Marea literatură adună sub umbrela sa zone și culori literare variate, pentru toate gusturile, vârstele și înclinațiile cititorilor săi. SemneBune explorează aceste zone literare, mai mult sau mai puțin acoperite, promovate și cunoscute în spațiul cultural românesc. Inițiativa a pornit de la reprezentanții editurii Arthur și, în acest context, Cristina Cîrnicianu și Iulia Militaru au stat de vorbă cu 12 scriitori români, despre percepția acestui gen literar în România, raportul autori români/autori străini și exerciții de imaginație. Așadar, Ioana Nicolaie,Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa, Martin Woodside, Adina Popescu, Adina Rosetti, Felix Nicolau, Florin Bican, Andra Rotaru, Daniela Șontică, Passionaria Stoicescu și Ștefan Alexandru Ciobanu vor povesti în următoarele săptămâni despre cum se vede din perspectiva lor literatura pentru copii.
Episodul 4: Personajele părinților, personajele copiilor
SemneBune: Mi-ar plăcea să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că am putea călători în timp, peste 100 de ani, de exemplu. Desigur că ar exista în continuare cărți și chiar librării. Ce titluri din literatura pentru copii autohtonă apărute după 1990 credeți că ar supraviețui testului timpului și ar putea fi încă valabile, încă suficient de interesante pentru copiii viitorului?
Răzvan Țupa
Din păcate nu cunosc în amănunt piaţa de cărţi pentru copii de după 90, dar, dacă ne uităm la ce a rămas după 90 din ce era înainte în domeniu… ne dăm seama că selecţia se face de la sine. În acelaşi timp, felul în care s-a întors Apolodor, pinguinul lui Naum, cred că e o lecţie destul de bună pentru oricine scrie.
Andra Rotaru
Ar fi câteva cărți foarte bune, pentru niște copii geniali ai viitorului, care ar fi de
fapt niște bătrânei-seniori dotați cu toată vioiciunea copilăriei și cu toată înțelepciunea trecerii prin viață: Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu; Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu; Cântice mârlăneşti de Florin Bican.
Florin Bican
Cred că e încă prea devreme pentru această întrebare. Deocamdată nu am decât un singur titlu: „Enciclopedia zmeilor”, de Mircea Cărtărescu. Dar dacă reveniți cu întrebarea peste vreo zece ani, sunt sigur că lista va fi mult mai lungă.
Adina Popescu
O sută de ani este mult, să sperăm că vor mai exista cărți. Însă povești vor exista cu siguranță, într-o formă sau altă, fie că se vor întîmpla pe ecrane, în jocuri video sau în lumi virtuale în care vom reuși, probabil, mai ușor să pătrundem. Așadar, cred că poveștile fundamentale ale copilăriei și personajele lor vor supraviețui în timp, deși vor trece prin nenumărate transformări. Îmi închipui că peste o sută de ani, în imaginația copiilor de atunci vor avea cîteva locuri puse deoparte Alice, micul prinț, Hansel și Gretel și mulți alții…. dacă au rezistat pînă acum de ce n-ar face-o în continuare?
Nu vreau să mă hazardez cu un răspuns pozitiv. Deocamdată răspunsul meu este – nici una.
Martin Woodside (trad. Andreea Banciu)
Ei bine, revenind la acei critici din tabăra lui Jacqueline Rose, aceștia afirmă cu tărie că nostalgia este un factor semnificativ în literatura pentru copii. Adulții își doresc să le transmită copiilor cărțile pe care ei, la rândul lor, le-au iubit în copilărie, pe care părinții lor le-au transmis către ei, în aceeași manieră; e o metodă de a-și conserva copilăria sau o copilărie ideală. De aceea, există o „epocă de aur” literaturii vestice pentru copii, iar personaje cum sunt Peter Pan și Winnie the Pooh rămân simboluri atemporale ale copilăriei.
Adina Rosetti
E un exerciţiu frumos, dar cred că e greu de răspuns într-un fel obiectiv. Habar nu avem cum vor fi copiii viitorului, peste 100 de ani, dacă vor mai citi cărţi scrise pe hârtie sau dacă viaţa le va fi populată de cu totul altfel de poveşti. În plus, din intervalul 1990-prezent nu cunosc decât literatura pentru copii autohtonă apărută după anul 2005, când am devenit mamă. (În 1990 eram eu însămi copil, însă citeam literatură pentru adulţi.)
Dar de dragul exerciţiului, mi-ar plăcea să îmi imaginez că şi Domnişoara Poimâine ar fi printre cărţile care supravieţuiesc „testului timpului” – iată, e vorba despre timp J Alături, bineînţeles, de autoarele mele preferate pentru copii: Victoria Pătraşcu, Laura Grunberg, Alina Darian, Adina Popescu.
