentru o zi în copii, astfel încât să uite de calcule financiare şi să se bucure doar de frumuseţea cărţilor!

De ce nu scriu?

De ce nu publică?

Felix Nicolau

Când o să scoateţi la iveală cărţi pentru copii cu adevărat vii, inteligente şi spectaculoase, nu doar puse în tandem cu tehnologia?

Nici una. Pe autori îi cunosc bine, știu din interior cum stau lucrurile. Îi cunosc și pe editori și, date fiind contextele socio-politico-economice, dar și crizele de tot felul, le înțeleg rezervele. Mai știu însă și că nu poate exista o cultură – și nu mă refer doar la literatură – fără cărți pentru copii. Și-atunci lucrurile nu au altceva de făcut decât să se regleze, chiar dacă mult mai lent decât ne dorim.

Passionaria Stoicescu

Oferta actuală de carte pentru copii e sporadică, preferând cartea de colorat în detrimentul celei cu text, şi traducerile, în detrimentul literaturii contemporane şi originale, din cauza drepturilor de autor.

Costurile poligrafice au crescut îngrijorător, ducând la creşterea preţului cărţii şi făcând-o astfel nevandabilă. Plata acestor cărţi e una batjocoritoare pentru autor, remunerat cu 8-10% din câştig, în timp ce difuzorul primeşte 40-50%. Lipseşte personalul avizat pentru acest gen -redactor, tehnoredactor, ilustrator. Critica literară sfidează acest tip de literatură despre care catadicseşte să amintească doar de 1 Iunie sau de Ziua Învăţătorului. Târgurile de carte nu oferă spaţii amenajate special pentru auditoriul format din copii.

Colegi scriitori şi dragi editori de carte pentru copii: fiecare enunţ de mai sus ascunde o întrebare. Alegeţi-o pe cea care vi se potriveşte sau la care puteţi răspunde într-adevăr pozitiv.

Ştefan Alexandru Ciobanu

A scrie cărți pentru copii este foarte greu. Indiferent de vârsta căreia i se adresează cartea. Aș avea un sfat, nu o întrebare: să nu vadă în copil un naiv.

SemneBune le mulțumește autorilor participanți pentru răbdarea, poveștile și informațiile necesare, pentru a înțelege mai bine piața de carte pentru copii din România. De asemenea, vă invităm să ne povestiți despre titlurile pentru copii și adolescenți care v-au marcat sau v-au ținut copiii cu nasul între pagini.

Cristina Cîrnicianu & Iulia Militaru

Sursa foto (cover photo), aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2666