Lumea nu a fost dintotdeauna bună sau rea. Lumea a fost și este așa cum vrem să o vedem , așa cum suntem noi pregătiți să o vedem. Dar cărțile o pot face mai bună, nu doar să pară. Nu știu ce m-a apucat, dar citind un interviu cu Ileana Vulpescu de pe site-ul revistei Tango, mi-a venit să mă supăr un pic pe străzile noastre și pe ceea ce putem suporta pe retină zi de zi, plimbându-ne sau alergând pentru supraviețuire în jungla cotidiană.
Să ne înțelegem: Ileana Vulpescu a fost întrebată dacă s-a schimbat ceva în ultimul deceniu în concepția femeilor din România.
Răspunsul:
Au devenit foarte interesate de bani. Și au dorința de a reuși prin fizic. Trebuie să ai peste 1,70 m, să ai 60 de centimetri în talie, 90 de centimetri colea, 90 de centimetri dincolo, carte, mai puțină, ți poți să-ți faci repede o situație. Nu e vorbă, că și înainte se făceau situații prin intermediul fizicului, dar parcă acum e flagrant. Pentru că atâtea burice goale ți atâtea țâțe pe-afară, eu n-am văzut în viața mea.
Să mai deschidem cărți, așadar. Asta pare a fi soluția bună la toate boalele din lume, chiar și la cea a dezbrăcatului ofensiv ziua mare, pe stradă, la piață, mereu. Mai spune apoi scriitoarea că disprețul față de dicționare este un simptom al inculturii invadante. De pildă, chiar și acum, când scriu acest mic text de opinie, caut sinonime, explicații. Odată, țin minte, am căutat sinonime pentru „viață”. Să te minunezi, nu alta, de câte credem că știm și, de fapt, nici măcar nu le-am auzit vreodată.
Cărțile, dragele mele, vă pot îndrepta câteodată, supriză (!) spre iubiri frumoase, spre bărbați buni sau spre experiențe demne de viața voastră. Care, se pare, este și unica. Ați mai deschis cărți măcar pentru a vedea câte cuvinte încap pe o pagină? Nu ne-am născut cu dorința și pofta de lectură în noi, asta se crește în timp. La început, trebuie să te obligi; e fix ca atunci când bagi picioarele într-un lighean cu apă (prea) fierbinte și simți că nu mai poți suporta, dar punând și mâna pe ele, fierbințeala devine suportabilă. Te obligi și câștigi. Lectura pare să fie una dintre obligațiile care te fericesc după aceea de-ți ajunge pentru „trăire”. Rezultatul final trebuie să semene cu o contagiune, iar cărțile să se transforme în dulci chinuri la care să revii.
Alo: cărți?
Am mai întâlnit domnișoare care spun sincer că ele nu citesc pentru că nu au timp sau pentru că se plictisesc. Altele spun că sunt scumpe cărțile. NU cred că există om să nu aibă o carte în casă, fie și din greșeală. Exercițiul e simplu: te uiți de mai multe ori la copertă, o analizezi, o așezi pe noptiera de lângă pat și aprinzi lampa. Deschizi cartea și închizi lenea. Lumea pare apoi mai frumoasă, soarele mai soare și oamenii mai oameni.
Ceea ce spune Ileana Vulpescu doare, iar dacă stau bine să mă gândesc, ar putea fi ca un diagnostic trist pentru generația actuală de tinere. Fac un apel la mai multe cărți și la cât mai puține „burice și țâțe goale” pe stradă. Acoperiți-vă cu lecturi, pentru că se vede mai mult din voi decât dacă vă îmbrăcați cu haine prea mici sau prea scurte.