Elena Vlădăreanu
Nu prea mă simt ok cu astfel de exerciţii. De exemplu, Casa Radio a luat nişte poveşti chiar vechi de 100 de ani, cum ar fi cele ale lui Creangă sau traduceri, le-a dat un nou chip cu ajutor ilustratorilor români (Cristiana Radu, Alexandru Ciubotariu etc.), le-a însoţit cu o adaptare radiofonică existentă în arhiva Radio, iar aceste cărţi au un mare succes. Aşa că, habar nu avem ce ne aşteaptă. Cred însă că în 100 de ani chiar va exista literatură pentru copii autohtonă.
Felix Nicolau
Habar n-am! Ultima carte făinuţă pentru copii se chema Gagaga şi alţi câţiva, de Ştefan Tita. Amuzantă şi vie. Dar nu ştiu când a apărut exact. Cărţile pentru copii nu mai sunt hit-uri pentru toată lumea, aşa cum se întâmpla cândva. Acum e cu poltergeist, robotizare şi chestii din astea mai mult SF, decât despre umanitate si umanizare.
Ioana Nicolaie
N-am nici o îndoială că Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu e una dintre ele. Dar aș include aici și alte volume semnate de Florin Bican sau chiar volumul recuperat al lui Gellu Naum, Cel mai mare Gulliver, precum și alte titluri de la Edituara Arthur. Nu știu ce va fi peste o sută de ani, dar cele trei antologii publicate până acum, cu surorile lor mai mici semnate de copii, Care-i faza cu cititul, Ce poți face cu două cuvinte și Cui i-e frică de computer, mi se par remarcabile. Măcar să fie citite cât merită și tot e ceva.
Ştefan Alexandru Ciobanu
Copiii caută mereu ceva nou, dacă cineva se reîntoarce la cărțile copilăriei sunt tot foștii copii care au crescut cu acele cărți (vezi cazul benzilor desenate cu Rahan sau Pif, aceste personaje aproape că nu mai spun nimic noii generații). Copiii sunt cei care fac, peste ani, spații virtuale din paginile rămase în memoria afectivă. Uneori o fac chiar inconștient.
Daniela Şontică
Din păcate, nici un titlu care să fie atât de bun, nici o carte extraordinară în domeniu nu a apărut, altfel aţi fi ştiut-o şi dvs, şi eu. Nimic atât de tulburător în peisajul literaturii despre care vorbim. Dar cunosc pentru copiii foarte mici nişte cărţi absolut admirabile de poezii scrise de Passionaria Stoicescu. Este autoarea cea mai prolifică în domeniul poeziilor pentru cei mici şi se întâmplă chiar un fenomen demn de semnalat: zeci, sute de poezioare scrise de doamna Stoicescu sunt învăţate de copii şi recitate la serbările şcolare, iar educatoarele mai zeloase fac adevărate pasiuni pentru creaţiile sale, organizând montaje literare din versurile ce spun mici poveşti despre animale, gâze, flori, zâne şi alte personaje, concepute de multe ori în cheie amuzantă. Şi Ioana Nicolae mai este precupata de literatura pentru copii.
Când spuneam că nu există o carte nemaipomenită în domeniu apărută după 1990 mă refer la un roman, aşa cum este „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, scris înainte de 1989.
Passionaria Stoicescu
Acele texte în care scrisul vine din observaţia dublată de sentiment, din 
curiozitate pură, din minunare sinceră, din lectură, din curaj de opinie, din iubire faţă de semeni. Cel puţin textele clasicilor români vor rezista încă în timp: Eminescu, Creangă, Caragiale, Donici, Anton Pann, Coşbuc, Arghezi, Topârceanu, Otilia Cazimir, Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, dar şi ale contemporanilor: Gellu Naum, Gheorghe Tomozei, Călin Gruia, Al. Mitru, Radu Tudoran, Nina Cassian, Mircea Sântimbreanu, Marin Sorescu, Constanţa Buzea etc. Aş fi fericită dacă ar supravieţui şi cărţile mele.
Am oroare de „virtualul virtualului”! Scrisul în sine e un act de virtualitate, în care cuvântul trebuie imaginat cu înţelesurile lui. A vedea fără cuvânt un peisaj imaginat, înseamnă, după mine, a evada în lene şi-n autism. Exist încă pentru carte, nu pentru televizor, calculator, tabletă sau telefon mobil performant, deşi v-am răspuns la acest chestionar prin intermediul computerului. Slova şi numai ea, scrisă, citită şi povestită, mai poate păstra seva, naturalul şi farmecul poveştilor de odinioară, care au crescut trunchiuri de generaţii într-o moralitate deplină şi adâncă.
Ne apropiem de final, autorii invitați se vor mai lăsa chestionați săptămâna viitoare, apoi SemneBune vă pregătește o surpriză. Între timp, aici găsiți primul episod, aici pe al doilea și aici pe al treilea.
Sursa foto (feature photo), aici.
