De Dylan Thomas am auzit târziu, prin facultate, când deja îmi creasem liste de lecturi și reușisem să-mi creez o idee despre poezie în general. Ceea ce m-a surprins foarte tare la omul ăsta a fost puterea imaginilor transmise de el, forța cuvintelor care construiesc imagini, pixel după pixel, cod binar după cod binar.
Descrierile-povești create de Dylan Thomas au o perfecțiune asimetrică, bolnăvicioasă și extrem de ermetică. Este uimitor cum se poate picta prin intermediul cuvintelor, cum poți construi planșe uriașe care vor rămâne mult timp în memoria literară universală și la 100 de ani distanță (în 2014 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea poetului).
Am citit poeziile lui Dylan Thomas și l-am adăugat în îngustul spațiu din mine dedicat poeților care mi-au plăcut de-a lungul vremii: Blake, Coleridge, Whitman, Frost, Plath, Sexton, T.S. Eliot, Pound etc. Habar n-aveam însă că Bob Dylan și-a schimbat numele tocmai datorită lui Dylan Thomas și acelei forțe de expresie a versurilor.
Acum o lună am descoperit într-o librărie Portretul artistului ca tânăr câine, volum de povestiri apărut în 1940 și tradus la Polirom în 2014. Un poet de geniu poate scrie cu ușurință în orice registru, iar Thomas și-a exersat puterea narativă și în proză. Cele 10 povestiri sunt clădite cu ajutorul unor expresii vizuale de efect, ca și cum poetul ar derula o întreagă peliculă dinaintea cititorului. Poezia lui Dylan nu e poezie, e un fel de sonată cinematografică cu accente bergmaniene.
Nu numai talentul desăvârșit de a scrie face ca operele poetului să aibă acel ”je ne sais quoi” artistic, ci și faptul că s-a născut în sud-vestul regiunii Wales din Marea Britanie. Și, cum Anglia a dăruit lumii atâția poeți și scriitori extraordinari, Thomas și-a împletit talentul cu frumusețile locului în care a crescut, Swansea, cu plaje întinse de-a lungul Canalului Bristol, cu maluri abrupte și platouri ce nu pot să îndemne un artist decât la inspirație. 
Thomas s-a lăsat condus de farmecul naturii și în special de chemarea mării lângă care a copilărit:
We lying by seasand
We lying by seasand, watching yellow
And the grave sea, mock who deride
Who follow the red rivers, hollow
Alcove of words out of cicada shade,
For in this yellow grave of sand and sea
A calling for colour calls with the wind
That’s grave and gay as grave and sea
Sleeping on either hand.
The lunar silences, the silent tide
Lapping the still canals, the dry tide-master
Ribbed between desert and water storm,
Should cure our ills of the water
With a one-coloured calm;
The heavenly music over the sand
Sounds with the grains as they hurry
Hiding the golden mountains and mansions
Of the grave, gay, seaside land.
Bound by a sovereign strip, we lie,
Watch yellow, wish for wind to blow away
The strata of the shore and drown red rock;
But wishes breed not, neither
Can we fend off rock arrival,
Lie watching yellow until the golden weather
Breaks, O my heart’s blood, like a heart and hill.
Sursa: http://www.poemhunter.com/poem/we-lying-by seasand/
Dacă viața sa literară și operele sale s-au făcut rapid cunoscute prin cercurile intelectuale britanice ale acelor vremuri, într-un context personal, Thomas n-a excelat prea mult. Încă din copilărie avea să fie un copil agitat și leneș la învățătură, refuzând să învețe la materiile care nu-i plăceau și citind întreaga bibliotecă a părinților cu o viteză uluitoare pentru un copil de 10 ani. Nici la maturitate nu pare să se fi potolit, în ciuda faptului că scria în continuu și că majoritatea celor mai bune poeme ale sale au fost scrise în perioada în care căzuse pradă alcoolismului. Nici viața de soț nu l-a mulțumit, pentru că nu era genul de om care să poată fi cu cineva în permanență, preferând de multe ori să scrie în singurătate. Căsnicia a fost una destructivă pentru ambii parteneri, astfel că soția, Caitilin MacNamara, i-a devenit infidelă după nașterea celor trei copii, iar Thomas avea aventuri cu femei pe care abia le cunoștea.
Cine știe ce ar mai fi lăsat Thomas lumii, dacă nu ar fi intrat în comă alcoolică la 39 de ani? Și totuși, există anumite asemănări între el și scriitura lui Joyce, deși Thomas neagă că ar fi citit Portretul artistului la tinerețe înainte să scrie volumul de povestiri Portretul artistului ca tânăr câine. Am putea spune, în spirit de glumă, că singura diferență dintre cei doi este că unul poate fi introdus în înregime, pe când celălalt nu.
Portretul artistului ca tânăr câine reprezintă o serie de 10 povestioare cu iz british get-beget care păstrează șablonului unui trai rural specific galez: căsuțe mici din cărămizi, ferestre înguste, dealuri verzi și zgomotele trăsurilor ce împânzesc o dimineață încețoșată. Dacă în prima parte a volumului de povestiri simțim o doză de infantilitate, ca și cum Dylan s-ar apuca să dea drumul în zbor la baloane colorate pe câmpiile din Wales, în a doua parte avem portretul artistului ca tânăr vlăstar aruncat pe drumurile vieții: prima slujbă într-o redacție, prima dragoste cu tendinte psihodelico-trubadurești, primul model ca evoluție personală.
– Niște golani, a zis domnul Humphries.
-Zău așa, ce ne facem cu uniformicarea asta a individului? a întrebat domnul Evans.
Maud era tot la bucătărie, o auzea izbind farfuriile.
-Ca să-ți răspund la întrebare cu o altă întrebare, a zis domnul Roberts punându-i palma pe genunchi domnului Evans, ce individualitate ne-a mai rămas? Epoca producției de serie produce omul de serie. Mașina produce robotul.
(Unde curge fluviul Tawe, pag. 101)
Autor: Dylan Thomas
Titlu: Portretul artistului ca tânăr câine
Editura: Polirom
ISBN: 978-973-46-4139-0
Traducător: Mihaela Ghiță
Pagini: 200
Preț:24.95 lei